AcasăEconomieGuvernul a aplicat lovitura de grație industriei de armament

Guvernul a aplicat lovitura de grație industriei de armament

Legea austerității, pe care Guvernul și-a asumat-o, dă lovitura de grație industriei de armament, aflată și așa cu un pas în groapă, atrag atenția sindicaliștii din acest sector. Tăierea veniturilor angajaților dintr-un domeniu în care sunt plătiți cu salarii umilitoare și stoparea oricăror cheltuieli cu investițiile vor însemna dispariția efectivă a acestei industrii, într-un context conflictual la nivel mondial fără precedent.

Sindicaliștii din industria de apărare vor organiza un miting, la începutul săptămânii viitoare, pentru a protesta împotriva Legii austerității, pe care o consideră o lege a distrugerii totale a acestui sector și a sărăcirii lucrătorilor. ”În ultimii 5-6 ani am sperat că guvernele se vor trezi și vor trece la investiții majore în industria de apărare, în așa fel înât să facem față la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Însă, observăm cum miliarde și miliarde de euro pleacă afară, fără nicio gândire ca banii aceștia să se întoarcă, într-o formă sau alta, în dezvoltarea României. Vedem foarte clar cum industria de apărare românească nu participă la niciun fel de program de cercetare-dezvoltare, despre care se tot vorbește în UE. În România lipsește o strategie coerentă, care să pună în aplicare măsuri de relansare a industriei. Interesul pentru industria românească de apărare este zero în momentul de față”, ne-a declarat Constantin Bucuroiu, președintele Alianției Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIIA). Sindicaliștii i-au cerut premierului, într-o scrisoare deschisă, să excepteze industria de apărare de la aplicarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, arătând că actul normativ va produce un adevărat dezastru în acest sector.

Importanța strategică nu mai există

Potrivit sindicaliștilor, industria națională de apărare – sector economic de importanță strategică, este componentă a sistemului național de apărare și securitate, implicată major în apărarea țării, a intereselor, valorilor și obiectivelor naționale din domeniile apărării și securității. Societățile din industria de apărare sunt furnizori de servicii și produse de apărare, atât pentru piața internă cât și pentru piața externă, ele au în derulare contracte încheiate cu Ministerul Apărării Naționale, pentru realizarea unor produse de importanță vitală pentru siguranța și apărarea României, dar și cu parteneri externi. ”Deși entitățile economice din industria de apărare fac parte din categoria: companiilor naționale, societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat, acestea nu sunt finanțate de la bugetul de stat. Ele au un caracter industrial sau comercial, desfășoară activități economice în condiții normale de piață concurențială (competitivitate și profitabilitate), urmăresc obținerea unui  profit, suportă pierderile care rezultă din exercitarea activităților derulate, activitatea economică fiind susținută prin autofinanțare”, se arată în scrisoarea adresată premierului de ASIAA.

Plecări masive din sistem

Desființarea posturilor vacante și interzicerea încadrării de personal până la data de 01.07.2024, va duce duce la imposibilitatea dimensionării personalului în raport cu activitatea desfășurată și contractele aflate în derulare, fapt ce conduce la incapacitatea de funcționare a acestora, avertizează sindicaliștii. ”Rezultatele aplicării măsurilor din acest act normativ vor fi migrarea forței de muncă calificată și specializată în domeniul producției de echipamente și produse militare către zona privată sau în afara granițelor României, unde salariile sunt mai atractive, și plecări masive la pensie. Totodată, industria se va afla în imposibilitatea obiectivă de recrutare și angajare de personal, care să fie calificat pentru a desfășura activitate în domeniul producției de echipamente și produse militare”, se mai arată în scrisoarea deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
71.793 afisari

37 COMENTARII

  1. Noi romanii avem pieptul dezgolit, nu ne trebuie arme. Adica suntem prosti de vreo 2000 de ani.

    • Caci ,
      Iubirea de mosie e un zid care nu se infioara de a ta faima……!toti flacai cu cu fruntea lata si cu pieptul dezvelit….

    • Adevărat;
      În caz de conflict armat, o să luptăm doar cu topoare; bâte, o să importam din Austria.

