AcasăEconomieLegea parcurilor eoliene offshore desființează dreptul de proprietate al românilor

Legea parcurilor eoliene offshore desființează dreptul de proprietate al românilor

Concepută de Ministerul Energiei cu asistența tehnică a Băncii Mondiale și a unor entități din SUA, Legea privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore, desființează efectiv dreptul de proprietate al românilor. Astfel, companiile străine care care construiesc centralele electrice pentru energia eoliană au dreptul de a efectua construcții, reparații și lucrări de întreținere pe orice teren din România, indiferent de forma de proprietate, doar pe baza unei simple notificări.

Proiectul de lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei, conferă drepturi absolute companiilor care explorează și exploatează energia eoliană offshore.

Pe lângă concesionarea pe termen nelimitat a perimetrelor din Marea Neagră, companiile străine primesc și drepturi de folosință a terenurilor de pe uscat, în vederea realizării de operațiuni pentru exploatarea energiei eoliene offshore sau construirea centralei electrice eoliene offshore. Dacă aceste terenuri sunt în proprietatea persoanelor fizice sau juridice din România, companiile străine le pot dobândi prin cumpărarea lor, prin schimbul de terenuri, însoțit de strămutarea proprietarului, prin închirierea terenurilor pe durată determinată, prin exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii, prin concesionarea terenurilor, prin asocierea dintre proprietarul terenului și titularul de acord sau prin alte proceduri prevăzute de lege, se precizează în proiectul de act normativ. În cazul imobilelor aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, afectate de exploatarea energiei eoliene offshore sau de construirea, întreținerea, repararea centralei electrice eoliene offshore, proiectul de lege prevede instituirea unui drept de uz și de servitute pentru realizarea acestor operațiuni

Despăgubiri și atât

În vederea exercitării drepturilor de uz și servitute asupra imobilelor, dezvoltatorul centralei electrice eoliene offshore va plăti indemnizații pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosință ca urmare a efectuării lucrărilor, despăgubiri penfru pagubele cauzate proprietarilor de imobile sau titularilor de activități afectați de exercitarea dreptului de servitute, iar în cazul instalațiilor de suprafață, pentru exercitarea dreptului de uz, inițiatorul proiectului achită proprietarilor, începând cu data finalizării lucrărilor, o indemnizație anuală. ”Pentru toate operațiunile de exploatare a energiei eoliene offshore sau de construire, întreținere, reparare a centralei electrice eoliene offshore, exercitarea dreptului de servitute asupra imobilelor afectate de lucrări se realizează de drept, fără a necesita obținerea unui acord prealabil al proprietarilor sau al altor titulari de drepturi sau activități desfășurate în legătură cu imobilele ce ar urma să fie afectate de lucrări, cu condiția îndeplinirii procedurii de notificare. Accesul la imobilele afectate de executarea lucrărilor de construire nu este condiționat de plata în prealabil a despăgubirilor și indemnizațiilor”, se arată în proiectul legislativ al Ministerului Energiei.

Românii, alungați din case

În exercitarea drepturilor de uz și de servitute pentru realizarea operațiunilor de exploatare a energiei eoliene offshore sau de construire, întreținere sau reparare a centralei electrice eoliene offshore, dezvoltatorul acesteia poate folosi imobilul pentru executarea lucrărilor, precum și pentru asigurarea funcționării normale a capacității, inclusiv prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare. Totodată, compania străină va avea dreptul de trecere în subteran și la suprafață pentru lucrările efectuate pe durata de existență a rețelelor, inclusiv pentru lucrările de organizare de șantier, depozitare de materiale și echipamente și pentru accesul la locul de amplasare a acestuia, și va obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri și ar afecta construirea sau operarea rețelelor, perioadă pentru care asigură despăgubirea în condițiile legii. ”Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau afectarea activităților desfășurate în culoarul de lucru, dezvoltatorul centralei electrice eoliene offshore are dreptul de a obține restrângerea sau sistarea, în măsura necesară și pe durata lucrărilor, a activităților desfășurate în vecinătatea zonelor respective”, potrivit proiectului de lege inițiat de Ministerul Energiei, în colaborare cu Banca Mondială și entități din SUA.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
8.564 afisari

15 COMENTARII

  1. Numai cocoșați în guvern , parlament și Senat. Unul nu are coloana vertebrala dreaptă. Este proiect de lege , și ei bagă asta direct in loc să o discuțe , ca propunere la proiectul legii! De fapt nu-i interesează că au fost votați totuși de niste oameni și ar trebui să le fie recunoscători . Nu … ei mușcă mâna care i-a ajutat să ajungă acolo. Problema este și cine i-a propulsat în fotolii.

    • La noi in Tara, atit candidatii in alegeri cit si cei alesi se stabilesc de catre Ambasada. Cind PNL l-a propus pe Marian Munteanu candidat la functia de Primar General al Capitalei nu cu foarte multi ani in urma, Ambasada a protestat energic si candidatura a fost retrasa. Asadar, in Romania de azi, partidele politice nu sint libere nici macar a-si stabili singure candidatii la o functie de primar! Ca urmare, politicienii si institutiile pe care acestia le formeaza nu reprezinta Poporul Roman. Deciziile luate de aceste institutii, si mai ales Datoria Externa a ROMANIEI, trebuie si vor fi abrogate intrucit sint nule de drept.

  2. Tradatorii de tara din echipa cistigatoare pnl ar trebui spinzurati de eolienele alea.

  3. Altă dezinformare marca Claudia Marcu. Ar putea să patenteze numele pentru o dezinformarea garantată. Autoarea nu face diferența elementară dintre regimul de proprietate și regimul de servitute, la care poate fi supusă proprietate, pentru cauză de utilitate publică.

    Pretutindeni în lumea civilizată, alimentarea cu energie – și conductele de gaze sau produse petroliere fac parte din aceeași categorie. – beneficiază de un regim special, care presupune posibilitatea de intervenție pentru întreținere și reparații în orice moment. Cele electrice nu fac excepție.

    Așadar Liudmila tacă, caută-ți alt subiect de dezinformare, ca cu ăsta au dat-o rău în bară.

    • Sevitutea, la marii furnizori de electricitate, inseamna la romani sa intre oricand pe terenul tau, sa il sape si si iti lase gauri in el, sa nu il mai poti folosi niciodata ca teren agricol, sau daca e intravilan, sa construiesti.Marile firme care il folosesc nu iti vor da vreo despagubire vreodata! Trebuie sa te duci in instanta.
      Concret: intravilan, un stalp Electrica care e in curtea omului si nu pe aliniamentul strazii, ca celilalti, le a solicitat sa isi ia stalpul si sa il mute in strada.
      I s a raspuns ca doar daca vor il muta si doar pe cheltuiala omului .
      Contrar Codului civil , si Constitutiei, exista o lege care ii protejeaza pe marii furnizori.

  4. Ideea comuniștilor în ceie ce privesc bogățiile solului și subsolului, ca acestea aparțin statului este încă în vigoare. Ai un teren sub care mustesc de țiței, cărbune, aur sau orice element, tu ca proprietar al acelui teren, nu le poți exploata. Doar statul are acest drept. Ai îndrăznit să… ești mâncat. Statul Român se poate șterge la „maximu gluteus” cu actele tale de proprietate. În schimb poate transfera unei terțe persoane, dreptul de exploatare a acelor bogății. Mai departe, se știe unde ajung acele bogății iar proprietarul de drept se alege cu praful de pe tobă.

  5. Art. 621 Cod civil: „Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop.”

    E lege. Unde-i lege nu-i tocmeală. E pur și simplu inadmisibil ca accesul la rețelele de utilitate publică (gaz, petrol, electrică etc) să fie restricționate sau chiar blocate pentru că unui idiot i se pare ca interpretează el mai bine Constituția. Să citească și Art. 44:

    „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”

    • A nu se uitare ca imensa majoritate a legilor ,din toate Tarile Lumii, nu sint legi ci FARADELEGI ! STATUL, ca institutie, este tiranic si ca urmare nelegitim si de aceea STATUL trebuie si va fi abolit. Asa cum monarhiile au fost abolite de Revolutiile Burghezo-Democratice din ultimile doua sute cincizeci de ani, Revolutiile viitoare vor trebui sa aiba ca scop abolirea STATULUI.

  6. P. S. Cretinătatea argumentelor invocate de Madam Claudia rezultă din titlu: Legea off-shore… Pai dacă e în largul marii, putem vorbi despre Sfânta Proprietate, invocata teoretic de badea Gheorghe??? Așa, acolea, un val sau un pogon de luciu de apă???

    Nici nu știu de ce-mi mai mănânc timpul cu idioțenii, conform dictonul ca un prost aruncă o piatră-n apă și zece înțelepți se chinuie să o scoată…

  7. As lega un castor de stalpul din curtea mea…sa vezi cum se duce stalpul la vale in mod totalmente legal..

  8. Fura tot astia ba sub patronajul politrucilor nostrii.Si off shore adică nici o taxa și deposedați de teren, dar de ce nu face ba SUA și ue la ei acasă asa legi???

  9. A fost colectivizarea înainte, acum ne vor lua pământurile democrația, precis că pe la domnul Cîțu cu acele 50 hectare nu va planta nici o eoliană!!! Îmi vine să vomit!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger