Embargoul asupra petrolului rusesc, colapsul economiei europene

Toată lumea se întreabă cât de bine va funcționa embargoul petrolier impus de UE asupra exporturilor maritime ale Rusiei, dar nimeni nu vrea să vorbească despre consecințele unei asemenea decizii luate de politruci nepregătiți și complet aserviți intereselor americane. Să o spunem pe șleau – mai întâi, Europa a rămas fără gaze și iarna asta se dârdâie în case din Marea Nordului și până la Sofia, iar acum se urmărește a fi tăiată și alimentarea cu petrol. Rezultatul: colaps economic garantat și haos social!

Cuprins în al șaselea și al optulea pachet de sancțiuni, embargoul petrolier al UE a intrat în vigoare la 5 decembrie. Foarte probabil, va perturba comerțul Rusiei, dar în niciun caz nu-l va opri și o să vedem de ce.

Kieran Tompkins, de la „Capital Economics”, spune că, „după introducerea embargoului, producția de petrol a Rusiei va scădea în 2023 până la 9,6 milioane de barili pe zi (bpd), de la aproximativ 10,3 milioane cât e în prezent”.

E mult, e puțin? Pentru Moscova, pierderile financiare nu vor fi atât de mari pe cât și-ar dori Occidentul, dar pentru UE poate însemna un tsunami, dacă piața comunitară nu mai primește țiței.

Impactul nivelurilor producției de petrol

După începutul războiului din Ucraina, Yale a raportat imediat că Federația Rusă intră în recesiune, iar perspectiva pentru producția de petrol era cea mai pesimistă din istorie – o scădere constantă, de la 10,7 milioane bpd la 6 milioane!  Estimarea extremistă a „specialiștilor” americani nu a fost împărtășită decât de foarte puțini analiști, iar datele ulterioare au infirmat-o – Rusia a extras, în august, și 11 milioane de barili pe zi!

Marii jucători de pe piața comerțului – India, China și Egiptul – au respins în bloc sancțiunile americanilor și au continuat să cumpere în cantități uriașe petrol rusesc. Doar clienții europeni, la presiunile SUA, au acceptat, cu obediență, să facă jocurile Washingtonului reducând cererea.

După intrarea în vigoare a embargoului (decis de G7+NATO), Moscova anunță că se așteaptă ca producția să scadă cu 1,5 milioane bpd, până la 9 milioane bpd în decembrie. „Ne așteptăm la o diminuare cu 14%”, potrivit unui raport al Centrului de dezvoltare energetică, citat de TASS.

De impact sau nu, loviturile nu l-au găsit nepregătit pe Vladimir Putin, care în vară a mai cumpărat 100 de tancuri petroliere (vechi) și le-a adăugat la flota rusească. Clienții din „Sudul răzvrătit”, cum punctează presa americană (pentru că ignoră sancțiunile Occidentului), abia așteaptă să se dezvolte cumpărând petrol rusesc.

Ipocrizia UE

În cel de-al șaselea pachet de sancțiuni, europenii au inclus interdicția asupra petrolului vândut de Rusia, dar în pachetul opt găsim un mecanism mai moale de plafonare a prețului, care este conceput pentru a permite UE să importe, pe ocolite, petrol rusesc. Dezbaterea cu privire la stabilirea plafonului de preț a izbucnit între cei care doresc să stabilească nivelul suficient de ridicat pentru a nu perturba în mod semnificativ importurile și tabără vuvuzelelor americane (Polonia și statele baltice), care vrea un plafon la 30 de dolari per baril.

Într-un final, compromisul a fost atins la un preț de 60 de dolari, dar cu un mecanism de ajustare care prevede o revizuire a plafonului la fiecare două luni. Anterior, Kremlinul amenințase că va întrerupe orice legături economice și diplomatice cu cei care încearcă să plafoneze prețul petrolului.

Dar chiar și după intrarea în vigoare a embargoului, Rusia va continua să exporte cantități semnificative de petrol în Europa. De ce? Pentru că al optulea pachet de sancțiuni se aplică doar livrărilor de petrol pe mare, în timp ce două treimi din petrolul trimis de Rusia în Europa trece prin conducte (jumătate, prin conducta Druzhba), care nu sunt afectate de sancțiuni!

Iar cea mai mare parte a petrolului prin conducte ajunge în Germania și Polonia, care, totuși, au jurat (solemn, în fața SUA!) să pună capăt (în mod voluntar) importurilor de petrol rusesc până la sfârșitul acestui an. Dacă europenii aleg să-și împingă propriile economii naționale spre faliment, piața asiatică se dezvoltă într-un ritm accelerat și o face (și) cu ajutorul țițeiului vândut de Rusia.