Ploile nu se dau duse cu totul din peisaj nici în această a doua zi a săptămânii.
Astfel, vremea va fi în general instabilă, deși se va încălzi, în majoritatea regiunilor, fiind anunțate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în jumătatea de est a țării, dar și în zonele montane, conform romaniatv.net. Ceea ce înseamnă că se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină și vijelii. În restul zonelor țării, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor produce pe spații mici.
La nivel termic, veștile se anunță a fi ceva mai bune decât în ziua precedentă. În sensul în care temperaturile maxime se vor situa între 19 grade pe litoral și 28 de grade în Câmpia de Vest, potrivit aceleiași surse.
De altfel, este în vigoare o informare meteo transmisă luni, 14 iunie, de către reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie – VEZI AICI, din care reiese că marți, 15 iunie, ”în est și sud-est vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…50 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala și în celelalte zone, dar pe areale mai mici”.
Vremea în Capitală
În Capitală, ziua de marți aduce o vreme în general instabilă. Din câte reiese dintr-o prognoză specială pentru București, transmisă în prima zi a acestei săptămâni din direcția ANM, cerul va avea înnorări în cursul după-amiezii și al serii, când vor fi averse, posibil mai însemnate cantitativ, și descărcări electrice.
De asemenea, s-a anunțat că vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Conform ANM, temperatura maximă se va situa între 24-25 de grade Celsius.