AcasăEconomieMiza uriașă a alegerilor UE: anularea Green Deal

Miza uriașă a alegerilor UE: anularea Green Deal

Cetățenii UE pregătesc debarcarea Ursulei von der Leyen & company

Tot mai multe voci din Parlamentul European, confirmate și de mișcările de pe scena politică a statelor UE, arată că miza alegerilor europarlamentare vizează anularea măsurilor aberante și nesustenabile din Green Deal. Supuși unei propagande agresive referitoare la pericolele încălzirii globale, cetățenii Uniunii Europene au acceptat, inițial, toate restricțiile, până când acestea, coroborate și cu sancțiunile sinucigașe împotriva Federației Ruse, au adus Europa în sapă de lemn.

Uniunea Europeană se află într-un punct care îi pune în pericol existența. Începând cu Green Deal, apoi pandemia Covid și modul catastrofic de a o gestiona și terminând cu războiul dintre Rusia și Ucraina, cu decizii autodistructive, actuala conducere a UE și-a demonstrat din plin incompetența și, mai grav, aservirea unor alte interese. Cetățenii UE s-au trezit deja și așteaptă, cu nerăbdare, alegerile europarlamentare din iunie, pentru a schimba din temelii structura acestuia. Germania a anunțat că nu mai are bani pentru a-și sprijini cetățenii, ajunși într-o sărăcie de neimaginat pentru un stat denumit motorul Europei.

Rând pe rând, însă, toate țările UE au început să simtă scăderi drastice ale nivelului de trai, prin explozia inflației și majorarea halucinantă a impozitelor și taxelor. Și asta în timp de finanțări de sute de miliarde de euro au fost direcționate către Ucraina, o țară din afara UE, față de care nimeni nu avea nicio obligație. Practic, cetățenii UE au fost sacrificați în favoarea cetățenilor Ucrainei sau intereselor de acolo. Prima și cea mai importantă lovitură dată economiei UE a fost renunțarea, impusă de conducerea Comisiei Europene, la gazul rusesc și la materiile prime ieftine din această țară.

Peste aceasta a venit o bruscă accelerare a Green Deal, absolut nebunească, prăbușind iremediabil și ceea ce mai rămăsese neprăbușit. Frigul sever și prelungit din 2023, care s-a manifestat prin toate colțurile planetei, a transformat încălzirea globală din narativul oficial în schimbare climatică. Sub noua formă, clima ar fi produs fenomene extreme, de genul inundațiilor și incendiilor. Spectacolul criminal al incendiilor a fost însă unul artificial creat, chiar UE recunoscând că peste 90% dintre incendiile din Europa au fost provocate de oameni. Iar inundațiile, ajutate sau nu de HAARP, nu au fost chiar o noutate absolută, ci doar fenomene ciclice.

Panică la Bruxelles

Protestele fermierilor, care se extind pe zi ce trece, cuprinzând întreaga Europă, au dat fiori reci actualei puteri de la Bruxelles. „Există o reacție clară asupra părții agriculturii din Green Deal”, a declarat deputatul francez al UE Pascal Canfin, citat de Reuters.

”Pentru a-i liniști pe fermierii care protestează împotriva prețurilor scăzute la alimente și a standardelor de mediu ridicate, UE a relaxat săptămâna trecută reglementările de mediu, în timp ce Franța a întrerupt o politică națională de reducere a pesticidelor”, mai notează Reuters. Mai mult, voci din Parlamentul European atrag atenția că neutralitatea privind carbonul nu se poate face decât prin dezindustrializare, ceea ce înseamnă un faliment clar al întregii Europe.

În ce privește însă agricultura, regulile halucinante impuse prin Green Deal înseamnă doar o condamnare la dispariție a acesteia, cel puțin în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă o transformare a UE în noua Africă. Fanteziile consumului de energie al industriei și al populației doar din surse regenerabile nu se pot îndeplini, pentru că nici dacă se vinde jumătate din Europa nu se obțin banii necesari pentru transformarea totală a sistemului energetic.

Declin total

Sondajele arată că cele mai multe locuri în Parlamentul European ar putea reveni partidelor de extremă dreaptă și de dreapta, care se opun politicilor climatice, mai notează Reuters. Sprijinul pentru legi ecologice ambițioase a fost erodat în rândul statelor UE de alegerile recente din Finlanda, Suedia, Țările de Jos și Luxemburg, recunosc oficialii UE. ”Toată această politică ecologică nu mai este acceptată. Îngreunează foarte mult viața oamenilor. Face viața oamenilor foarte scumpă”, a afirmat Rob Roos, un deputat al UE din Grupul eurosceptic al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, citat de Reuters.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.839 afisari

9 COMENTARII

  1. ahaaa, deci recunoașteți… nu doar ca exista HAARP.
    recunoașteți ca a si fost folosit.

  2. Ursoaica din fruntea UE trebuie judecata pentru ca prin deciziile luate a tradat interesele uniunii…

  3. In Evropa primeaza Grindil, nu mai ai voie sa tragi nici macar o basina ca poluezi… In timp ce China, India, Rusia, Pakistan si US polueaza la greu cat 300 de Evrope proaste si nimeni nu zice nimic.

  4. Astia care au vandut acest nutret sunt tradatori sau in solda dusmanilor europenilor si mai restrans anticrestini.

  5. Europenii trebuie să aleagă între Europa și SUA. Dacă vor menține actuala stare de lucruri și trimit în Parlamentul UE inși care nu reprezintă interesele țărilor membre UE, aceasta va dispărea. Dacă vor să se iasă din această prăpastie în care se află uniunea, trebuie să trimită în parlament suveraniști, deputați care să apere interesele cetățenilor europeni, economia europeană, și să scape de guvernatorul american , Ursula, și ciracii săi. Același lucru trebuie făcut și în România, numai că aici situația este mai complicată. Noi trebuie să scăpăm și de sclavia față de SUA, dar și de tutela la care suntem supuși de către UE și, separat, de unele țări membre UE, Germania, Austria, Franța.

  6. Pe vremuri se spunea ca „Nu poti trage o basina ca, pac, apare KGB-ul”. Acum nici macar o vaca nu mai poate trage o basina ca apare o ursulina.
    Asta e inca un argument ca ue e noua uniune sovietica. Cine stie, poate ne vindecam si de data asta. Doamne ajuta!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger