Petre Daea a pus gând rău ciorilor. Ministrul Agriculturii susține că fermierii se plâng că aceste păsări le distrug culturile. Iar soluția ministrului este o lege care să permită împuşcarea ciorilor.
Pe de altă parte, ornitologii spun că aceste păsări sunt protejate la nivel european, iar uciderea lor în perioada de reproducere ar atrage sancțiuni pentru România.
Cultură de porumb de 100 ha, distrusă de ciori
Recent, cultura de porumb a unui fermier din Țăndărei, Ialomița, a fost distrusă de ciori pe o suprafață de o sută de hectare.
„După cormorani, ciorile trebuie urmărite! Da, da! Pentru că fac rău culturilor și trebuie să ne gândim bine”, a spus Daea.
Cioroianu Ion, prim-vicepreședinte Asociația Fermierilor din România, confirmă spusele ministrului:
„Sunt o problemă pentru agricultori în sensul că scoate semințele și distruge plantele tinere. Foarte mulți, cel puțin din Bărăgan, foarte mulți agricultori au avut această problemă. În loc să aibă 50 de mii de plante au ajuns la 30 și ceva de mii.”
Porumbul și floarea soarelui, semănate mai adânc
Unii fermieri cred că soluția este ca porumbul și floarea soarelui să fie semănate mai adânc, să nu mai poată ajunge ciorile la ele.
În prezent, cu dispensa de la ministerul Mediului sunt ucise aproape cinci sute de mii de ciori.
piticu e sifilitic,
vede numai roshu si negru!
În loc să aibă 50 de mii de plante au ajuns la 30 și ceva de mii.
l-am pune sa fumeze 50’000 sau 30’000
si ceva
de tzigari
……
Ba parodie pesedista,sa incepi intai cu tine!
Cu tine ca esti prost si nu ai contraargument
Primarul Cioroianu a pus gand rau ciorilor…..plm zici ca-i banc
https://www.youtube.com/watch?v=pTclv2CtQ7o
https://www.youtube.com/watch?v=IISTO4-GXSI
DAIAMPUSCA RATELE SI MANANCA MATELE
Aruinca ghiulele si pupa-n cur catele !
Asta este senil boșorog comunist care nu are ce cauta în politică
La tara nu mai poti sta de ceori si de grauri. S-au inmultit excesiv si fac prapad. Am mai multi ciresi dintre care patru din aia asazis de mai, in doua zile dupa ce s-au colorat ciresele mi le-au terminat total, dauna 100%, pe ceilalti am pus preventiv plasa dar chiar si asa graurii intra printre ochiurile plasei si distrug ciresele. Am pus si un tun cu butelie cu propan, am dat cu petarde, i-am palit cu prastia , niciun rezultat. S-au invatat sa atace cand se lumineaza pe la 4:30 dimineata cand nu e nimeni treaz. Urmeaza celelalte fructe care vor avea soarta cireselor si mai apoi strugurii, preferatii graurilor. In US de exemplu ceoara, porumbelul, sobolanul, soarecul sunt considerate specii daunatoare(pests) si se impusca fara nicio restrictie. P.S. Sa imi introduc manerul burtii in ziarul vostru.
Dl asta are minte cit o aluna !
Mao Zedong a dat ordin sa se omoare vrabiile ca maninca culturile … p’ormo s-au inmultit insectele peste masura. Decit sa impuscam pasarile, mai bine impuscam Guvernele!