Pregătindu-se să-l aresteze pe poporanul, enervat monstruos, care umbla cu drona prin față, pe la Partidul Politic Oficial, șeful Serviciilor Secrete Ficționale a auzit-o pe Eufrosina.
Eufrosina era aproape convinsă că prezentul, trecutul și viitorul au ajuns cumva în același plan cosmic prin jocul câmpurilor magnetice așa că Churchill era normal să știe toate lucrurile astea pentru că era prieten cu H.G. Wells. Churchill era pe Calea Victoriei, nu s-a dus nicăieri în altă parte când a venit din vâltoarea Timpului, că nu avea unde să se ducă, serviciile lui secrete ficționale îl puseseră binișor în temă, ecologiștii erau un fel de remorcă, popularii se dădeau după cum bătea vântul, nimic nou în spațiul virtual răsăritean, șopti Eufrosina sorbind din cafea.
Soro, lasă-l pe Churchill, uite colo, colo pe trotuar, nu e cumva chiar Kogălniceanu?! Adevărul e că în 3996, în Amzei, fix în piață, a fost zărit Elvis în timp ce la Hunedoara a fost zărit Marquez. Prin 3017 a fost zărit Alexandru cel Mare la Tulcea iar Mata Hari și-a făcut apariția într-un club de noapte din Botoșani în anul 3354. Nici Parisul și nici Londra nu s-au lăsat mai prejos, iar Roma și Berlinul au raportat tot felul de apariții stranii.
Taxi Time făcând pană, șoferul îi invită pe cei trei să facă o plimbare prin București cât schimbă el roata la Ciclop Service, pe Magheru. Eufrosina, casieriță la Patria, iubițica mecanicului Bebe, a povestit toată tărășenia unei prietene, la o cafea, fix peste drum de restaurantul La Mama, acum vreun ceas. Și Bebe ce-a zis când a auzit că Stalin, Churchill și cu Roosevelt sunt în București, într-o călătorie temporală, prin gaura noastră de vierme, dragă, că mor de curiozitate?! Și ce-a zis Churchill când Stalin s-a dus în vizită la socialiști și Roosevelt s-a dus în vizită la liberali, că mor de curiozitate domnule ofițer acoperit Bebe, vru să știe șeful Serviciilor Secrete Ficționale, dând ochii peste cap, pregătindu-se să-l aresteze pe poporanul care umbla cu drona prin față, pe la Partidul Politic Oficial. Bebe, sub acoperire, răspunde la numele de Eufrosina, se înțelege. Cam așa se petrece totul sub ochii noștri. Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Comunicării Politice. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Comunicării fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei.
Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în esenţa ei sau cu o parte din ea. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Autoritatea ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui. Ce ar fi Comunicarea Politică? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?!