Ce credeți voi despre Moș Crăciun, ne-a întrebat Filofteia care avea ea un gând, general feminist, femeiesc, nu te joci cu femeile acoperite din serviciile secretoase… Peste București se lasă seara, zboară niște pescăruși peste Parlament, pe la Casa Poporului, noi suntem cam dezabuzați, e cald, e vară, Dâmbovița clipocește spăimoasă.
Se aude că Dunărea nu mai vrea să curgă înspre Dardanele ca să nu dea de ruși, s-ar întoarce la Viena cu Orient Expres, în viligeatură europeană. Pesediștii, și ei, sunt cam confuzionați, s-ar cărăbăni la Paris cu mic cu mare, n-ar fi chiar o problemă, francezii sunt chiar socialiști pur și sânge, suveraniștii ard gazu’ c-un securist amărât scos de la naftalină, venusienii stau gata să ne căpăceasacă în faptul serii. Filofteia îi tot dă înainte despre Moș Crăciun și face ea niște pase magnetice și ne trezim cu toții în Seara de Crăciun. Ai zice că ninge pe Magheru dar de fapt cade zidăria de pe blocuri că tocmai a trecut un tanc din NATO venind dinspre Varșovia. La Varșovia e bine, e seară de jazz american. La Berlin e bine, e seară de cântece slave. La Torino e bine, e seară de fotbal brazilian.
Numai la noi e Seara de Crăciun. E bine, nu e bine? Filofteia râde de nebună, așa e ea, nebună. Acum ce să zic, noi facem un mare cenaclu în Piața Universității, cântăm de-ale noastre, în cor, unduindu-ne ca apa. Cântă Baniciu, recită Piersic, Băse ține un discurs, Ceașcă se roagă de organizatori, în culise, să țină și el o cuvântare, lasă-l domnule să vină la microfon că e democrație, mama ei de democrație. Hrușcă ne face să plângem, Tudor Gheorghe ne dojenește, Soroș ne mișelește, zice generalul Streinu atotcunoscător al fenomenlui paranormal manifest dinspre Alfa Centauri, Georgescu bagă o filopteră din aia sălcie de-a lui cu niștye reptyilieni năpârliți, Simion face pe interesantul dar nu se mai uită nimeni la el că e complet expirat, Iohannis e în neant, săracu’de el, Băse la fel, ce să mai zic de Hrebe. Vin și niște extratereștri care se roagă fierbinte la Dumnezeu, să vezi și să nu crezi. Acum, ce să zic, e așa, un plictis românesc încât ne vine să punem de-o revoluție, ceva. Filofteia nu zice nu, face niște pase magnetice și ne pune să dăm cu banul, să vedem care o să fie la morți, care la răniți, să nu zică Lumea Mare că în Seara de Crăciun noi ne ținem de baliverne și că n-am fi acolo, niște oameni serioși. Dar stai să vă zic pe aia cu Operațiunile Secrete că e pe bune.
În vara lui ’77, Contraamiralul a trimis după mine o patrulă de motoriști, periculoși foarte, și uite-așa m-am trezit pe puntea lui DB16, la Capul Midia. Contraamiralul fuma pipă și se tot gândea. Privea gânditor pe hublou. Dragorul se legăna ușor la ancoră. O vedetă torpiloare se învârtea prin jur, vigilentă, foarte vigilentă. Uite care e treaba, mi-a zis Contraamiralul între patru ochi, Universul nu e construit cum ai învățat tu la școală. Am înțeles, să trăiți. Cred că ești pregătit pentru misiunea pe care vreau să ți-o încredințez. Am înțeles, să trăiți, tovarășe contraamiral, am răcnit eu stând smirnă. În 1978 penetrasem deja structurile Securității iar în 1989 controlam în proporție de 35% noile structuri informaționale. Așa că, Popescule, stai jos, nu mai mustăci, o să vorbești la Contrainformațiile Militare cu câțiva de-ai tăi să vă faceți și voi niște legături la Serviciul Român de Informații, cred că înțelegi că e vital pentru România. Nu trebuie să te învăț eu cum să te descurci cu cârtițele, sifoanele și căsuțele poștale de acolo. Ce mă îngrijorează e că voi încă nu v-ați dumirit că războiul informațional are conotații ideologice profunde și că de fapt ascunde o conflagrație cosmică. Popescule, nu-mi vorbi mie de Coruț și de Streinu și de toată ciurda de turnători de la Ministerul Apărării.
Noi, Marina Militară, știm încă din 1977 că Universul e altfel construit și că dacă vrem să salvăm România de Valul Magnetic care vine dinspre Alfa Centauri trebuie să-i prindem pe extratereștrii care s-au infiltrat la Serviciul Român de Informații. Numai scafandrii și torpilorii noștri se pricep la treaba asta, înțelegi… Afară e cald. O muscă bâzâie pe tavan, Popescu își aprinde o țigară, se relaxează. Mai vorbim de una, de alta și pe urmă mă văluresc printr-un perete, într-un anonimat absolut. Pe stradă iau forma unei frunze și cad, ca din întâmplare, pe bombeul lui Oprea, să văd și eu cum e să te plimbi cu girofarul prin București. Când colo, în loc de Oprea, trece un tanc din NATO care dă cu bombardeaua într-un tanc de-al lui Putin, Trump sare cu parașuta drept în Piața Universității dar se pare că pilotu’ lui a încurcat rutele crezând că a ajuns pe deasupra mândrului Capitoliu.