Puterile și elitele globale au înțeles de mult timp că nu pot asigura calitate și prosperitate pentru mase. Prin urmare, ideea unui mult lăudat consumism accesibil a fost transferată parșiv spre un plan netestat: tranziția energetică.
Tranziția la energia regenerabilă este cheia pentru a asigura supraviețuirea omenirii, deoarece “fără surse regenerabile, nu poate exista niciun viitor”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Chiar așa? Și cu ce preț? Prețul contează.
În lunga tradiție păguboasă, ONU a devenit o platformă ecologistă, pe alături cu realitatea și geopolitica. Lumea nu poate renunța la combustibilii fosili. Pur și simplu pentru că nu există altă alternativă. Dimpotrivă, electrificarea va aduce mari schimbări climatice, deoarece energia electrică nu se poate susține doar cu sectoarele hidro și eolian.
Industriile nu funcționează după cum bate vântul și strălucește soarele. Au nevoie de energie constantă, nu de fantasma regenerabilelor.
Dacă țițeiul, cărbunele și gazele naturale contribuie la încălzirea globală, doar niște neaveniți își pot închipui că așa zisa energie regenerabilă -un sector evident minor – va salva planeta.
În cazul în care neaveniții pot decide oprirea combustibililor fosili, atunci trebuie să explice consecințele acestei măsuri, mai ales din punct de vedere financiar.
Se estimează că până în 2030 trebuie să se investească 4 trilioane de dolari pe an în energie regenerabilă pentru a se ajunge la emisii nete zero până în 2050. Cine pune pe masă această sumă colosală?
Corporațiile nu au nicio treabă cu încălzirea globală, e un trend de care profită pentru a lansa pe piață produse de calitate îndoielnică, în numele isteriei climatice.
Toate vorbesc despre „sustenabilitate”, dar majoritatea bunurilor pe care le produc sunt din ce în ce mai scumpe și cu rabat de la cele mai elementare norme. Aici nu vorbim de o conștientizare de a cumpăra marfă “eco”, ci de o păcăleală în toată regula. Comerțul de calitate nu funcționează după regulile activismului climatic.
Și cine plătește finanțarea pentru tranziția energetică? America lui Joe Biden pompează subvenții uriașe, dar tot vor fi plătite de contribuabili.
Uniunea Europeană joacă rolul amețitului: ba se rupe de China, ba acceptă să cumpere în continuare „Made in China”.
Nici nu are de ales, producătorii europeni trăiesc din amintiri, vând Chinei, mai ales, sectoare de vârf cu mare trecut și tradiție în inovare. Europa va depinde de China așa cum a depins de gazele și petrolul Rusiei. Asta înseamnă tranziția energetică.
Ce se ferește Occidentul să spună este că energia regenerabilă nu este un bun public. Tehnologia este costisitoare și nu există semne că se va ieftini.
Și același Occident o face pe mutul când vine vorba de o altă întrebare elementară: cine garantează că diferite companii aflate în concurența pentru energia regenerabilă vor reduce prețurile? Evident că nu le vor reduce, pe principiul bate fierul cât e cald.
Foamea după profit înseamnă bunuri ieftine. În cele din urmă, întreprinderile vor urma modelul chinezesc: o piață globală invadată de tot ce înseamnă produse făcute la bătaie de joc și mult mai scumpe.
Să fie bine înțeles: nimeni nu poate asigura calitate pentru toată lumea. Și planul trebuia să poarte numele de tranziție energetică. Mulți se vor dezmetici prea târziu după această farsă sinistră.