AcasăUtileMeteoMeteo, 26 mai. Vreme instabilă, cu ploi și descărcări electrice în mai...

Meteo, 26 mai. Vreme instabilă, cu ploi și descărcări electrice în mai multe zone din țară

Meteo, 26 mai. Vreme instabilă, cu ploi și descărcări electrice în mai multe zone din țară (sursa foto: agrointel.ro)

Vremea se anunță capricioasă miercuri, 26 mai, în mai multe zone din țară. Nu vor lipsi manifestări specifice instabilității atmosferice.  Astfel, în sudul, estul și parțial în centrul țării vremea va fi instabilă, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, dar și vânt cu intensificări de scurtă durată, conform realitatea.net. Pe alocuri se vor produce vijelii și va cădea grindină.

În restul zonelor țării, cerul va fi variabil și doar izolat vor apărea ploi de scurtă durată.

Vă amintim că până miercuri la ora 11:00 este valabilă o atenționare meteo COD GALBEN, transmisă încă din ziua precedentă de către reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie, prin intermediul căreia s-a anunțat că în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, dar și în vestul și nordul Olteniei ”vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp”. Și că ”temporar vântul va avea intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, cu rafale ce vor depăși 80…90 km/h”.

Temperaturile maxime se vor situa între 17 și 28 de grade Celsius.

Vremea în Capitală miercuri, 26 mai

Și în București ziua de miercuri va aduce vreme instabilă. Din câte s-a anunțat prin intermediul unei prognoze speciale pentru Capitală, ce a fost emisă marți din direcția ANM, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate.

Conform meteorologilor, îndeosebi în a doua parte a zilei și noaptea vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

La nivel termic, maxima zilei în Capitală se va situa în jurul a 26-27 de grade Celsius.

182 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger