Cauta

Greenpeace atacă marile companii de petrol și gaze. OMV Petrom a intrat pe lista neagră

OMV Petrom, luat în vizor de Greenpeace

Organizația de mediu Greenpeace se plânge de faptul că marile companii de petrol și gaze din Europa, printre care și OMV Petrom, practică ”o dezinformare scandaloasă” în ce privește promisiunea de a atinge neutralitatea climatică. Astfel, potrivit unei analize comandată de Greenpeace în Europa Centrală și de Est, aceste companii produc doar 0,3% energie electrică din surse regenerabile și este puțin probabil ca acest lucru să se schimbe prea curând.

Companiile de petrol și gaze produc doar 0,3% energie electrică din surse regenerabile, în ciuda promisiunilor de a contribui la atingerea obiectivului de neutralitate climatică, ceea ce constituie o dezinformare scandaloasă, susține organizația de mediu Greenpeace. Potrivit unei analize comandate de Greenpeace Europa Centrală și de Est (CEE), 12 dintre cele mai importante companii europene producătoare de combustibili fosili induc în eroare publicul cu privire la ambiția lor de a-și reduce impactul dăunător asupra climei prin trecerea la surse de energie regenerabilă. Astfel, din rapoartele anuale pe 2022 ale principalelor șase companii globale de combustibili fosili (Shell, TotalEnergies, BP, Equinor, Eni și Repsol) și ale celor șase companii europene de petrol și gaze (OMV, PKN Orlen, MOL, Wintershall DEA, Petrol Group și Ina Croația), a reieșit că un procent minuscul de 0,3% din producția lor de energie combinată pe 2022 provine din surse regenerabile.

”Este puțin probabil ca acest lucru să se schimbe prea curând, deoarece, potrivit raportului, doar 7,3% (6,57 miliarde de euro) din investițiile celor 12 companii din 2022 au fost destinate energiei verzi – restul de 92,7% (81,52 miliarde de euro) finanțează activitățile fosile obișnuite și chiar extinderea acestora, în unele cazuri”, se arată într-un comunicat al Greenpeace.

Se cer măsuri împotriva companiilor

Organizația de mediu a cerut reglementarea strictă a companiilor care produc combustibili fosili pentru a preveni distrugerea climei, precum și o foaie de parcurs clar stabilită și obligatorie din punct de vedere juridic pentru eliminarea treptată a petrolului și gazelor în întreaga Europă. ”Raportul dezvăluie, de asemenea, că marile companii de petrol subminează acțiunile climatice folosindu-se de un jargon ecologist, promovând soluții false, cum ar fi captarea și stocarea carbonului (CCS) și compensarea emisiilor de dioxid de carbon, prin diagrame înșelătoare cu privire la obiectivele și activitățile lor și prin publicarea doar a unor date parțiale pentru a ascunde realitatea. Nu există niciun semn de reorientare fundamentală a activității de bază a industriei care să îi permită să joace vreun rol în tranziția energetică. Potrivit raportului, BP, Equinor, Wintershall și Total și-au redus, de fapt, investițiile în produse cu emisii reduse de carbon sau regenerabile în 2022, comparativ cu 2021”, se precizează în comunicatul Greenpeace.

OMV, luat în vizor

Deși majoritatea celor 12 companii analizate s-au angajat public să atingă „zero emisii nete” până în 2050 – și continuă să asigure în mod public că investesc în energie regenerabilă – niciuna dintre ele nu a elaborat o strategie coerentă pentru a atinge acest obiectiv, susține Greenpeace. Potrivit raportului, marea majoritate intenționează să își mențină sau chiar să își crească producția de petrol și gaze cel puțin până în 2030. „În cazul României, chiar dacă OMV Petrom are ca obiectiv operațiuni cu emisii Net Zero până în 2050, vedem cum acest obiectiv este înșelător și rămâne doar la nivel declarativ, din moment ce compania investește masiv în exploatarea gazelor fosile offshore în Marea Neagră. Pe lângă impactul negativ asupra biodiversității, proiectul va accelera cu siguranță criza climatică. Cele 100 de miliarde de metri cubi de gaze vor adăuga sute de milioane de tone de dioxid de carbon în atmosferă în momentul în care vor fi arse, iar scurgerile de metan asociate proiectului offshore, dar și din infrastructura de gaz aferentă, se vor adăuga, de asemenea, impactului negativ asupra climei”, a declarat Alin Tănase, coordonator campanii, Greenpeace România.

Ultimele stiri

  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • Exit mobile version