AcasăUtileMeteoMeteo, 28 septembrie. Scad temperaturile, inclusiv în Capitală

Meteo, 28 septembrie. Scad temperaturile, inclusiv în Capitală

Meteo, 28 septembrie. Scad temperaturile, inclusiv în Capitală (sursa foto: emaramures.ro)

A doua zi a acestei săptămâni aduce o schimbare a vremii, cu o scădere a temperaturilor, comparativ cu intervalul anterior.

Astfel că vremea va fi predominant închisă și se va răci mai accentuat în regiunile sudice, estice și centrale. La nivel termic, maximele se vor situa între 12-13 grade și vor ajunge doar până la 22 de grade, în vestul țării.

Nu vor lipsi nici precipitațiile, în unele zone. Conform prognozei, sunt anunțate ploi în vest, sud-vest și centru, dar și la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter de aversă și izolat e posibil să apară și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, ușoare, la munte, dar și în sudul și sud-vestul țării.

Vremea în Capitală

În București, se anunță o zi destul de mohorâtă, cu o vreme simțitor mai rece comparativ cu ziua precedentă, semn că toamna își intră în drepturi.

Marți, temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul a 17 grade Celsius. Cerul va fi noros, iar trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va fi și el prezent în peisaj și va sufla în general moderat.

144 afisari
Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger