AcasăUtileMeteoMeteo, 4 iunie. Vremea, în ușoară încălzire. Până la cât ajung temperaturile

Meteo, 4 iunie. Vremea, în ușoară încălzire. Până la cât ajung temperaturile

Meteo, 4 iunie. Vremea, în ușoară încălzire. Până la cât ajung temperaturile (sursa foto: impact.ro)

Chiar dacă aria precipitațiilor se mai restrânge, față de zilele precedente, ploile nu se dau duse cu totul din peisaj nici vineri. Semn că încă locuitorii mai multor zone din țară încă vor avea nevoie de umbrele.

Vremea continuă să se încălzească ușor, dar chiar și așa valorile termice vor fi sub cele medii specifice acestei date din calendar, în mare parte din țară. Astfel că temperaturile maxime se vor situa între 18 și 26 de grade Celsius.

Cerul va fi temporar noros și vor apărea averse, trecător însoțite de descărcări electrice, îndeosebi după-amiaza și seara, local în zonele montane, pe arii mai restrânse în sudul și centrul teritoriului și cu totul izolat în rest, conform realitatea.net.

Se va semnala și vântul, care va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, pe timpul zilei, la munte – în zona înaltă și pe alocuri în Moldova, Dobrogea și nord-estul Munteniei.

Vremea în București

În Capitală, peisajul va fi destul de mohorât. Pentru că, deși valorile termice vor continua să crească ușor față de ziua precedentă, vremea se anunță în general instabilă. E posibil să mai plouă.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade Celsius.

88 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger