În memoria ucrainienilor și rușilor. În memoria evreilor și palestinienilor. În memoria românilor și ungurilor. În memoria americanilor și japonezilor. În memoria aztecilor și spaniolilor.
În memoria olandezilor și africanilor. În memoria vietnamezilor și americanilor. În memoria chinezilor și japonezilor. În memoria englezilor și indienilor. În memoria germanilor și englezilor. În memoria tuturor oamenilor de pe Planeta Pământ care de-a lungul istoriei au sfârșit în chinuri groaznice în evenimente tragice, dramatice, periculoase, bizare, aiuritoare, de neînțeles, în războaie absurde, pentru cauze imaginare și perverse, în accidente și insurecții, în revoluții și revolte.
Terente Venusianul își trage sufletul, mă trage de mânecă, eu continui să merg pe Calea Victoriei, plin de gânduri, mergem repede, țintit, către Constanța, grăbiți, ni se alătură Bebe Marțianul, vine cu noi și Titi Saturnianul, mai vin și alții. Ne ducem către Marea Neagră și apoi mai departe cu niște corăbii stelare spre Marele Ocean Universal, chiar așa, nu ne pasă de malversațiunile politicianistice din America, din Rusia, din China, din Africa, din India, din America de Sud, de pretutindeni, de unde vrei tu. Uite-așa ne ducem, cu un gând nebun în inimă, nepăsători la glasul pervers al politicii mondiale care, de mii de ani, ucide, bubuitor, milioane de oameni la grămadă pentru pricini total sărite de pe fix, ilogice, de negândit de o minte normală.
Terente Venusianul mă tot întreabă dacă am luat ceva candele cu mine și un chibrit, eu parcă nici nu-l aud, stau la prova pe corabia stelară venusiană și privesc în urmă cum mica noastră Planetă Pământ se face mică de tot, mică, mică. Nu se mai vede acum Galaxia noastră, văd cu totul alte planete, alte stele pe care Marele Ocean Universal le poartă de colo, colo, într-un ritm al lui, magic, măreț, de necuprins. Corabia noastră stelară se leagănă fantomatic printre comete și asteroizi. Parcă ne-am apropia de promontoriul cosmic unde Terente Venusianul mi-a propus ieri dimineață să aprindem o candelă în memoria tuturor oamenilor de pe Planeta Pământ care de-a lungul istoriei au sfârșit în chinuri groaznice în evenimente tragice, dramatice, periculoase, bizare, aiuritoare, de neînțeles, în războaie absurde, pentru cauze imaginare și perverse, în accidente și insurecții, în revoluții și revolte.
Întregul Univers, straniu, de neatins cu adevărat în hăul lui ciudat, scoate niște sunete stranii care, chipurile, ar fi o melopee cosmică. Bebe Marțianul ne face semne de pe corabia lui stelară, semn că ne apropiem de promontoriul cosmic. Titi Saturnianul vine și el din urmă și vin mulți alții de pe alte planete. Toți au de gând să aprindă o candelă pentru morții de pe planetele lor. Gata, suntem aici. În jurul nostru se văluresc mii și mii de constelații, miliarde de lumi ciudate, tainice, de necuprins.
Suntem așa, o mare de suflete cosmice vălurite, toate animate de un gând. Bebe Marțianul trage corabia stelară la țărm. Ne adunăm cu toții dincolo de spuma valurilor ca să aprindem candela. Flacăra chibritului străluminează promontoriul pentru o clipă. Apoi, candela, odată aprinsă, luminează până dincolo de orizontul cosmic într-un fel ciudat, de neînțeles. Lumina devine din ce în ce mai puternică și cuprinde, așa, de-adevăratelea, toate stelele, cometele, galaxiile.
