Cauta

Guvernul, mână în mână cu Fondul Proprietatea. Sabotaj total la Romaero

Romaero, lăsat fără ”aer” chiar de statul român

Insolvența Romaero, compania care se ocupă de fabricarea pieselor aeronautice și mentenanța avioanelor civile și militare, arată clar sabotajul statului împotriva propriilor companii. De 4 ani, compania nu mai primește bani de investiții pentru că Fondul Proprietatea, care a primit cadou acțiuni la o companie strategică a industriei de apărare, a refuzat să accepte majorarea de capital. Lovitura fatală a fost dată de Autoritatea Aeronautică Civilă, care, în mod inexplicabil, i-a retras societății o autorizație, care a dus la blocarea contractelor.

De la Revoluție încoace, se dă o luptă halucinantă de genul statul român împotriva statului român. Toți cei aflați la putere în acești ani au făcut tot posibilul să distrugă companiile românești, să le vândă pe nimic sau să le radă de pe fața pământului.

Cazul Romaero, o societate strategică a industriei de apărare, băgată în insolvență, face și el parte din acest tipar. Prima lovitură a fost primită în 2005, când 40% din acțiunile companiei au fost făcute cadou Fondului Proprietatea și SIF Muntenia, astfel că Ministerul Economiei, acționarul majoritar, a pierdut puterea de decizie.

”Noi avem două activități în companie și cred că e unicat în Europa și în lume: fabricăm componente și piese de avioane și facem mentenanță. Dacă avem nevoie de piese în mentenanță, le fabricăm la noi. Compania asta putea să ducă un buget de 50 milioane de euro. Noi am trăit până în 2024 și tu o închizi în 2024, când toată industria aeronautică duduie. Am în curte Airbus, Boeing. Ca să faci o piesă pentru aceste avioane trebuie să îndeplinești niște criterii draconice, iar noi avem licențe pentru așa ceva. Miza este terenul nostru de 35 ha, care, în zona Băneasa, se vinde cu 1.700 euro m.p.”, ne-a spus Dănuț Chelaru, președintele Sindicatului Romaero.

Blocați din toate părțile

În Legea industriei de apărare, la presiunea sindicatelor, s-a reușit introducerea unei prevederi prin care Ministerul Economiei, ca administrator al proprietăților societăților din industria de apărare, are capacitatea și poate să facă investiții la companii, iar sumele investite obligatoriu trebuie să apară în majorarea de capital social.

”Acum vreo 4 ani, Ministerul Economiei mi-a dat bani de investiții, 19 milioane de lei, dar acea condiționalitate, de includere a sumei în capitalul social, nu s-a putut îndeplini. Și asta pentru că în Legea 32 a societăților comerciale este prins că votul de majorare de capital social se face cu două treimi din acționariat, iar Ministerul Economiei nu avea decât 56% din voturi. Fondul Proprietatea s-a opus, la fel și SIF Muntenia, și, de 4 ani de zile, Romaero nu mai beneficiază de niciun leu de la Ministerul Economiei pentru investiții. Majorarea de capital însemna ca și Fondul Proprietatea și SIF Muntenia să pună bani, altfel pierdeau din acțiuni. Guvernul poate investi în industria de apărare, pentru că s-a stabilit la Bruxelles că tot ce investești în această industrie nu se consideră ajutor de stat. Dacă se făcea această majorare de capital, reușeam să obținem două treimi din voturi. Iar legea spune că, dacă primești bani de investiții și nu faci majorare de capital social, nu mai primești alți bani”, ne-a precizat președintele Sindicatului Romaero, Dănuț Chelaru.

Au folosit instituțiile statului

Sindicatul Romaero a cerut atunci ministerului să scoată Fondul Proprietatea din acționariat sau să meargă în instanță, să spună dacă este legal ca un acționar din companie care nu vrea să investească să nu voteze majorarea de capital.

”Voiam să cer instanței să mă ajute să modific legea, pentru că este anormal să fim supuși Legii societăților comerciale, atâta timp cât facem parte din industria strategică de apărare. Industria de apărare românească, pentru că are o lege proprie, nu se supune Legii societăților comerciale. Fără investiții în 4 ani este clar că te duci în cap. Cu toate acestea, noi aveam contracte, dar ne-au căutat ai noștri cu lupa să ne închidă și în contracte. Autoritatea Aeronautică Română, printr-un joc al unora, ne-a ridicat anul trecut o autorizare pe care o aveam de 20 de ani, fără nicio explicație. Și ne-au blocat un contract de minimum 1 milion de dolari, iar anul acesta ajungea la 3 milioane de dolari, ceea ce ne-a dus la prăbușire. Deci totul a fost o acțiune concertată împotriva Romaero”, ne-a mai spus Dănuț Chelaru, președintele Sindicatului Romaero.

Ultimele stiri

  • „Golden Gate de România” a ajuns o „tinichea”! Şoferii se plâng din nou de podul suspendat peste Dunăre, Brăila-Tulcea
  • Fâşia de pământ din mijlocul ţării „ruptă” de realitatea politică. Orașul în care niciun român nu a fost ales în Consiliul Local
  • Parlamentul schimbă legea pentru ca piloţii ucraineni să se pregătească în România! Cum arată proiectul de ordonanță de urgență
  • Scene dramatice, la un spital din Vâlcea. Un bărbat s-a aruncat de la etaj
  • Suma cu care va fi majorată „leafa” unui pensionar care încasează acum aproximativ 2.500 lei. Recalcularea, mană cerească!
  • Concluzia lui Rareş Bogdan: „Domnul Stănescu încearcă să îl împingă pe scări pe domnul Ciolacu”
  • Scandal cu iz sexual la o grădiniţă din Bucureşti. Chiar directoarea l-a dat în vileag pe educator
  • Ridicoli! Radu Mihaiu nu mai recunoaște rezultatul votului de la Sectorul 2 pentru a o credibiliza pe Clotilde Armand
  • Vremea rea a făcut ravagii în mai multe zone din țară. Copaci căzuți, acoperișuri luate de vânt, mașini avariate – FOTO
  • Comunicat de presă S.C. FLEXIBIL S.R.L. (2)
  • Exit mobile version