AcasăEconomiePiața RCA, în pericol de prăbușire. Încă un faliment la orizont

Piața RCA, în pericol de prăbușire. Încă un faliment la orizont

Falimentele companiilor de asigurări, plătite de români. Guvernul, fără soluții

Criticați că nu-și fac treaba, inspectorii Autorității de Supraveghere Financiară au dat amenzi consistente unuia dintre principalii lideri ai pieței RCA, compania Groupama Asigurări, unde au constatat nereguli grave. Reprezentanții transportatorilor spun că acțiunea ASF dovedește că sunt mari deficiențe în piață și că oricând ne putem aștepta la un nou faliment.

Compania Groupama Asigurări S.A. a fost sancționată cu amenzi totale de aproape 350.000 de lei de către inspectorii ASF, care au constatat numeroase încălcări ale legilor și ale normelor în vigoare din acest sector. Astfel, o amendă în cuantum de 115.500 lei a fost aplicată pentru încălcări ale Legii nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

O altă sancțiune, în valoare de 100.700 lei, a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Mai exact, compania de asigurări nu a respectat prevederile conform cărora despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Totodată, compania nu a respectat obligativitatea plății unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere atunci când nu și-a îndeplinit  obligațiile sau și le-a îndeplinit defectuos, inclusiv prin diminuarea nejustificată a despăgubirii sau întârzierea achitării despăgubirii.

Probleme cu rezervele de daune?

Potrivit ASF, Groupama Asigurări S.A. a fost sancționată și cu o amendă în cuantum de 124.400 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d) ultima teză din Regulamentul A.S.F. nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă de către entitățile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, raportat la cerințele prevăzute la art. 2 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 25 alin. (1), art. 30 alin. (1) și alin. (4) și art. 31 alin. (3) din Norma A.S.F. nr. 32/2015 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii și a tranzacțiilor privind activitatea de asigurare și de reasigurare ale asigurătorilor/reasigurătorilor și brokerilor de asigurare/reasigurare, mecanismele de control intern din cadrul societății cu privire la procesul de inventariere a rezervei de daune avizate nu au fost adecvate, arată ASF.

Un semnal periculos

Reprezentanții transportatorilor susțin că amenzile date acestei companii ar trebui să ne îngrijoreze. ”Acesta este un semnal clar că încă sunt nereguli pe piața de asigurări și că oricând ne putem aștepta la un nou faliment. Iar Groupama a devenit o companie foarte importantă după falimentul City și Euroins, având o cotă de circa 30% din piață”, ne-a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Între timp, prețurile RCA i-au scos pe transportatori în stradă, aceștia arătând că tarifele exagerate și fără justificare îi vor duce în faliment. În replică, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că se lucrează la un preț de referință pentru RCA. ”Trebuie să stau de vorbă și cu asiguratorii. Nu pot să-i trimit în faliment. Dar nu poți dubla RCA-ul. Trebuie să fie un echilibru. Nu trebuie să fim rigizi. Eu nu-s Ceaușescu să dau mâine ordonanțe, decrete și decizii”, a declarat premierul Marcel Ciolacu. În ce privește compania Groupama, aceasta a raportat la Ministerul Finanțelor un profit de peste 131 milioane de lei în 2022, față de 21,1 milioane de lei în 2021 și 17,2 milioane de lei în 2020.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
176.360 afisari

49 COMENTARII

  1. la schimb se pot mari pedepsele f.f. mult’
    e si asta o forma de assigurare:
    frica pazeste bostanaria!

  2. „Piața RCA, în pericol de prăbușire. Încă un faliment la orizont”
    La ASF s-au dat prime de performanta, prime de vacanta egale cu salariul brut, 15 salarii pe an, etc. Numai una dintre prime a fost de 27.000 de euro. Frumos, nu-i asa?

    • Eu nu înțeleg un lucru,la ASF ul asta ,cum dracu’ 15 salarii lunare cînd anul are 12 luni? Hai sa zicem al 13 lea salariu dar de unde dracu 15??? Și bonus de ” performanta” cînd falimentul este cuvântul magic la firme de asigurări și țepuiri a ” asigurătorilor”?

