E nashpa, frate, strigă Bebe de la Arsenal, venusianul Gore îl trage de mânecă, daraveră, tevatură internațională, s-a aflat cam tot ce se putea afla despre toți cei 4987 de Președinți pe care îi are România de-o bucată de vreme siderală-ncoace.
Suntem în anul cosmic nu știu care, Calea Victoriei e plină de roboți, de mafioți, de spioni, de cocalari galactici, mă rog, faună imposibilă, indescriptibilă. Noi o mermeleam pe ici, pe colo, Inteligența Artificială ne spiona ce ne spiona, partidele politice digitale făceau, așa, la mișto, tot felul de mișcări de stradă să-i păcălim pe venusieni și pe marțieni. Pricoliciul de la Arsenal a descoperit primul solz.
Îmi aduc aminte, era o toamnă melancolică, alegerile prezidențiale se sfârșiseră, trecuse cometa Halley, noi visam s-o ștergem undeva, departe, prin Oceanul Pacific. Jaques Chirac, noul nostru președinte, a venit în Balta Albă într-o bună dimineață, într-o plimbare prezidențială de informare stradală. Bebe de la Sculerie a vrut să-i înmâneze o depeșă din partea noastră, a poporanilor, să-l pună în gardă, că la București nu e ca la Paris iar la Vaslui nu e ca la Marsilia și că aveam de gând să vorbim și cu domnul Grigore Antipa despre fenomen. SPP-piștii l-au îmbrâncit pe bietul Bebe, noi ne-am enervat foarte tare, niște jandarmi ne-au burdușit într-o dubă, Vive la France, am strigat noi cuprinși de disperare, ne-am trezit undeva, pe câmp, înspre Giurgiu.
La miezul nopții, înarmați cu cazmale și lămpașe, am coborât în catacombele care sfredeleau pământul pe sub Casa Poporului. Am săpat noi ce-am săpat până am dat peste un al doilea solz care era, așa, uite-așa de mare, mai mare decât statuia lui Kogălniceanu, din piață, pe acolo pe unde trece troleurile 61, 66, 69, 70, 85, 90, 91,336,601. Nene e groasă rău de tot! Dă-te mai încolo să văz și eu, mamă, ce grozăvie! Păi unde e al treilea solz, frate?! Adică nici nu se vede? Nu se vedea. Asta e. Am trecut cu trenu’ dincolo de Păltiniș, l-am salutat pe maestrul Noica, ne-am hlizit la securiști, am săpat și prin Reșița, ne-am zis una, alta cu oțelarii care munceau să scoată grinzile lu’ Turnu Eiffel direct din oala de convertizor, am săpat prin Maramureș, era și Leșe pe-acolo, erau și niște poporani din Bârlad.
Iar Godzila? Păi toată România e clădită pe ea. Asta e, stăteam cu toții în spinarea unei godzile. Godzila respira încet, prin răsuflarea ei se întrezăreau toate secrete Președinților României, dacă poți să înțelegi tu cum vine chestia asta cosmică atât de periculoasă. Asta e, pe cuvânt dacă vă mint eu pe voi. Așa că Sfinxul din Bucegi e de fapt un solz de godzilă, gazele din mofetele de la Lacul Sfânta Ana sunt, pardo, pârțurile trase de godzila asta uriașă. NASA și Moscova ne-au ascuns adevărul da’ acum, na, l-am descoperit și să știți că de-acum țara noastră e cea mai puternică țară din Galaxie pen’ că godzila asta e mai tare decât toate arsenalele militare de pretutindeni și când s-o trezi godzila să vezi ce nasol o să fie de toți imperialiștii galactici.
Între timp parlamentul s-a dizolvat, a căzut Guvernul și godziliștii au pus mâna pe putere, ceva de speriat. Ei, alo, dumneata, da, dumneata, domnu’ Anonim, nu mai băga cucuri la komenuri la cele relatate aici că godzila te găbjește cât ai zice pește.