Pe vremea când încă fumam, fumam fiecare țigară așa cum am fumat-o pe cea dintâi, în wc-ul liceului zgâindu-mă pe după ușă să nu mă prindă vreun suplinitor. Adevărul e că aș fi vrut să apară, așa din senin. Să văd cum e. Așa vin iubirile, revoluțiile, cometele. Oamenii Politici Cibernetici.
Ăștia de fapt sunt niște panarame de oameni politici ciberneteci. Cad din senin peste tine și te întorc cu susu-n jos. Ca și cum s-ar schimba axa Pământului. Și n-ar fi frumos? Căci nu se schimba axa Pământului în fiecare dimineață de liceu? Parfumul liliacului era vinovat în mare măsură de demagnetizarea generală, ocheadele fetelor și mingea de baschet care țopăia caraghiosă prin sala de sport. O portocală uriașă care bubuia ca o inimă. Inima liceenilor e unică. Nimic nu se aseamănă cu ea. Și tocmai de aceea ne zbatem de nebuni, tocmai de aceea hoinărim de colo, colo.
Pornim vitejește în căutarea inimii noastre de liceeni! Pe unde-o fi? Că aici, în realitatea cotidiană, plină de gaze de eșapament, plină de măriri și de războaie, plină de teatralitate și banalitate, plină ochi de istorii oficiale și de subversivitate încântătoare nu mai e. Rătăcită, inima. Dar rătăcirea? Să te rătăcești pe mapamondul de mucava, să te rătăcești printre ecuațiile nebune, să te rătăcești printre revoluții, printre ruinele de la Pompei, așa, în imaginar. Și-n plină rătăcire să trimiți bilețele nerușinate fetelor de pe rândul al doilea dela fereastră! Și fereastra?! Ah, fereastra! Porumbei, îngeri, primăveri, ninsori, un aeroplan, tumultul stadionului, o sirenă, vocea profului de fizică! Lucrare de control. Ah, lucrările de control! Ce foșnet, ce fâțâială, ce nebunie, ce șoapte, ce priviri peste umeri și un strigăt de ajutor! Prima copiuță! Ce înfiorare! Primul ceai-dansant. Și vocea tunătoare a profului de sport. Și vocea suavă a profei de franceză. Delicată. Ca o boare. Și vocea profului de geografie. Și a profului de muzică. Dar proful de germană?
Dar profa de naturaleeeeeeee? Și primul sărut natural, de-adevăratelea, în colț, la muzeu, în recreația mare. Unde e inima de liceean? Sau nu era inimă? Era clopoțelul, soneria, tic-tac-ul din laboratorul de chimie? Buuuum! Ce ți-e cu substanțele astea buclucașe! Și aburi. Și miros înțepător. Și cioburi de eprubetă în care se zăresc părelnice tot felul de iubiri adolescentine. Se zăresc? Totul se întâmplă acum? Ne vălurim sub presiunea câmpurilor magnetice? Anii de liceu se confundă cu zilele de astăzi? Ce frumos ar fi! Și dacă e așa?! Dacă o să-l zăresc pe proful de istorie trecând strada înspre supermarket? Dacă mă întâlnesc cu fata cu părul roșu dintr-a noua, la benzinărie? Ea zîmbește deja. Opresc motorul. Ea zâmbește din nou. Un plin? Și cu degetele ei delicate atinge pompa de benzină. Vruuum!
Ce-a fost asta? Războiul de dincolo de ocean!? Un OZN? Un magician? Un vraci? Circul? Dar unde e fata? Mi-a lăsat un bilețel pe capota mașinii?! Aha, e copiuța de la mate. Bun. Să vedem pe verso. Ne întâlnim în parc, la șapte. cele mai frumoase cuvinte: ne întâlnim în parc, la șapte. Benzinăria se metamorfozează. Mingea de baschet se metamorfozează. Profa de mate se metamorfozează. Plătiți cu card bancar? Mă urc la volan buimac. Buimac sar din pat. O să întârzii la ora de muzică. Ah, diapazonul! Cine l-a furat?! Cine a furat diapazonul?! Cei dintr-a doișpea, desigur! Ei au curajul ăsta nebun! Ei au pictat pereții din curte. Ei au pus cretă în bocancii suplinitorului. Ei au potrivit ligheanul cu apă la intrare. Ei și numai ei! Dar noi? Noi cei de acum? Am rămas aceeși? Ne-am schimbat? Ne imaginăm? Ne credem pe cuvânt? Hoinărim iluzoriu pe holurile liceului trăgând cu urechea. E vocea ei? E vocea primei noastre iubiri în sala de anatomie? Mă apropii de ușă. Ușa miroase a vopsea proaspătă. Inima mea de adult bate cu putere. Clanța e strălucitoare. Arde. E ca o flacără. Mă apropii și deschid ușa.
