Cauta

Oamenii de afaceri cer Guvernului desființarea vămilor cu Bulgaria și Ungaria

Desființarea vămilor ar aduce câștiguri importante transportatorilor români

Reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri din România cer Guvernului să ia măsuri pentru a desființa vămile cu Bulgaria și Ungaria, pentru a ușura fluxul de mărfuri. O asemenea decizie ar fi și un răspuns pentru țările UE, care s-au opus, nedrept, intrării în Schengen. Mai mult, oamenii de afaceri reproșează conducerii țării că nu a fost folosit dreptul de veto, așa cum fac și celelalte state din UE, pentru a realiza negocieri politice.

O desființare a vămilor dintre România și Bulgaria și România și Ungaria ar aduce câștiguri importante transportatorilor din țara noastră, având în vedere scurtarea timpului petrecut la granițe, susțin reprezentanții oamenilor de afaceri. Măsura ar constitui și o replică pentru decizia absolut nedreaptă, prin care accesul în Schengen a fost blocat pentru România și Bulgaria.

”Boicotul este o chestiune de imagine, nu are o substanță economică și, de principiu, nu are sens și nici nu va avea efect. Afacerile sunt afaceri. Mult mai interesante ar fi desființarea vămii dintre Bulgaria și România și desființarea vămii cu Ungaria. Mai ales că desființarea vămilor românești este o chestiune de oportunitate a țării românești. Pentru că atunci s-ar vedea că problema este în Ungaria, nu în România, că ungurii nu opresc nici acum. Dacă s-ar desființa vămile între noi și bulgari, categoric s-ar ușura fluxul de mărfuri, pentru că se stă de două ori, și între noi și bulgari, și între noi și unguri, mai ales pe fluxul de plecare. Desigur că asemenea măsuri ar putea fi puse în practică prin legislație, prin reglementări, dar, în principiu, problema vămilor este o problemă suverană. Măcar am arăta că noi cu bulgarii am încerca să facem o corecție la o decizie nedreaptă. Ar fi un semnal”, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Dreptul de veto, ca negociere politică

Este clar că decizia Austriei și, în spate, a Olandei, dacă nu or mai fi și alte țări, nu este în regulă și dă un semnal foarte prost și mediului de afaceri, și cetățenilor români, susțin reprezentanții AOAR. După părerea oamenilor de afaceri, acest lucru afectează și credibilitatea Uniunii Europene, deoarece Comisia Europeană a stabilit, Parlamentul a aprobat, Frontexul a susținut și vine o țară, cu motivații pe care nu le poate verifica nimeni, și întoarce pe dos toate aceste decizii.

”Deci iată că aceste decizii nu mai au puterea pe care o pretind cei care conduc Uniunea Europeană. O țară sau două fac ce vor ele și nimeni nu poate să le facă nimic. Pe de altă parte, nici dreptul de veto nu trebuie desființat, pentru că atunci ar însemna că cei care sunt mari și puternici să hotărască totul. Ar trebui să procedăm cum procedează unii și alții în UE. Pun veto la o decizie a Uniunii Europene și stau pe veto până când găsesc o cale de mijloc pentru ceea ce își doresc și ei. Așa ar fi trebuit să procedeze și România, dacă ar fi avut diplomați și experți de calibru în relații europene, care să știe să formuleze aceste obiecții, nu cum a făcut Austria, pe care toată lumea a ridiculizat-o pentru că nu a fost în stare să găsească o motivație pentru votul negativ în privința intrării țării noastre în Schengen și că pur și simplu a mințit. Puteam să folosim negocierea politică, pentru că nu putem vorbi de șantaj, așa cum în contabilitate mutarea profiturilor se numește optimizare fiscală”, ne-a precizat secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan.

Iar despre poziția României în UE, să ne aducem aminte că 5-6 ani Uniunea Europeană ne-a tot împins cu proiectul Nabucco, cu conducta de gaze extrase din Marea Caspică, după care l-a abandonat, fără să țină cont de faptul că România a cheltuit foarte mulți bani, mai spun reprezentanții oamenilor de afaceri.

Sabotaj la transportatorii români

Pentru că le fac concurență țărilor occidentale, transportatorii români au fost loviți și sabotați din toate părțile. Aceștia au fost tot timpul hăituiți și de Pachetul mobilitate II și de alte măsuri abuzive luate de țările puternic sindicalizate, care văd un pericol transportatorii români și care, prin lobby-ul lor, blochează de ani de zile intrarea României în Schengen, care evident că ne aduce pierderi, susține secretarul general al AOAR. ”Au încercat și au reușit să le impună transportatorilor români niște criterii discutabile, pentru că sectorul acesta este competitiv la nivel european. Jumătate din deficitul intern din comerțul cu bunuri este compensat de transportatorii internaționali. Iar acesta a fost sectorul cel mai lovit și continuă să fie cel mai lovit și de această poveste cu Schengen”, a mai afirmat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version