Cauta

Moby Dick l-a înghițit pe Marele Arhitect cât ai zice pește

Moby Dick l-a înghițit pe Marele Arhitect câte ai zice pește. Jacques de Molay s-a luat de piept cu Herman Melville, prin centrul Parisului, Herman Melville a răcnit disperat, cavalere, vine un val uriaș din Universul Vălurit, Moby Dick l-a salvat astfel pe Marele Arhitect! Ei, până la urmă cei doi s-au împăcat, Marele Val a trecut.

Iar Jacques de Molay  i-a zis lui Herman Melville cam așa! Auzi ce zice unul, liberal sadea. Când vorbeşti de cutremur ideologic şi de schimbare de semne, unii români o dau cotită şi ţipă ca din gură de şarpe! Anarhie! Săriţi, suntem violaţi! Vai, poliţia, doișiunsfert! Vin extratereștrii! Au fost siluite ideile noastre călduţe! La spânzurătoare cu uzurpatorii filozofiilor mucegăite! Aşa strigă de mii de ani românii care, atunci când vine câte un cutremur ideologic necesar, istoric, natural, cosmogonic, se sperie foarte. Dar să vezi ce zice un bonjurist de la unioniști despre bonjuriștii de la globaliști! Şi, tocmai ei, care până atunci, când nu se trăgea cu muniţie de război, se cufuresc foarte tare.

Tocmai ei care, la cenacluri, simpozioane, sesiuni de comunicări, sindrofii telectuale sau la emisiuni TV vorbeau cu dezinvoltură despre schimbarea lumii! Ha, ha, ha! Păi cum așa?! Lumea răcnește spăimoasă, vin extratereștrii! Ei bine, dar ăla de la conservatori să vezi ce zice despre șmecherii civici! Dar s-o experimenteze pe curuţul lor, cum e? E nasol, dom’le! Chiar pe bune ne schimbăm? Bibliotecile şi librăriile din România sunt pline ochi cu tot felul de cărţulii scrise de români prin simpatie, imitaţii ordinare după şuvoiul ideilor mondiale, ce să mai vorbim. Potrivit teoriei sincroniste, vin extratereștrii!

Și uite-așa, hoţi, imitatori, farsori în România, cu miile, ca în orice altă țară a lumii. În sfârșit, socialistul, și el, nu se lasă mai prejos! Dar să-i pui pe scribălăii ăştia de tarabă, furăcioşi în toate cele să-şi pună capu’ la contribuţie, vai, ce perversitate! Clizma Intelectuală Românească de care e plină bibliotecimea românească se fandoseşte, se boieşte astfel încât ăia care n-au experienţă cad uşor în laţ. Idei furate cu roaba de tot felul de telectuali făcuţi la normă de Fabrica Utopic-Comunistă Românească sunt pretutindeni, dar lasă, vin extratereștrii!

Căci fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător. Masticaţia nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor. A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie. A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Interpretarea Comunicării Politice, iluzorie.

Numai gândul de a putea interpreta în întregul ei Comunicarea Politică i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă. Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi. Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al Comunicării Politice. Ea se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtată.

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
  • Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte
  • ULTIMA ORĂ. Anca Dragu ar fi refuzat postura de premier tehnocrat (surse). Care e pasul următor pe care-l va face Nicușor Dan?
  • Update/BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, publicate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
  • Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă
  • Accident grav în județul Botoșani. A fost implicată și o ambulanță: doi morți și patru răniți
  • Șeful PSD, Sorin Grindeanu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Am prefera un guvern politic”/ Rocada, „mult mai bună” -VIDEO
  • Somnul – Medicamentul Invizibil: Cum lipsa odihnei ne sabotează sănătatea
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 20 iunie 2025 – Ai încredere în ideile tale
  • Exit mobile version