      • Mafioți care conduc au un singur scop sa fure să își bată joc de noi toți care le plătim asigurare și vor din an in an mai mult și niciodată nu le este destul trebuiesc băgați la pușcărie și să le confiște tot ce au furat numai că nu se întâmplă așa că ar intra toți la pușcărie și ar rămîne tara goala aparte că incap toți la bulău dar cine să facă dreptate hot la hot pina și cei cu Biblia în mina fura era un caz care îi spunea la un popa de ce sa fii contra noastră cînd poți să fii cu noi dacă ai bani

    • Normal ca e frumos, atat timp cat politicul isi vâră coada si in domeniul asigurarilor. Vor sa fure cu orice pret, si cat mai mult. Dar hai sa nu le mai platim….sa vedem ce se intampla…hai sa emigram dracu toti din mizeria asta sa ramana hotii astia numai cu pensionarii si cu bugetarii, sa vedem de unde mama dracu vor mai plati mizeria asta de stat…m am saturat sa ,,contribui” la stat cate 8000 de lei lunar, si nu pot beneficia nici macar de o plomba gratis…

  3. nu s a verificat bine
    cei care fac dosarele de daune sunt TZEPARII
    CARE LE INTOCMESC
    ASTIA SUNT MANA IN MANA CU SERVICE -URILE
    JOS MAFIA

  4. Se pare ca toți cei care au interese deosebit de mari, dau faliment unul după altul.
    Din pacate toți cei întrați în faliment și au umplut sacii și au dispărut ca ma gării în ceata.
    La toate companiile acestea au fost și sunt în spate marii politicieni.

  5. Plm . Maine imi fac si eu firma de asigurari si incasez cateva miliarde de la fraieri si dupa aia intru in faliment. Vad ca asa se procedeaza in ultimul timp cu asigurarile.

    • Corect !!!!!!!! Cine greșește plătește !!!!! Ce asigurători !!!! Poliția si la judecata !!!!! Nu avem nevoie de putori care numără bani !!!

  6. Marcelica tu nici la degetul mic al lui Ceaușescu nu ai sa ajungi. Vei fi uitat foarte repede ca si altii înaintea ta. Despre performanta ta ca pm, nici atât.

  7. Asigurarea ar trebui sa fie opțională! Nu sa te oblige sa le bagi bani in buzunar hoților!

    • Atunci e optional daca ai voie sa circuli. Ok? RCA optional, dar atunci sa depui o garantie ca ai cum sa ma despagubesti daca te bagi in mine in trafic, de ex pui garantie casa, alt auto, etc. Cum ar fi sa se bage unul in tine, ca e bou si nu iti da prioritate si cand sa te despagubeasca sa spuna „boss, nu am bani, nu am nimic pe nume, asta e, iti faci singur masina”.

    • Bănuiesc ca este o glumă ce ați scris!!! Adică sa fii la mila unui idiot care face un accident( unde este posibil și ca cineva sa își piardă viata) și sa spună ,,îmi iei boi de la bicicletă, nu am bani, nu am proprietăți, ce este pe mine și în șifonier”!!!
      Ce spuneți, v-ar plăcea o astfel de situație???
      Haideți sa mai și gândim când scriem ceva!!!

      • Idiotii care nu vor RCA, poate sunt pasarile cu nr de franta care vin in tara asa migrator. Oare aveti voi bani cash sa reparati chiar si o dauna minora la un auto nou? Probabil multi traiesc in alta lume, ca habar nu au ca un far matrix de audi A8 costa 2800€. Sau poate au sute de mii de € sa achite daune la un accident soldat cu morti. Dacii liberi din ziua de azi

  8. Decât în tara noastră se poate fura, intrii în faliment rămânem fără polița, iar Asf-UL, decat da amenzi, Dacă ia prins, cu smecherii,,, de nu ai închide și confisca bani,,, dar banii sunt în băncile de afara, și sunt în oaborre.

  9. Romania tara tuturor furaciunilor.
    RCA pe 6 luni aproape cat cea pe 12 luni?
    700 lei pt un auto 1,2 litri? si asta i minim
    Jos hotii PSD PNL
    sa vina altii, mai temperati

    • Nu exista altii, tot astia sunt de 34 de ani, sub o denumire sau alta…tot hotii aia ii votati mereu…anulati dracu buletinele de vot…sa vedem cine iasa cand anulam toate buletinele de vot. Chiar sunt curios cum se aleg ei intre ei 🤣

  10. 💯👍Doamne,de cand am asteptat,🙏pe ei si pe mama lor,escroci!
    Cam tarziu,da e bine si acuma!!Bine ca v-ati trezit!!Succes la descoperiri,ca aveti ce cauta!!!

