Cauta

Noul guvern pune tunurile pe multinaționale. Gata cu optimizările fiscale și transferul profiturilor

Guvernul Ciolacu trimite ANAF-ul la companiile străine

Noul program de guvernare anunță măsuri dure împotriva companiilor străine, care, prin diferite subterfugii, ajung să își exporte profiturile, scăzând la minimum baza de impozitare și, implicit, sumele datorate statului român. Noul Guvern vorbește clar despre evaziune fiscală în acest practici ale multinaționalelor și intenționează să reducă masiv fenomenul. Totodată, se vor lua măsuri și împotriva abuzurilor hipermarketurilor în relația cu producătorii români.

Programul de guvernare iunie 2023- decembrie 2024 conține, la capitolul politici fiscal-bugetare, măsuri dure împotriva evaziunii fiscale practicate de multinaționale, sub forma optimizării fiscale și a exportului profitului. Astfel, noul guvern anunță transpunerea prevederilor Inițiativei la nivel global privind evitarea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, care va reduce substanțial evaziunea fiscală. Totodată, se vor institui reglementări legislative prin care se va permite includerea în costurile de producție ale firmelor numai a cheltuielilor legate strict de desfășurarea activității economice generatoare directe de venituri a acestora, conform practicilor din țările dezvoltate europene.

Ca efect, vor scădea costurile de producție, prin eliminarea cheltuielilor subiective ale acționarilor și administratorilor, înregistrate, în prezent, în contabilitatea firmelor și, astfel, va crește baza de impozitare, susține Guvernul. Printre măsurile anunțate se mai numără și implementarea unui sistem obligatoriu de facturare electronică, pentru creșterea eficienței și eficacității în colectarea impozitelor și taxelor, precum și acordarea restituirilor de TVA și a altor creanțe ale firmelor în raport cu bugetul, numai după compensarea, potrivit prevederilor actuale ale Codului fiscal, cu obligațiile acelorași agenți economici către buget. Executivul a mai prevăzut în programul de guvernare și dezvoltarea și consolidarea compartimentului din cadrul ANAF care verifică prețurile de transfer, în scopul reducerii substanțiale a acestei practici de evaziune fiscală.

Intră în joc inteligența artificială

Pentru prevenirea și combaterea fraudei fiscale, ANAF va dezvolta proiecte-pilot de conformare voluntară pe sectoarele și categoriile de risc, bazate pe inteligența artificială, și va combate comportamentele neconforme prin demararea de acțiuni complexe, țintite, la contribuabilii cu risc fiscal ridicat. Controalele ANAF vor fi direcționate, prioritar, către firmele cu cel mai ridicat risc fiscal (cele implicate în evitarea sau evaziunea în plata taxelor), importurile mărfurilor cu risc fiscal ridicat vor fi strict monitorizate, pentru creșterea colectării veniturilor din accize, TVA și taxe vamale, iar controlul antifraudă va fi eficientizat și în domeniul comerțului electronic. Pentru asigurarea concurenței corecte, vor fi implementate reglementările la nivelul legislației comunitare, în sensul sancționării efectelor generate de abuzurile venite din partea unor companii care, deși nu sunt dominante, dețin o putere superioară de negociere față de partenerii lor comerciali, în anumite sectoare, și extinderea reglementărilor specifice la nivelul tuturor sectoarelor.

Lista albă, lista neagră

În vederea sprijinirii conformării voluntare la plata obligațiilor fiscale, Guvernul va acorda facilități fiscale la plata obligațiilor fiscale pentru bunii plătitori și va mediatiza cei mai buni plătitori de impozite și taxe prin elaborarea „listei albe”, ce cuprinde contribuabili care și-au declarat și achitat la scadență obligațiile fiscale de plată. De cealaltă parte, executarea silită va fi transformată într-un proces investigativ. În același timp, potrivit programului de guvernare, tratamentul fiscal va fi diferențiat în funcție de comportamentul fiscal al contribuabililor, iar măsurile specifice vor fi aplicate gradual de către organele fiscale. De asemenea, se introduc în practicile inspectorilor ANAF notificarea contribuabililor cu privire la posibilele neregularități care ar putea conduce la stabilirea de diferențe de impozite și taxe, medierea, controlul inopinat, inspecția fiscală parțială și inspecția fiscală generală.

Ultimele stiri

  • Războiul clanurilor/Interlopii dau mare tun în „5”!
  • Legea achizițiilor publice, impusă de Bruxelles, dedicație pentru multinaționale
  • Basel III Endgame. Cotitul drum al reformelor bancare
  • Revoltă în UE împotriva Ucrainei. Agricultorii, deciși s-o schimbe pe Ursula
  • Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari
  • Italia poate trimite 6 echipe în Champions League
  • Cartonaș roz! Cum sună noua regulă în fotbal
  • Culmea obedienței. Europenii au știut că vaccinul Covid este periculos
  • Ce s-a întâmplat cu revoluția mașinilor electrice?
  • Stagflația bate la ușa celei mai mari economii din lume?
  • Exit mobile version