Cauta

Revoluția Mondială s-a dezlănțuit fără drept de apel

Valurile, valurile, valurile! Așa strigă amuzată Virgina Wolf în timp ce Tom Wolf mă întreabă dacă nu-l cunosc pe  A.O.Kovalevsky pe care vrea să-l provoace la o discuție liberă despre embriologia politică acum că Revoluția Mondială s-a dezlănțui fără drept de apel.

Eu cred de cuviință să-i fac o legătură cu Francis Scott Key Fitzgerald pentru că, cred eu, felul în care apar partidele politice pare să fie determinat de sunete cosmice asemănătoare muzicii de jazz. Einstein se opune cu vehemență, întristat că lumea modernă, chiar și politicienii, i-au interpretat în mod eronat teoriile cuantice, ajungând la aberații monarhice, republicane sau regaliste de un iz politic îndoielnic. Carlos Santana vine dinspre tribord, hei, nu e vorba de jazz, domnule Președinte, e vorba de blues. Gary Moore îl contrazice pe Carlos Santana, Mao dă nervos din mână, nu se înțelege deloc cu Lenin, nu ajung la vreun acord referitor la ideologia comunistă.

Lenin e sub influența serviciilor secrete germane pe care le-a tras în piept în cele din urmă, înființând Republica Socialistă Bavareză. Discuțiile aprinse despre socialism, comunism, conservatorism, liberalism, naționalism, ecologism înfierbântă întreaga suflare și flota noastră își ia astfel avânt către noi furtuni oceanice nebănuite. Ceea ce credeam a fi o cometă, ajunsă din întâmplare la marginea galaxiei noastre, e de fapt un val uriaș, oceanic și enigmatic. Einstein îl strigă pe Enrico Fermi care îl strigă pe Carl Sagan. Vin la mine toți trei, ar vrea o cușetă comună pe Nava-Amiral, le îndeplinesc dorința, este loc pentru toată lumea. Republica taie valurile cu mii de prove, desparte vânturile cu mii de catarge. Flota noastră ambițioasă taie oceanul, maiestuoasă, având la bord milioane de oameni destoinici, nebuni, inteligenți, amorezați, perverși, drăcoși, evlavioși, deștepți sau tembeli, aroganți sau umili, de treabă sau de netreabă, curajoși sau foarte fricoși. Parisul rămâne în urmă, gol, pustiu, e înghițit de valuri în cele din urmă. Sunt subiecte grele, tragice, dramatice.

Da, Parlamentul s-a autodizolvat, însă. Ce urmează? Republica taie valurile, maiestuoasă în căutarea unui nou destin. Partidele socialiste complotează, pe ascuns, undeva la pupa unui corăbii aduse de pirații din Caraibe. Liberalii, și ei, s-au strâns pe Titanic, complotează acolo, organizând noi grupări oculte. Ecologiștii vor să fundamenteze o ecologie a valurilor. David Bohm încearcă să explice, într-un cerc feminist, care le cuprinde și pe Coco Channel, Dalila, Mata Hari, Gertrude Stein, Madonna, Jeniffer Rush, Sofia Loren, Meghan Trainor, Carla Bruni, care e secretul noilor văluriri prin care trece întreaga noastră politică, galaxia, planetele și alte momente cruciale cosmice. Sartre nu cade de acord cu Hrușciov, Brejnev îl acuză pe Hrușciov, Ciu En Lai l-ar critica pe Tito, Tito nu se înțelege cu Stalin, Roosevelt umblă cu o bombă atomică sub braț, alo, domnu’ Roosevelt, strigă unul dintre mașiniștii mei, atențiune, atențiune, atențiune, e interzis cu bombe la bord, se stârnește o furtună oceanică iar Carl Sagan e de părere că întreaga noastră flotă oceanică, nesfârșita noastră flotă oceanică, se va confrunta cu un uragan conceptual de proporții.

Grupul de la Bilderberg cere o audiență la Președintele Republicii, adică la mine, cu voia dumneavoastră, vine și grupul de la Davos, vine și Clubul de la Roma, mai sunt o serie de cereri în audiență, în nume personal de la Ivan Turbincă, Ghilgameș, Batman, Harry Potter, Superman, Jedi, Godzila, Dracula, Picasso, Gauguin, Vangelis, Gagarin, mă rog, multă lume, ce să mai vorbim. Cum tăiem valurile către un nou viitor politic, incert și maiestuos, cade din cer ceva, vâjâie abitir, oamenii o iau la fugă pe puntea Republicii, sar de fapt de pe puntea o mie, pe puntea o sută patruzeci și doi, și așa mai departe, dar nu e o nouă cometă, nici pe departe. Nu sunt nici prețurile la benzină care cad simțitor de câteva zile încoace de vreme ce autostrăzile lumii au fost acoperite de valuri. Altfel cum?

Ultimele stiri

  • Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF
  • Seceta lovește crunt! Două râuri din Arad au secat complet. Primar: „Este totul uscat/ Fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum…”
  • VIDEO. Cumplit! Șapte copii au murit, după ce o școală s-a prăbușit, în India. Bilanțul răniților
  • A semnat! Nicuşor Dan, undă verde pentru primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre pachetul 2/„Nu sunt chestiuni care să fie dramatice”
  • „Casa Iubirii” sau rușinea televizată care ne face de râs în fiecare seară
  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version