  11. 1.Trebuie adusa in cercetare vechea conducere pt management defectuos,
    2.Inapoierea primelor de care au beneficiat acei ,,tătici,,asf
    3.Desfiintarea cartelurilor in domeniu
    4.Stabilirea unui preț RCA ,,realist,, nu umflat și mult mai mare decât în țările UE.
    5.Si lista poate continua,dar nu interesează pe nimeni.

  12. Normal că nu ești Ceaușescu..daca mai era el..jumătate din voi erați împușcați.. sau la muncă silnică….

  13. Vaiiii încă un faliment la orizont???
    Da cine trebuia sa verifice ca să nu se ajungă la amenzi și falimenteee,cineeeee cinele

    Culmea ASF care ne anunță acum ca treaba e nașpa
    Cine a luat prime de performanță ei bine angajații ASF care supraveghează de se rup

  14. Caz simplu

    1. masina din 100 de mașini face accident
    În cel m negru scenariu

    Deci cam 200 euro/asigurare sunt 20 000euro

    Oare se repara o masina cu 10 mii euro in medie
    ???

    Ca 10 mii sa zicem ca I lanțul de vânzări Si acolo trebuie profit mare

    Si cum oare NU ajung banii

    Si am pus minim spre mediu

    Pai se fura ca n codru

    Si sunt glume de genul eu cu mașina de valoare 50mii euro plătesc la fel ca unul cu mașina de 15 ani de val 5000euro

    Eu Normal ar trebui sa plătesc dublu ca doar d aia am cumpărat noua ca muncesc și am bani

  15. NICĂIERI in lumea asta nu exista RCA exista doar asigurare CASCO si se intocmeste pe sofer, cu alte cuvinte daca esti predispus la accidente platesti.

    • Da? MTPL stii de la ce vine si ce reprezinta?
      Toti taximetristii sunt experti in asigurari la nivel mondial.

      • Interesanta discutie la care participa un executiv din industrie (sau sa fie doar o coincidenta de nume?) care stie despre ce e vorba si un stimabil domn (Lipa Marian) cu grave probleme de scriere a limbii romane! Nu mai vorbim de afirmatiile dlui Valentin, nici stimabilul personaj Giani Orlando nu ar fi fost capabil de ele! Este incredibil cum astfel de oameni (ma refer la ultimii 2 mentionati) fac parte din societatea romaneasca, au drept de vot chiar!

    • Există asigurare obligatorie în orice țară civilizată. Este și normal așa, doar că, in Spania, de exemplu, costă o treime din cât plătim noi acum.

    • Valentin,rca.ul este polita de răspundere,și toți posesorii de autoturisme sunt obligați sa o faca indiferent de tara in care locuiesc,casco este polita facultativa și acoperă riscul pt masina ta,Prețul RCA în România este unul din cele mai mici,în Germania pt un motor de 2000 cm3 este 900 € fără bonus și coboară la jumătate cu bonus maxim,în Anglia și mai scump,la noi pt aceeași categorie este 360€fara bonus și 180 €cu bonus maxim,tinând cont ca avem aceleași mașini pe străzi,manopera în service autorizate este aproape la fel de ce ar fi mai mica prima.Intradevar pt transportatori prima este fff mare,nu va așteptați sa scadă preturile ,poate pt transportatori sa se facă un compromis,(se va face plata în rate),credeți ca vine Ciolacu sa plătească din buzunarul lui.

      • In germania la un motor de 2000 platesti 50 de euro pe luna asigurarea adica 600 de euro pe an, nu mai abera, cazi pe vanturi… dar tot in germania salariu minim pe economie net, este si de 3 ori mai mare ca in romania, sa nu mai vorbim de sal mediu care se ia in germania… in germania platesti orice mai putin ca in romania… cola la 2l este 2 euro, in romania acelasi cola la 2l este 2.5 euro… autostrazi nu ai, locuri de munca jumate sunt la stat adica capusarea tarii

  16. Trebuie sa ne retragem urgent banii de la asigurator ,grupama asta …miroase a teapa putredă…mai am.si asigurare de viață la.teparii ăștia:(

  17. Niște nesimțit ordinari din ASF, SPRIJINIȚI de CIOLACU ia de la necăjiți să fie și mai bogați pentru a sprijini PSD+PNL,SAU NUMAI PSD!!!!!

