Magnații ruși, presați de sancțiunile internaționale și care se confruntă cu presiuni din partea președintelui Vladimir Putin pentru a-și repatria averile, au scos din Europa active în valoare de zeci de miliarde de euro de la invazia din Ucraina.
Luna trecută, acționarii United Medical Group și MD Medical Group Investments, controlate de afaceriștii Igor Shilov și Mark Kurtser, au aprobat mutarea companiilor din Cipru în Rusia.
Acest transfer va contribui la creșterea valorii totale a activelor care au fost redomiciliate de către cei mai bogați ruși din februarie 2022 până la cel puțin 50 de miliarde de dolari, potrivit datelor compilate de Bloomberg.
Schimbarea rupe o practică veche de zeci de ani a miliardarilor ruși de a-și păstra activele în Europa, profitând de sistemele juridice favorabile investitorilor, de posibilitatea de a obține dividende în valută și de impozitele scăzute.
Acum, cei mai bogați din Rusia au rămas cu un număr tot mai mic de locuri în care să-și plaseze averea, deoarece mulți dintre ei se află sub incidența sancțiunilor americane, britanice sau europene. Dar mișcarea pare în avantajul lor.
Printre primele mutări s-au numărat averile de familie ale miliardarului din domeniul îngrășămintelor Andrei Guriev și ale magnatului din domeniul oțelului Victor Rashnikov din Elveția și Cipru în Rusia. Alții, precum miliardarul Igor Altușkin, au urmat mai târziu.
Kremlinul a exercitat presiuni asupra celor mai bogați ruși să își repatrieze activele din țările pe care le numește „neprietenoase”. Tratatele fiscale duble au fost suspendate, ceea ce face imposibilă rămânerea înregistrată în Europa.
Rusia îngreunează plata de către companii a dividendelor sau vânzarea de active către entitățile înregistrate în astfel de jurisdicții.
În august, Putin a instruit guvernul să creeze un mecanism care va permite Rusiei să recâștige controlul asupra companiilor rusești, în cazul în care acest control este exercitat prin intermediul unor entități străine și a fost pierdut ca urmare a sancțiunilor.
Pentru a-i atrage acasă pe magnați, Kremlinul a folosit stimulente precum zonele „offshore” locale cu impozite reduse pe care le-a introdus în 2018 și pe care le perfecționează în mod constant.
De asemenea, Rusia a majorat costul păstrării activelor în paradisuri tradiționale precum Cipru sau Malta, în timp ce holdingurile cu active internaționale care se reînregistrează în Rusia se pot califica pentru beneficii fiscale.
Nu sunt doar miliardarii care își mută deținerile – peste 100 de companii s-au mutat în zone „offshore” interne în acest an, ajungând la un total general de 254, potrivit datelor oficialilor ruși.
Miliardarii care nu se află sub sancțiuni caută, de asemenea, noi destinații pentru activele lor europene și favorizează jurisdicțiile pe care Kremlinul le consideră prietenoase.
Magnatul siderurgic Vladimir Lisin și holdingul de transport Globaltrans Investment s-au mutat din Cipru în Abu Dhabi, în timp ce a doua cea mai mare companie minieră auriferă din Rusia, Polymetal International, s-a reînregistrat luna trecută în Kazahstan.
Polymetal nu se află sub incidența sancțiunilor, dar unitatea sa din Rusia a fost plasată pe lista americană în acest an.
Pentru Globaltrans, mutarea ar putea însemna restabilirea plății dividendelor, în timp ce Polymetal va putea să își împartă activele din Rusia și Kazahstan.