    • Cine ți-a spus că sântem proști? Din 1968 Romania a demonstra că fiind cea mai pregătită țară din lume al împotriva,”râului,” uman

  2. Vă ţineţi de dezinformare???? „Guvernul a aplicat lovitura de grație industriei de armament ROMÂNESTI, acestga este adevărul. Că pe aia americană o promovează până si cu ultimul leul pentru laptele si cornul copiilor romani care suferă de foame! Bine va face guvernerul ăsta: mai alegeti-i si data viitoare să vă nenorocească şi strănepoţii ….

  3. În loc să avem niște programe de modernizare
    a armatei ,la acestea fiind
    cuplată și ind.de armament
    care să fie ajutată de guvern pt.dezvoltare, guvernanții noștri le dau in
    cap, ăștia sunt niște măgari
    cu ochelari de sudură !

  4. Lasă că merge industria militară maghiară! Zbârnâie,contracte peste contracte cu realizare și execuție în Ungaria! Cu nemții,cu turcii,cu suedezii,etc.Baieti deștepți,care știu să-și urmărească interesele ,nu doar să achiziționeze vechituri și să le modernizeze!🤣😂🤣

  5. Am zis cumva un neadevăr,domnilor parlamentari care păstoriți interesele poporului român??!! Sau mă înșel le urmăriți pe ale domniilor voastre și apoi vă plângeți că românii nu vor să urmeze cariera militară!

  6. Lasa ca importam de la altii cum facem cu tot ce se produce. Oamenii destepti exporta iar prostimea importa. Romani….

  7. Da, este austeritate. Atunci de ce dam multe miliarde pe armament american, care cand va veni in 2030 (daca va mai veni), va fi deja invechit? Trebuia sa producem la noi pe cat posibil, iar ce cumparam sa fie cu plata la livrare, produse europene, nu amerloce la care ei detin telecomanda.


  8. EXCELENTĂ DECIZIA, ASTFEL ÎNCÂT SE VA TRECE LA PRODUCȚIA DE TROTINETE BLINDATE PENTRU DEMNITARI, IAR CETĂȚENII VOR ACHIZIȚIONA ÎN RISLING BINEÎNȚELES, TUNELURI SUBTERANE PORTABILE, AȘADAR NU VA MAI FI NIMENI SUPĂRAT SAU TRIST CĂ ÎNTREAGA LUME VA FI GAZA CETĂȚENII BUCURÂNDU-SE DE SUPERBELE RUINE TOTUL FIIND GRATUIT SAU MAI FRUMOS SPUS, CUM LE PLACE RETARDAȚILOR SĂ PREZINTE „NELIMITAT DE NELIMITAT”, SUCCES.”

  9. Mai modern, li se spune „coloana a 5- a”, de fapt, astia sunt „trădătorii din interiorul unei națiuni”, care pentru un „blid de mâncare strain in olus” isi vand si proprii frati. Asa am ajuns si noi românii, sa ne „părăduiască” proprii politicieni banii umplând buzunărele străinilor, in loc sa dezvolte industria națională pentru locuri de muncă si altele. Avem la conducerea țării exact ce am votat, „coloana a 5- a care vand distrug sau înstrăinează tot ce a mai rămas bun si care poate fi folosit sau dezvoltat.

  10. Guvernul preferă să de-a fabricilor de armament din străinătate miliarde de euro de unde îi vin comisioanele grase. Nu se înțelege că guvernele marionetă din Romania apară interesele străinilor și că în sfera lor de preocupări nu sunt incluși românii?

  11. Ce ne trebuie industrie autohtona de armament? Partenerul startegic nu mai are fier vechi?

  12. Vad ca multora nu le convine ca posturile neocupate la buget se desființează. Dar cine le ar fi ocupat dacă nu ai fi avut pile? Referitor la industria de apărare, e o mare greșeală.

  13. ….de ce sa vă de-a vouă salarii ,când pot cumpăra pe datorie,tot pe spinarea noastră,de ce să nu-și umple ei conturile și buzunarele proprii,transfor.mandune pe noi slugile datornice pe câteva generații de acum înainte.Acest guvern ,de altfel toate câte s-au perindat la conducere,bineanteles cu ajutorul nostru celor multi și ,fiemi iertată expresia , PROȘTI,bineanteles cu mândrie proletară mă număr și EU, pentru ultima oară.

  14. Dacă nici la anul nu-i zburăm, ca până atunci slabe șanse, atunci mă mut definitiv din România.

  15. Din nou ne demonstreaza liderii nostri politici inalti ca sunt rupti de realitate, acum obstructionand industria de Aparare in cel mai nepotrivit moment si cel mai nesigur international din ultimii 30 de ani.
    Dar daca ne-au bagat sub dictatura militara ( cu premier miltar), au alcatuit guvern unic ( pnl-psd) lasandu-ne fara alternativa politica si au permis guvernantilor sa fie si parlamentari si guvernanti ( fiind singura tara din UE in situatia asta: adica parlamentarii isi fac legile de executie si guvernantii executa cum le-a convenit sa-si faca tot lor legi), putem fi siguri ca am reintrat sub dictaturi (a bunui plac, militare, guvernamentale, parlamentare, etc).
    NE RAMAN DOAR SPERANTELE ALEGERILOR DE ANUL VIITOR, CA SA IESIM DE SUB ASTFEL DE DICTATURI…
    D.E.N

  16. Oricum generalii izmenari tradatori cumpara doar armament second hand la mina a treia pe spaga de la americani.

  17. Democrație, inseamna, ca, conduce poporul, prin reprezentanți. Adică, noi, poporul, decidem, și, aleșii neamului, executa și nu invers. Adică, noi decidem ce este bine, pentru noi și nu politicul. Pentru ca, nu ei au eles, ca noi sa trăim și sa existam aici, în tara noastră, România, ci nou am decis si ales, ca ei sa ne reprezinte interesele noastre și nu noi, pe ale lor. Tot ce fac, ei, din Decembrie 1989 și pana acum, distrug și vând, tot ce a realizat, unul cu cinci (5) clase, și, s-au îmbogățit, de pe urma lui, și, nu au fost în stare, sa realizeze, ei, alesii neamului, cu cele mai multe doctorate de pe planeta. Stau și ma întreb, oare, ce ar fi făcut, gunoiele, scursurile, zoaiele și mizeriile, astea, daca nu făcea Ceaușescu ce a făcut, ce privatizau, argatiii, ăștia nenorociți, din ce făceau ei, milioarele de EU, pe care le-au făcut, de pe urma realizarilor ” Dictatorului”?. Toți, sa trag din neam de argati și acum au devenit „baroni”. Benefic, pentru neamul asta romanesc, ar fi sa distrugem, tot, ce a dus la trădarea și vânzarea, tariii si
    salvam o națiune. Numai asa avem șansă să ne salvam aceasta ” Săracă , tara bogata”. Asa, sa ne ajute Dumnezeu.
    Trimis

  18. Băi mamelucilor guvernamentali, băi Celentani-lor care sunteți, cât ne mai vindeți Sataniștilor care vor să ne înrobească???? Vouă nu vă este frică de Vlad Țepeș, de furia poporului și de răzbunarea lui Dumnezeu!!! Șleahtă de mafioți, incopetenți și trădători de țară ce sunteți!!!

  19. Nu sunteti în stare de nimic tot ce ne a ramas vreți sa distrugeți rușine sa va fie haideti oameni buni sa ne mobilizam m ai mult ca niciodata sj sa ieșim la vot aceașta așa numita coaliție trebuie sa dispara definitiv.

  20. Aveți EXACT ce ați votat. Acum vă puteți odihni în pace la tratamentul cu argilă.

  21. Iesmenii nostrii nu știu decât să cumpere…penalii…
    Acum 30 de ani eram printre cei mai mari exportatori de arme din Europa….

  22. armata obligatorie sa desființat sa nu mai facă armata odraslele celor de la putere ca de apărarea tari nu trebuie . trebuie băgați bani în buzunarele deja grase ca nu le mai ajunge .
    noi nu ne vindem tara o facem cadou.

  23. Ok, de acord cu cea mai mare parte a celor care au avut diverse opinii …
    Știe insa cineva, concret, cam ce armament mai produce în zilele noastre această minunată industrie?
    Au sau nu au ce vinde?!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger