Omenirea, pe valul eKOnomiei

Privind la zâmbetul strălucitor pe care Narendra Modi l-a afișat după G20, n-ai fi ghicit că economia globală a rămas fără abur. Sau e pe cale să… În cea mai recentă prognoză a sa, FMI a reevaluat în scădere estimarea privind prognoza pe 2023 – acum, se vede o creștere de doar 3%, în scădere față de acel 3,5% (oricum, sub așteptări și nevoi) anticipat la începutul acestui an. Și, atunci, de ce zâmbea Modi, premierul Indiei? Pentru că, de acolo de unde privește el, lucrurile se văd roz.

Altă nuanță zărim, însă, dacă ne uităm în și din curtea liderilor celor mai mari economii ale lumii (G7).

G7 vs BRICS

Prognoza FMI arată o economie gripată pentru că rata de creștere globală este trasă în jos chiar de țările G7, plus China. Prin alte părți, cum ar fi „Sudul global” (se vorbește ca despre un clișeu, dar e unul al naibii de real și tot mai important!), lucrurile se privesc de sus în jos. India lui Narendra Modi fluieră la o creștere economică de peste 6% pe an, cu Indonezia ținând aproape de acest procent, apoi vin Africa de Sud și alți noi producători, inclusiv Mexic și Brazilia, voci tot mai puternice în piață.

Se pare că toate aceste state au parte de creștere economică proiectată pe fondul unor condiții fiscale destul de conservatoare.

În schimb, nu același lucru se poate spune despre cele mai mari economii ale lumii, „G7” și China.

Americanii așteaptă cu mari emoții Programul „Green economy” al președintelui Biden, prin care se urmărește ca economia viitorului să fie una „eco”, prietenoasă cu mediul. Nu este clar dacă va exista și o creștere, spun specialiștii, care încă nu se declară la fel de încântați de schimbările pregătite precum jurnaliștii acreditați la Casa Albă.

De fapt, mulți susțin că, odată ce se elimină noile datorii, economiile G7 vor fi aproape de aplatizare. Acestea s-ar fi prăbușit cu totul în timpul pandemiei Covid-19 dacă guvernele naționale nu ar fi împrumutat trilioane de euro/dolari (de la FMI, BM și alți mari creditori), oficial sub pretextul salvării de la faliment.

Ei bine, despre majoritatea țărilor în curs de dezvoltare nu se poate spune același lucru, întrucât nu au apelat la împrumuturi, rezistând destul de bine furtunii declanșate.

Astfel stând lucrurile, un Occident tot mai împovărat de datorii (poate cineva contesta că nu trăim – noi și cam toți aliații din Vest „pe caiet”?!) se va lupta de acum încolo să-și repornească motoarele economice. Dacă va mai găsi cheia potrivită!

China și testul maturității

Lăsând deoparte „tabăra SUA”, se pare că spre aceeași direcție s-ar îndrepta, totuși, și China. FMI dă Beijingului o rată de creștere economică de 5%, dar conducerea Partidului Comunist se aștepta la mai mult de acest procent. Iar dacă ținem cont de dependența Chinei de datorii pentru a-și stimula economia, nici măcar nu este clar cât de mult din expansiunea ei mai poate conta ca creștere.

În ultimii 30 de ani, China și-a construit economia exploatând masiva forță de muncă de care dispune. A reușit să atragă investiții în fabrici pentru bunurile dorite de restul lumii, iar rezultatul a fost o acumulare fără precedent a unei baze industriale de clasă mondială. Dar există limite evidente într-o astfel de strategie; vrei, nu vrei, la un moment dat, lumea se satură să fie o chiuvetă pentru producția unei țări. Piețele din UE și SUA sunt saturate de bunuri „made in China”, iar cele mai recente mișcări ale Vestului pune presiune pe capacitatea Beiijingului de a-și continua exportul. Tonul l-a dat America prin reducerea comerțului cu China și, chiar dacă Europa (încă) nu ține pasul, se vorbește tot mai tare despre necesitatea unei distanțări la nivelul UE în a face afaceri cu Xi Jinping.

Pentru China a venit momentul adevărului – testul suprem al maturității sale economice: trecerea de la un model bazat pe investiții la unul bazat pe consum, în care veniturile populației ar trebui să susțină producția economiei.

Lumea se schimbă

Problemele și provocările economice avute de China fac parte dintr-o tendință globală mai largă. Economia mondială merge pe o autotradă cu două benzi – pe banda 1, marile puteri încetinesc, iar pe banda 2, țările în curs de dezvoltare prind viteză și caută să le depășească. Acest trend a prins contur în urma crizei financiare din 2008 și se pare că s-a osificat de la pandemia de Covid încoace.

Cine nu și-a dat jos, încă, ochelarii de cal și continuă să privească lumea prin lentilele Războiului Rece, cel mult înlocuind URSS cu China ca singurul pol opus al Occidentului, va avea o surpriză să constate că, de fapt, ordinea mondială emergentă este mult mai complicată.

De la summit-ul BRICS din Africa de Sud și continuând cu G20 ni s-a dezvăluit o lume în curs de dezvoltare mai puțin dispusă să cânte ode Vestului (închipuit) atotputernic.