Ordinea europeană liberală care a apărut după al Doilea Război Mondial. După încheierea Războiului Rece ea s-a răspândit în întreaga Europă centrală și de Est odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice. Acum este atacată din interior în primul rând din cauza greșelilor făcute de birocrații de la Bruxelles și de slugărnicia unor lideri europeni în executarea unor decizii eronate/ambiguii.
Uniunea s-a îndepărta de proiectul inițial creionat de declarația ministrului de externe francez, Robert Schuman, pe 9 mai 1950, dar la care și-a adus contribuție și Jean Monnet. După criza datoriilor europene de la începutul anilor 2010, a urmat criza refugiaților din 2015, care a alimentat ascensiunea partidelor populiste în toată Europa și, pentru o perioadă, a ridicat întrebări cu privire la supraviețuirea pe termen lung a Uniunii. Rezultatul șocant al referendumului britanic privind Brexit din 2016 s-a adăugat la aceste preocupări.
Chiar dacă lideri precum președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz au respins provocările partidelor de opoziție de dreapta acasă la ei, aceștia au căutat, de asemenea, să poziționeze Europa ca un pol independent într-o lume din ce în ce mai multipolară. Una peste alta, se pare că la alegeri europene din 2024 partidele populiste vor avea un cuvânt de spus. Dacă liderii statele membre și Comisia UE nu lucrează pentru stabilizarea societăților, tulburările vor continua să aducă beneficii acestor partide. Dar sunt capabili oare să rezolve multitudinea de nemulțumiri de la agricultură la energie în condițiile în care nivelul de trai scade dramatic iar războiul bate la ușa Europei? Pare aproape imposibil ca UE să atingă un astfel de obiectiv în următoarele șase luni.
Este cert că atât timp cât statele încep mai devreme să dezvolte un consens politic pentru a-și rezolva problemele și diferențele, UE va dovedi mai repede că cetățenii ar trebui să aibă încredere din nou în instituții și în guvernele lor – că poate fi găsită o soluție democratică adecvată.
Nu numai tulburările sociale vor influența alegerile dar și războaiele vor aduce cu ele neîncrederea în propriile guverne. Semnalele venite din Marea Britanie și din Germania cu privire la pregătirea de război împotriva unei Rusii resurgente introduc spaima în rândul populație europene, o populație nepregătită psihologic, prea liniștită și obosită de bunăstare. Luați criza din Marea Roșie. Militanții Houthi susținuți de Iran au atacat transportul maritim acolo de când a început războiul dintre Israel-Hamas. Invocând amenințările la adresa comerțului global și a liberei navigații, SUA și Marea Britanie au ripostat în Operațiunea Prosperity Guardian – pe cont propriu. UE are o miză importantă în această luptă. Aproximativ 40% din comerțul cu Asia și Orientul Mijlociu traversează prin Canalul Suez. Dar numai Țările de Jos au oferit asistență reală. Germania a oferit sprijin – într-o declarație scrisă. Franța, Italia și Spania s-au retras. Scuza la Bruxelles este că UE intenționează să-și lanseze propria misiune militară navală la Marea Roșie. Cu toate acestea, în ciuda necesității evidente de urgență, pe măsură ce atacurile Houthi continuă, miniștrii de externe au amânat o decizie până la 19 februarie 2024. Speranță încă există-Belgia poate trimite o fregată. Comerțul a fost deviat pe la Capul Bunei Speranțe. Capacitatea de transport de containere prin Canalul Suez a scăzut drastic începând cu decembrie 2023, de la 40 la sută la 12,7 la sută, potrivit analistului Mirko Woitzik, Director de Informații și Soluții la Everstream Analytics.
Dormind la timonă, Europa nu reușește să-și îmbine interesele proprii și aspirațiile ca actor global cu acțiuni oportune, concrete și unitare. Eșecul politicii externe al UE cu Israelul este evident. Războiul din Gaza a aruncat în aer o altă iluzie europeană. Guvernele europene cred că conflictul și escaladarea regională le amenință interesele vitale. Așa și este. În calitate de cel mai mare partener comercial al Israelului, ei cred că UE are putere de pârghie. Toate țările europene susțin o soluție cu două state. Dar când Josep Borrell, șeful politicii externe al UE, a schițat recent un plan de pace în 10 puncte pentru Palestina, invitatul său Israel Katz, ministrul de externe al Israelului, l-a ignorat. De ce? Pentru ca acesta nu a ținut cont și de părerile/propunerile israelienilor. ”Învierea” lui Trump poate pune în pericol interesele europene, dar Europa nu investește în atenuarea riscurilor. Apărarea, relațiile economice transatlantice și disprețul lui Trump față de ordinea internațională bazată pe reguli sunt probleme care se profilează. Majoritatea liderilor europeni încă nu sunt sinceri cu populația lor cu privire la situația strategică în care se află Europa. Rusia și-a pus economia pe picior de război. Poate și de aceea Marea Britanie vorbește de o mobilizare generală.
După cum stau lucrurile, 2024 s-ar putea transforma într-un coșmar, pentru blocul de 27 de țări, în cel mai oribil an de la începutul secolului XXI. O serie descurajantă de provocări internaționale și interne se apropie de apogeu. Este UE pregătită să le îndeplinească sau lideri ei moțăie pe marginea drumului? (Prima parte dintr-o serie de analize despre Europa)
Foarte frumos domnul General.aveti mare dreptate ,va inpartasesc gindurile ,dar pacat ca sunt batrin si nu mai am rabdare si timp sa ma dedic schimbarilor necesare .Poare aici la noi sa mai putem face ceva sfatuind tinerii ,care vor sa asculte ce este bine sa facem.Cu stima si respect ,Va ciresc cu mare drag .
Poate ne povestiți și despre eșecul politicii europene, slugărnicia față de SUA și atitudinea dictatorială a unor așa ziși lideri europeni, în frunte cu Ursula. Dacă ruta prin Canalul Suez a devenit vulnerabilă, de ce UE nu ia în calcul o propunere a Chinei privind Drumul Mătăsii, dar și a unei căi ferate transasiatice, care să asigure transportul de mărfuri în ambele sensuri și, poate, mai rapid decât cel maritim între țările din estul Asiei și Europa?