Aflată în plină expansiune a activității de producție, societatea Carfil, din Brașov, care produce muniție de război, a primit stop joc din partea Guvernului. Încurcând, probabil, borcanele, autoritățile au aplicat și aici Legea austerității, deși compania nu primește bani de la buget. Consecința este că nici ucrainenii nu vor mai primi obuze, dar nici Ministerul Apărării, care a rămas cu stocuri aproape zero, după ce a cărat totul peste graniță.
Probabil una dintre foarte puținele societăți din industria de apărare care mai produce ceva, societatea Carfil, din Brașov, a primit o lovitură teribilă. În plin avânt al producției, cu comenzi majorate de peste 10 ori, companiei i s-a interzis, prin Legea austerității, să mai angajeze oameni și să plătească ore suplimentare angajaților.
Arpad Suba, președinte Sindicatul Liber Independent ICA, de care aparține Carfil, ne spune că aplicarea legii austerității la această societate nu are nicio logică, în condițiile în care este o societate comercială care nu primește niciun ban de la stat, ci, dimpotrivă, plătește, prin impozite, statului.
”Asta înseamnă că dăm mai puțini bani la bugetul de stat. Deci, în cazul acesta, Legea austerității produce mai puține venituri la bugetul de stat. Carfil face parte din industria de apărare și, pe fondul războiului din Ucraina, avem comenzi foarte mari. Aici se fabrică obuze, de mai multe tipuri, și lucrăm și pentru MApN și pentru export. După cum bine se știe, dar nu se spune, Armata Română a dat toate rezervele la început, și acum și ucrainenii vor în continuare muniție, și vrea și MApN să-și refacă ceva din rezerve. Acesta este motivul pentru care la Carfil s-au angajat deja 100 de oameni, astfel că, de la 370 de angajați s-a ajuns la 470, dar încă mai este nevoie de salariați. Când în sfârșit avem și noi comenzi, Guvenul ce face? Ne interzice să facem angajări și să facem ore suplimentare și ne mai taie și din bonusuri și din prime”, ne-a declarat președintele Sindicatului Liber Independent ICA, Arpad Suba.
Urmează plata penalităților
Conducerea Sindicatului ICA arată că, din cauza acestei măsuri aberante a Guvernului, Carfil va fi obligată să plătească și penalități, pentru neonorarea contractelor aflate în derulare.
”Până acum am putut să angajăm oameni, să-i calificăm la locul de muncă, pentru că nimeni nu mai face școală de bombe, și să facem ore suplimentare. Față de 2021, comenzile au crescut de peste 10 ori și poate să crească și mai mult, dar ne trebuie oameni”, ne-a precizat Arpad Suba, președintele Sindicatului Liber Independent ICA. Miercuri, sute de oameni ai societății Carfil au organizat un protest în fața societății împotriva aplicării Legii 269/2023 la această unitate.
”Memorandumul inițiat de Ministerul Economiei și aprobat de Guvern, prin care se acordă o scutire societăților din industria de apărare de la aplicarea Legii 296/2023, scutește doar tichetele de masă și ajutoarele sociale (în caz de boală sau deces) acordate angajaților. Cele două excepții, nu ajută societatea comercială. În prezent, este mai multă nevoie de creșterea numărului de angajați, de menținerea plății orelor suplimentare și de acordarea de bonusuri salariale – având în vedere că numărul de comenzi a crescut semnificativ. Numărul comenzilor este mai mare, lucru care face ca volumul de muncă să crească și mai mult, iar angajații nu vor mai face ore suplimentare. Ministerul Economiei trebuia să înainteze Guvernului un memorandum care să ajute societatea comercială, nu să solicite măsuri sociale”, se arată într-un comunicat al Sindicatului ICA.
Obuze și aruncătoare de grenade
Printre produsele fabricate de Carfil se numără aruncătoare de grenade antitanc şi bombe explozive calibru 40 mm și 73 mm, aruncătoare de bombe calibru 60 mm, 81 mm și 82 mm, lovituri cu bombe explozive cu corpul din oţel calibru 73 mm pentru aruncătoarele tip AG-9, lovituri cu bombe de iluminare pentru aruncătoarele calibru 82 mm, precum și lovituri cu bombe de iluminare pentru aruncătoarele calibru 120 mm. Tehnologiile şi echipamentele tehnologice necesare realizării produselor se proiectează în atelierele de specialitate, societatea dispunând de ateliere de prelucrări mecanice-montaj, ateliere pirotehnice, teren de probe şi încercări balistice, laboratoare fizice şi chimice.