Lipsirea de ideal nu e semnul fricii de polemică sau semnul vorbirii fără de ascultători ci este o exemplaritate, dincolo de sfertul meu de secol în lumile româneşti, magice, stând mărturie asupra titlului zeci şi sute de evenimente mondene pline de tembelism, de ură şi invidie, de prostie, de genii rătăcite şi de aroganţi pe post de trompete ale unor utopii vulgare.
Neînţelegerea lumilor şi lipsa de aderenţă la fundament naşte politicieni de paradă cu duiumul în spaţiul nostru balcanic-răzvrătit sau geostrategic-magic important de vreme ce geostrategia e susţinută de regulă de o matrice sănătoasă. Burlesca Matriceală Politicianisto Românească cuprinde la sânul ei, cu drăgălăşenie şi nesaţiu băieţi spilcuiţi gen 1848, fascişti sadea care tembelizează naţiunea la tembelizor şi tot felul de malagambişti politicianişti care, ieşind din toate găurile umplu nodurile informaţionale ale meduzei noastre geostrategice cu textele lor de paradă şi de vulgară raportare la superbia utopică.
De la pupincuriştii orientalelor sau occidentalelor la politicienii de duzină care umplu posturile televizioniste tembele şi la şmecherii cu ştaif ministerial şi cu normă la secu, o întreagă cohortă de copii ai nimănui care se joacă cu imaginarul strivindu-l sub gheata proletară de la poloni sau sub pantoful lăcuit proaspăt ciordit de prin Paris, îl pervertesc în lungi litanii sleite în care înghesuie istoria ţării pe care nici nu o cunosc de vreme ce nici augusta oficială sau guvernanta universitară nu au habar de ea. În timp ce oficialii împart istoria României în cisterne de petrol, una mie, una ţie, în timp ce universitarii iau pielea de pe studentul român de stat sau de particular uşurându-l de parai, maneliştii politikonului fanariot românesc clocesc la soare integrarea imaginarului românesc prin fraudă şi silnicie într-o ipotetică utopie care, vai, se va văluri în forme magice şi periculoase drapându-se în războaiele conductei. Pluralitatea parlamentară? Gata cu parlamentul roșu!
Dar nouă ne trebuia un președinte adevărat. Atopo Peta vorbise despre tevatura asta în urmă cu o mie de ani, s-a auzit și la București. Atopo Peta era un filozof din Horneea. Nu prea-l lua nimeni în seamă. Nici chiar Titulescu. Îl dăduseră afară din senatul Universităţii Acvatice din Gatao. Se încurcase cu nişte sirene. Apoi s-a confesat publicului jurându-se că a avut o viziune despre ceea ce zicea el că ar fi pluralitatea parlamentară. Avea de gând să construiască o nouă cosmologie politică, să-i cheme pe neoliberali, pe tradiționaliști și pe populari să participe cu mic cu mare la actul guvernării. A zis că timpul acvatic, derivat al timpului politic pervers, ar fi doar o convenție politicianistă. Un concept răsuflat. Desuet, zicea el. Un fel de poşircă politică, dacă stau eu bine şi mă gândesc. Savanţii desueţi l-au luat la ochi, rușii, americanii și extratereștrii. L-au încondeiat la stăpânire. Să dea oficiala oceanică cu el de pământ. Să-i taie impozitul. Să-l pună în lanţuri. Ciocu’ mic domnule filozof.
Atumbo Bambotembo mi-a zis să stau locului. Nu te mişca, derbedeule. Uite o meduză, vezi? Ei şi, am zis eu dând din umeri. Mare lucru o meduză, ce să zic. Dar o meduză socialistă? Dar o meduză liberală? Dar ce ştiam eu, derbedeul de mine despre meduze? Nici nu era meduza. Era pestoica peştoaicelor în travesti, se dădea mare. Ţinea o tarabă de crabi electrici. Crabii tot aruncau fulgere în stânga şi-n dreapta, ronţăiau văzduhul. Peştoaica s-a uitat lung la mine. Pişpirică, mi-a zis, aud că vrei să-l cauţi pe adevăratul președinte al românilor. Dar eu nici nu scosesem o vorbă. Asta e, îmi citea gândurile. Dar nu dădea nici două parale pe mine, mi-am dat eu seama. A şuşotit ceva cu Titulescu. Au râs amândoi de mine. S-au ușchit printr-un portal magnetic.