Marmulis, căpitanul fregatelor imperiale, m-a căutat la telefon, Amirale, vreau să vin și eu în flotă, vin cu toate fregatele mele, să știi, parol. Oricine vine, e primit cu mare bucurie i-am spus, de vreme ce eu sunt Amiralul, pardon, Președintele.
Da, eu sunt Președintele proaspăt ales, așa că, Sartre mă roagă să mijlocesc o întâlnire între el și Hrușciov, pentru a clarifica niște aspecte legate de societatea comunistă înfloritoare și de câteva chestiuni doctrinare, în timp ce Freedman, îmi cere sus și tare, să-l întâlnească pe Vaclav Havel, pentru a lămuri unele neclarități care umbresc, într-un fel de neînțeles, doctrina liberală a celor trei garoafe. Garoafe? Cam așa ceva, metaforă, filozofie politică ocultă, neoliberalism sau, cine știe rătăcire intelectuală, cumva. Athanasie Bathanasie, un ideolog comunist din Toronto, îmi cere în mod expres să se vadă cu Mao și cu Lenin, pentru că poate lămuri controversa lor ideologică, abruptă, devastatoare, periculoasă și distrugătoare. Cam pompoase cuvinte zic eu, dar nu mă împotrivesc, de ce să mă împotrivesc tocmai acum când traversăm momente istorice remarcabile.
Îl chem pe ofițerul mașinist, un tip șmecher, blondin, teribil de bun, de inventiv și de necesar. O să andocăm la Paris, pricepi? Așa facem șefu’, zice, în timp ce valurile lovesc cetăți, palate, magazine, aeroporturi, cazărmi și depozite de mărfuri. Unde te găsesc, Amirale, pardon, domnule Președinte, strigă Umberto Eco, vesel, pus pe șotii estetice, vreau să-mi aranjezi o întâlnire cu Marquez, vreau să înțeleg dacă a înțeles cum e cu Opera Deschisă! Când să-i spun că Marquez nu e de găsit, deocamdată, vine repede Pilsudsky să-mi zică, vai, că Parlamentul s-a autodizolvat și că Guvernul și-a dat demisia în uralele mulțimilor dezlănțuite. Gata, Republica se naște, înflorește, iat-o, ce să mai vorbim! Coco Channel se alintă un pic, la fel Dalila, la fel Mata Hari, la fel Angela Merkel, Cameron Diaz, Sandra Bullook.
Le invit la Paris, coborâm de pe punte, atenție la pasarelă, atenție la parâme, atenție la matrozi. Matrozii sunt strașnici, bine încercați pe ocean, niște haidamaci, hârșiiți în lupte navale, în bătălii maritime, atenție, e o mină la babord! Coborâm la Paris de pe Nava-Amiral, mulțimile se dezlănțuie fericite, speriate, temătoare, voioase, a venit Amiralul, pardon, a venit Președintele, vrem scăderea vârstei de pensionare, așa vrem, vrem, vrem, vrem, dar ce nu vrem, strigă mulțimile de francezi dezlănțuiți. Așa va fi, le promit tuturor printr-o porta-voce de tablă pierdută de Amiralul Nelson la Trafalgar.
Consilierii mei, ofițerii de cart, consemnează promisiunea făcută solemn, trece un dirijabil japonez, trece o pasăre albastră, trece o dronă iraniană, trece un stol de spioni din MOSSAD, fâlfâind agale către noi aventuri epocale. Republica se ridică maiestuoasă pe deasupra valurilor și navighează liberă, liberă, liberă. Tot mai multe ambarcațiuni, cuirasate, submarine atomice, vase de croazieră, iahturi, distrugătoare, torpiloare, cargouri ni se alătură venind de pe toate mările și de pe toate oceanele în mare viteză cu jdemii de noduri pe oră, înfulecând milele marine ceva de speriat. Căpitanul balenierei Istros îmi face semne vesele cu chipiul lui soios, puțind a seu de balenă, căpitanul Ahab intră în siajul nostru cu vestita lui corabie Pequod, salve căpitane, strig eu entuziasmat, salve Președinte, strigă el entuziasmat.