    • zau?…cand ajungi la spital mai ales la UPU sa-mi aduci aminte ca vrei sa fiu dat afara din tara…
      !

  18. Niste sinecuri nesimtite.
    Mana in mana cu guvernul mafiot.
    Aroganti si fata de parlamentari,dupa cum s-a vazut.

  19. Agentii ASF cred ca au primit acum comanda sa-i bage pe astia in faliment. Ii nenorocesc cu amenzi, apoi pun lacatul. De asta isi dau bonusuri de performanta, inca unul pus pe butuci!

  20. Va spun eu de ce nu își fac treaba cei de la ASF ! Pentru că iau atâția bani, că le ia 25-28 de zile să-și numere salariul. Când să mai și lucreze?

  21. Eu am făcut asigurare la GROUPAMA anul trecut și trebuia să-mi renoiesc polița de asigurare și nu mau găsit în nici un sistem 11 luni am mers fără asigurare am sunat la ei și au zis ca se rezolva dar nu știu când ce ar trebui făcut?

  22. Eu am făcut asigurare la GROUPAMA anul trecut și trebuia să-mi renoiesc polița de asigurare și nu mau găsit în nici un sistem 11 luni am mers fără asigurare am sunat la ei și au zis ca se rezolva dar nu știu când ce ar trebui făcut?

  23. Nu pot sa cred ca atâția oameni au înghițit minciuna fără nici o problemă. Verificați informațiile pe site-urile de specialitate. 1asig.ro de exemplu.
    Au preluat unii aberațiile unui neica nimeni care are ceva interese sa arunce cu noroi.
    Așa funcționează „presa liberă” plătită de unii sau de alții.
    Împrăștie zvonuri și barfe ca babele la piață.
    Din 136.000 de dosare, 40 au avut întârziere. Deci 0,003%. Asta înseamnă că se anunță un nou faliment?
    E jenant.
    Groupama este una dintre cele mai apreciate și serioase firme. Alături de Allianz și Generali.
    Restul… de umplutura.
    Iese una, vine alta.

  24. Noi când avem de gând să facem grevă? Plătim ca proștii RCA ca să le umplem astora buzunarele. Bossi de la ASF au salarii colosale și noi plătim taxe peste taxe din salariul minim pe economie. Frumos!

  25. aveti grija la informatiile care circula in spatiu On-line cat si media. Doar un zvon aruncat in aceste spatii de informare la care mai toti au acces poate scoate din piata un asigurator sau altul. Creaza o reticienta artificiala in piata legata de un furnizor de servicii (RCA in cazul de fata). Prin urmare, cine are intentia asta…lasa pe seama noastra sa dezechilibram piata prin propagarea acestor vesti creand reactie in defavoarea acelui furnizor RCA, adica il scoatem noi insine din piata pt ca nu mai apelam la serviciile lor din cauza acestor vesti neverificate.
    Este foarte simplu. Daca incheie mai putini polite de asigurare la ei…..va trage in faliment firma respectiva pt ca nu va mai avea bani cu care sa reziste in piata si apoi clientii respectivi se muta la altii despre care momentan nu se aude nimic negativ, se muta capitalul de clienti si iarasi apare problema asta de capital de clieti majoritar in piata care debalanseaza din nou aceeasi piata.
    Sa fim vigilenti si sa analizam sursele de unde vin informatiile pt ca ne trezim complici cu totii la planurile lor. Cineva da zvonul si restul cetatenilor rezolva cazul, este foarte simplu. noi il bagam in insolventa.
    Mult spor in viata si la ochi deschisi

  26. Trebuie reinventat sistemul de asigurări. Sa se facă un fond privat de cotizație anuală individuala pentru fiecare sofer. Ex: anul asta am plătit 2000 ron asigurarea. Dacă nu am făcut accident peste acei 2000 ron mai depun la anul încă 2000= 4000. Daca în 10 ani, 20 ani…nu am accidente sau nu sunt vinovat de accident bani strânși ,dupa caz, în fondul privat de asigurare sa mi rămână neatinsi. Și în cazul în care ajung la vârsta la care nu mai pot, sau nu mai am voie sa conduc acest fond sa l retrag. Adică las garanție acei bani. Sau asigurare de tipul: am plătit anul asta 2000 ron asig. și anul următor, aceeași asigurare costa cu 200 ron mai mult sa plătesc doar diferența în cazul în care pe perioada valabilității nu am avut incidente/ accidente.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger