Nu știu care, de nu știu unde, de pe ce planetă, mă ia dimineață la mișto. Că sunt un zevzec stelar, un căcăcios, că nu am curaj nici de doi lei să dau cu ăștia de pământ, cu ăștia care distrug orașele României, pulverizând șoselele și străzile, încurcând nasol circulația, dând peste cap Codul Rutier, niște fricoși, niște lunateci, bandiți cu acte-n regulă, jefuitori de fonduri europane, gata să bage-n buzunar sfanțul de la Bruxelles, pe din dos pentru cauze aiuritoare.
Ce manevră de urgență să mai faci pe străzile îngustate, poți să-mi zici? Marțianul se holbează la mine, zice, băi, fricosule, dacă vine ambulanța în urma ta, pe strada asta asta îngustată de popicii ăia portocalii, vărgați, nu moare omul în ambulanță că n-ai unde să tragi pe dreapta? Moare nenicule, marțianule, zic eu pe deplin speriat. Și, dacă vin rușii, ostrogoții, vandalii, francii, zulușii, aztecii, mohicanii, tătarii peste voi cu bombardeaua, pe unde fug femeile, bătrânii și copiii din calea tăvălugului ucigaș?! N-au cum să fugă, totul se blochează nenicule, narțianule, zic eu speriat. Și dacă se cutremură pământul pe unde se scurg refugiații, poți să-mi zici, zice marțianul holbându-se la mine și mai abitir. Păi nu au pe unde să se refugieze.
Atunci pricepi că sunteți în găleată cu panaramele astea de piste de biciclete care au îngustat străzile, au pulverizat parcările și locurile de manevră în caz de atac armat?! Așa e, zic eu rușinat în fața marțianului, câtă dreptate de marțian ai tu marțianule, deșteptule! Și dacă noi marțienii, avem chef să venim la voi în România în vizită, unde o să parcăm oare navele noastre stelare și marțiene? Păi n-aveți unde să parcați, zic, izbucnind în plâns. Și marțianul pleacă pe planeta lui râzând de mine în hohote. Și, cum plâng eu, lipsit de speranță, să vezi, apare un venusian tupeist. Venusianul începe și el să-mi demostreze cum pistele de biciclete sunt atac la siguranța națională a României și cum încalcă ele din punct de vedere rutier, Codul Rutier încă în vigoare. Venusianul o șterge pe planeta lui după ce mă face cu ou și cu oțet.
În cele din urmă apare Tudor Arghezi care e nedumerit. Zice Arghezi, dar parcă tu ai avut bicicletă încă din copilărie, am avut și mai am zic eu bocind de fraier ce sunt, pot să circul fără probleme prin oraș, nu e mare scofală. Și nu e bun Codul Rutier? E foarte bun, chiar foarte bun și foarte clar. Iar pentru copii nu se pot face parcuri de distracții unde să se joace cu bicicletele? S-ar putea face. Și Poliția n-ar trebuie să ia hățurile și să facă ordine pe străzi, pe șosele și pe toate drumurile, să disciplineze traficul, bicicliștii, căruțașii, motocicliștii și automobiliștii așa cum cere Codul Rutier?! Să facă ordine?! Ce să-i mai zic eu și lui Tudor Arghezi? Uite-l că vine și Nichita Stănescu, vine și Marin Sorescu, vine și Toma Caragiu, vine și Ion Irimescu, vine și Birlic, vine și Aurelian Andreescu, toți foarte nedumeriți.
Și, nu știu cum se face, o luăm la vale pe pista asta de biciclete care a subțiat drumul național, l-a îngustat periculos, l-a întortocheat și l-a nenorocit cât e el de drum național. Și bocim cu toții, așa, fără noimă, și, așa când ne vezi, o să ți se rupă și ție inima și-o să izbucnești și tu în plâns, și-o să plângem așa, cu toții, lăsându-ne la vale pe pista asta de biciclete, hidoasă, periculoasă și total sărită de pe fix, care-i luat șpaga mă, de la Bruxelles, pentru panarama asta?!
