Cauta

Klaus Iohannis a ajuns de tot râsul pe toată planeta asta, vai de capul lui

Să fie clar, fundamentul poporului român, adică la fundament, e eminamente slav, zice senatorul PSD de Vaslui, Floroianu Vasile. Îmi pare rău, dar românii au sânge franțuz în sângele lor, zice deputatul USR, Jean Valjean, trecându-și mâna prin părul măsliniu.

Franța ne-a inspirat întotdeauna! Romanii sunt tații și mamele noastre, e indubitabil, zice senatorul PMP, Traian Băsescu coborând de pe puntea corabiei sale. Dacii nici că au existat, se pare. Traian de la Roma este fără doar și poate părintele nostru. Nu mă puteți contrazice. Oricât pare de ciudat, dar nu e ciudat chiar deloc, noi, dacii, suntem părinții tuturor popoarelor europene și mai mult decât atât, zice un general de brigadă, deputat UNPR, trăgându-se de un nasture cu acvilă de la tunica-i purpurie.

Noi am inspirat Englitera! Știu că o să vă oripilez, dar nici urmă de român n-au găsit ai noștri când au descălecat, zice senatorul UDMR, Ianosz Ederly. Transilvania e etern a noastră! Ei, și se mai înscriu la cuvânt niște parlamentari de la APR, de la PNTCD, de la PNL, de la PNG, de la PIN, de la PS, de la ecologiști, de la bonjuriști, de la niște ONG-uri, de pe la niște uniuni de creație, de pe la Uniunea Scriitorilor, de la Colegiul Medicilor, vine și un senator care zice că nu zice de unde e, dar are legitimație în regulă, la Teatrul Național se încinge atmosfera, vorbitorii ridică vocea, e vacarm în sală, se aude că or să sosească niște senatori din diaspora și de pe planeta Marte unde România a reușit în sfârșit să cucerească niște țări și să devină și ea un imperiu colonial așa cum îi stă bine unei națiuni care se respectă. Șoarecii de bibliotecă de la V.A Urechea din Galați s-au apucat zilele trecute să scrie tot felul de scrisori deschise.

Au scris partidelor politice dojenindu-le pentru derapajele electorale, au scris ecologiștilor pentru lipsa lor de vigoare, au scris medicilor de la ambulanță întrebând când își va lua un medic român inima-n dinți să se ocupe fățiș de salvarea oamenilor din România cu SMURD, ambulanțe și elicoptere, adică să fie șef adevărat, inspirat și cu har de la Dumnezeu, au scris câteva zeci de scrisori Președintelui, Guvernului, Parlamentului și așa mai departe, chiar și la SRI, la DNA și la CFR. Au mai scris actorilor, pictorilor și scriitorilor de la USR, UNITER și UAP. Au mai scris pe la restaurante, pe la muzee, pe la poliție și armată, chiar și pe adresa BOR. În sfârșit, în elenul lor șoricesc, civic și entuziast, șoarecii de bibliotecă de la V.A. Urechea din Galați au scris confraților lor de pe planeta Jupiter, au scris balenelor din Oceanul Pacific și unor pinguini din Islanda, exprimându-și speranța că lumea de hârtie nu va muri odată cu Încălzirea Globală.

Au scris și Juriului Premiului Nobel, o scrisoare secretă, foarte secretă. I-au scris și lui Einstein spunându-i verde în față că povestea despre Big Bang este doar o gogoriță și că ei au lecturi temeinice în privința nașterii universului vizibil. Pe tema asta, șoarecii de bibliotecă de la V.A Urechea din Galați au scris și editurii Humanitas câteva epistole. Ei și-au exprimat nedumerirea cum că multe cărți publicate de eleganta editură ar fi de esență socialistă, ce-i drept, mustind așa, de un socialism utopic bine drapat în isme de toate felurile. Anume că darvinismul promovat de elangata editură ar fi desuet și ridicol, de vreme ce și doctrinele politice sunt și ele expirate, defuncte și inadecvate într-o lume vălurită și văluritoare. Iar Iohannis? Klaus Iohannis a ajuns de tot râsul pe toată planeta asta, vai de capul lui.

 

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version