AcasăEconomieNe întoarcem de unde am plecat. Fără stocare, nu există viitor pentru...

Ne întoarcem de unde am plecat. Fără stocare, nu există viitor pentru regenerabile

România, lăsată în bătaia vântului

Prețurile negative din ultima perioadă, de pe piața zilnică a vânzărilor de energie, au afectat masiv regenerabilele, principalii producători de pe această piață. Consumul a scăzut alarmant, pe fondul prăbușirii economice, iar vârfurile de producție la eolian și fotovoltaic s-au suprapus cu un exces de energie în sistem. Singura soluție este stocarea, însă România nu-și permite luxul de a cumpăra baterii, din cauza prețurilor inaccesibile.

Cuprinse de euforia regenerabilelor, autoritățile din România au omis să ia în calcul și stocarea. Căci fără stocare, nu există niciun viitor pentru regenerabile. Specialiștii în energie spun că Guvernul trebuie să reglementeze urgent obligativitatea celor care își instalează parcuri fotovoltaice și eoliene de a-și achiziționa și baterii, pentru a estompa dezechilibrele produse în sistem. Bateriile însă sunt prea scumpe și au o capacitate prea redusă pentru a prelua cantitățile produse în orele cu vârf de producție.

Dacă investești și în baterii, pe lângă cheltuielile mari pentru construcția parcului de fotovoltaice sau eoliene, investiția nu mai este rentabilă. Același lucru este valabil și pentru prosumatori. Fără baterii de stocare, investiția nu se va amortiza în veci. Problema este că nici cu bateriile de stocare, care costă cam 10.000 de euro/MW, investiția nu se va amortiza. Prosumatorii mai întâmpină, însă, și o altă dificultate. Nu reușesc, decât foarte rar, să se racordeze la sistemul de distribuție pentru a ”injecta” energie în rețea, din cauza subdimensionării acestora și a lipsei investițiilor din acest sector. UE a decis, într-un termen extrem de scurt, să treacă de la un sistem clasic, la energia verde, fără a avea soluțiile tehnice pentru acest lucru. Țările sărace nu-și permit să-și cumpere baterii, iar cele bogate, chiar dacă și le permit, pierd la rentabilitate. Se merge obsesiv în direcția eolienelor și a fotovoltaicelor, fără a lua în calcul cea mai la îndemână energie regenerabilă, și anume hidroenergia, care, din motive obscure, este sabotată din toate părțile.

Alerta din Polonia care ne dă fiori

Ceea ce s-a întâmplat în aprilie în Polonia ar trebui să-i pună pe gânduri pe toți cei care iau decizii pentru statele din UE. Practic, operatorul de rețea polonez a declarat stare de alertă în sistemul energetic din cauza supraîncărcării rețelei, deconectând toate capacitățile de producție eoliene și fotovoltaice. Acestea au produs atât de mult, încât au atins două treimi din necesarul de energie al țării, iar excedentul nu a putut fi exportat. Cam acesta este viitorul pentru toate țările Uniunii Europene. O producție în exces, doar pentru o perioadă din zi, nu este o soluție, pentru că perturbă întregul sistem și riscă să se ajungă la un colaps generalizat.

”În România, cea mai la îndemână soluție pentru stocarea energiei este construcția hidrocentralelor cu acumulare prin pompare. Cu cât variabilitatea dată de resursele eoliene și fotovoltaice crește, din cauza punerii în funcțiune a tot mai multe capacități, cu atât crește necesitatea stocării. Acumularea pentru pompare este necesară pentru a asigura stabilitatea sistemului energetic. Stabilitatea este capacitatea unui sistem electroenergetic de a face față unor perturbații”, ne-a declarat dr. ing. Nicolae Codreanu, fost director tehnic al Complexului Energetic Hunedoara.

Baterii și pentru prosumatori

Ideea specialiștilor din energie a fost lansată public și de reprezentanții Transelectrica. Aceștia au afirmat că o soluție la problemele create de regenerabile în sistem este impunerea stocării de energie, atât pentru producătorii de energie eoliană și fotovoltaică, cât și pentru prosumatori. O altă problemă ridicată de autorități a fost necesitatea creșterii consumului. “Creșterea producției de energie electrică trebuie să fie în concordanță cu creșterea consumului. După doi ani de criză, consumul s-a diminuat. Consumul trebuie stimulat, trebuie să avem investiții și pe zona de consum, astfel încât la nivelul anului 2030 să avem un consum maxim de 13.000 MW, altfel vom discuta despre supraproducție”, a declarat Virgiliu Ivan, șeful Dispeceratului Energetic Național.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
13.442 afisari

22 COMENTARII

  1. unde nu-i cap…niciDUMNEZEU NU CERE….AI CURENT ELECTRIC PRODUCI HIDROGEN…SI-L STOCHEZI//DUPA AIA PRODUCI ENERGIE VERDE DIN HIDROGEN

    • SUPRAPRODUCTIE DE ENERGIE?…..DE CE NU O DAI LA INDUSTRIE…FACI ALUMINIU..OTEL..ETCETERA…

    • Dacă investești și în baterii atunci ramai off grid si pui p u la in mana ”’statului”” ceea ce de fapt si merita.

    • Este prea mic randamentul sa transformi curentul electric in hidrogen, dar sunt solutii mult msi ieftine.
      Sarbii ne-su propus sa transformam centrala de la Portile de Fier in una reversibila, adica cand e energie prea multa in sistem se pompeaza apa si se aduna energia.
      Chiar daca se pierde destul de mult la randament, solutia este ieftina si se tecupereaza ceva din energia regenerabila.
      Mai mult, romanii pot face multe centrale reversibile, avem spa si relief, am putea sa scapam si de datoriile tarii si sa o ducem mai bine daca am stoca energia regenerabila din UE!!
      Din pacate, cei care ne conduc sunt niste tradatori, ssa ca vor sfarsi dupa cum.merita…
      Asteptam si noi momentul sa le pregatim funia si sapunul ))

      • Tradatori, tradatori, dar cea mai dureroasa buba e ca sunt idioti incompetenti.. ca daca s ar dezvolta retelele n ar strica nimanui, exact cum spuneai tu, avem atatea capabilitati pentru stocare hidro, dar cine crezi tu ca o vede?

  2. Pai si cand s-au dat aprobarile pentru ”crocodilii” ăia zburatori si ”campurile de stiuleti din plastic”, politrucii din guvern nu stiau ca aceasta energie nu poate fi stocata ??? Stiau dar ”tentatia verde” cu chipul stim toti cui, era mai mare. Apoi, daca acum e spraproductie de curent, cum vine treaba cu mult trambitata sperietoare a ”colapsului mondial” ??? Cum ?? Era doar o minciuna sa ne mai sperieti putin, parca n-am fi ”bombardati” zilnic cu tot felul de catastrofe , care mai de care mai despre sfarsitul lumii. MĂI, plecati, lasati-ne, sa nu venim noi… Nu mai aveti nicio credibilitate.

  3. Solutia mult mai ieftina sunt bateriile gravitationale, greutati ridicate cu consum de energie si coborate cu generare de energie. Dar se preteaza la scara mare.

    • „Greutati ridicate” cu mecanisme ))
      Dar frecarea la reductor, dupa care iar pierzi la transformarea de generare, plus alte pierderi la motoarele electrice de ridicare si la generatoare?
      Ajungi la maxim 5% )) din energia regenerabila consumata, restul se transforma in caldura de la motoare , angrenaje, frecare si generatoare .

      Singura solutie cu pierderi rezonabile este energia hidraulica,
      tot gravitational, apa-turbine-pompe.
      O turbina Kaplan, cum este la Portile de Fier, are randament foarte mare, peste 80%, generatoarele sunt un pic mai scumpe si ele de mare randament pentru ca au foarte multi poli.

  4. Totusi stocarea hidrogenului prin electroliza ar fi cea mai buna metoda cand ai supraproductie de curent, chiar daca rentabilitatea e redusa.

  5. Lasand la o parte limbajul abject folosit mai sus de unii comentatori, solutia tehnica cea mai usoara este reducerea puterii hidro pe masura ce creste excedentul in reteaua nationala. Acest lucru va fuce la mentinerea nivelului apei din baraj ( mai ales vara cand este deficitar) si repornirea turbinelor nu genereaza costuri suplimentare ca in cazul celor pe gaz sau carbune.
    Totul este sa se vrea.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger