De azi-dimineață avem Încălzire Globală. Adică o să crească nivelul oceanului planetar și o să ne peștim de-devăratelea, fără drept de apel! Dar vai! Avem nevoie de acțiune nu de floricele roz și de trandafirași. Nu suntem niște midinete sau niște pipitze cu fitze! Fetele cu fitze au bani cu grămadă și silicoane pe măsură și desfac prohabul Mediocrilor Neamului în ritm de fonduri europene nerambursabile.
Nu e pentru noi treaba asta, noi tăcem chitic. Așa se fac marile averi ale Mediocrilor. Nu cu poezii, nu cu române, nu cu cai verzi pepereti, nu va supărați că va zic de la obraz, că va iubesc și vorbesc în dodii, știu. Nu. Dar nu trebuie să va supărați. Așa e Istoria, nu? Sau n-am dreptate?! Suntem cu toții aici și prin alte ninguri și prin alte bloguri și site-uri o mulțime de oameni talentați care iau bocanci în gură toată ziua de la Mediocrii Neamului. Noi i-am creat. Noi i-am construit: agramați, hoți, jefuitori și ticăloși. Ăștia au de toate: bani, femei, măriri, putere. Au multă, multă putere, nu va lăsăți amăgiți. În față lor un biet scriitor e doar o furnică. În față lor un poet e că o gaură în ciorap.
Vă sare țandăra? Unde nu dă Dumnezeu să va sară țandăra cu adevărat? Păi nimeni n-ar putea să lupte cu milioane de români scoși din pepeni. Dar imaginea asta atât de frumoasă că parcă e dintr-un vis. De ce nu se unesc scriitorii din România? Scriitorii din România nu se unesc pentru că printre ei sunt ticăloşi, golani, hoți de glorie, gășcari, vânduți, interesați și micimani, intriganți și potlogari.
Rasa scriitorilor nu e curată nici pe departe. Nu sunt îngeri toți ci smoliți meserie. Ăștia, așa-zișii literați, oameni ticăloși și extrem de periculoși te dau în gât la organe de o mie de ani încoace, îți fură subiectele, îți fură cărțile, se ocupă cu intrigi culturale, se înghesuie la parastase, la nunți și la premieri că altceva. M-am plimbat la prin Piaţa Romană, de alegerile electorale, pe Batiştei, pe lacul Herestrău cu o tiribombă acvatică adusă de SC Acvatic SRL tocmai din Hawai, să se dea cu ea poporul, să mai uite de necazuri. La McDonald dormeau cu toţii iar tigăile erau pline ochi, la Serviciul Special de Telecomunicaţii am descoperit că şi Iaşiul, Clujul, Timişoara și Suceava dormeau bine mersi.
Pe la doişpe şi-un pic, mi-am dat seama de gravitatea situaţiei şi am luat-o la fugă spre Otopeni să urc în Turnul de Control să iau legătura cu Lumea Mare să le zic ce necaz aveam şi să cer instrucţiuni pentru rezolvarea cazului. Waved Wonderful World! Yep! Dar nu era Turnul de Control ci chiar Turnu’ Fierarilor. Materializat prin spațiu-timp, anecdotic vorbind. Asta e, dematerializare, adică liberalism deșănțat și apoi materializare adică marxiști fornăicioși și tembeli. Avusese dreptate Gucci Gambino, Turnu’ Fierarilor era energie pură, ce să mai vorbim. Eram însemnați. Aveam o Misiune în Univers, nu te mint.
Am zis în eter: Aici e România. Lumea Mare n-a răspuns. Am repetat, aici e România. Lumea Mare, chitic. M-am enervat, se înţelege. Am răcnit în microfoanele care bâzâiau cometic: Băăă, Lumea Mare, aici e România! Şi tot aşa până când am descoperit că întreaga noastră planetă a fost debranşată de la rețea. SMS-uri, ioc. Hekări, niciunul. Nu tu Facebook, nu tu Google, nu tu Youtube, nici Gagarin, nici mangaleră, nici Eminem, nici X Factor, nici Avatar. De câteva zile, liber fiind ca păsărea cerului, hoinărind de colo, colo, printre somnoroși, scriu un studiu sociologic despre felul în care dorm popoarele lumii tot chitind cumva dacă Turnu’ Fierarilor n-a fost ridicat în vremuri imemoriale de o rasă de înaintași ai noștri, necunoscuți, care-au vrut să ne transmită un mesaj, o misiune, o sarcină esențială, o ipostază inițiatică, ce bine ar fi să nu care cumva s-o ratăm ca niște fraieri!
