Virtualitatea dă lovituri serioase economiei încă studiate în academii prăfuite alături de profesori desueţi, surzi la zgomotul războaielor. Economia războiului e în floare aşa cum sunt şi trandafirii fie ei roşii, albaştri sau galbeni.
Ocultarea actelor războinice e cuvântul de ordine iar cine e optimist poate să se ducă liniştit la culcare pentru că vechile ideologii şi teorii economice sunt deja la muzeul naţiunilor aflate în colaps. Resursele şi nu religiozitatea vor patrona suflul războinicului. Înghiţite cu rapiditate, economiile Răsăritului îşi dau obştescul sfârşit în timp ce modelul economic occidental se apropie de glorioasa extincție. Economia virtuală se arată victorioasă dar războaiele şi complexităţile locale vor controla avântul sau declinul economic.
Monitoarele vor deveni bun de folosinţă comun iar vulgarizarea virtualului nu va duce la măreţia democraţiei şi înflorirea ei ci la sfârşitul implacabil. Desueţi acei gânditori care visează la votantul computerizat într-o lume în care eşti virusat prin e-mail sau cumpărat pe nimic. Mase întregi se vor descoperi în sclavie printr-un simplu click. Marxismul, liberalismul şi autoritarismul vor sucomba în faţa noii economii, fiind o economie a războiului, căci războiul e suculent şi profitabil.
Organizaţiile antirăzboinice vor înflori fiind şi ele supuse profitului. Serviciile secrete vor aştepta desecretizarea iminentă prin acte economice iar trocul virtual se va înscăuna ca şi rege. Trocul va fi Împăratul Lumii şi Anticristul în acelaşi timp. Asta e ce mi-a zis Bebe acum două zile. Dar să vezi tu ce poveste are Bebe! Bebe nici nu s-a mirat că vecina lui, care avea trei ochi, figura în fişierele celor de la NASA, și nici că mătuşa lui ar fi putut stabili cu ani în urmă un contact cu extratereştrii în cadrul Experimentului Alfa din Zona 51. N-o auzise vorbind de aşa ceva. În schimb îi povestise câte ceva despre Raol Panowski, iubitul din tinereţe al străbunicii lui.
Panowsky fusese crescut de nişte circari din Cracovia şi făcuse deliciul târgoveţilor şi fierarilor datorită celui de-al treilea ochi al său. Bebe era convins că fusese vorba de un accident genetic. NASA păstra însa arhivă şi unele relatări ale unor pescari şi piloţi militari, potrivit cărora, extratereștrii ăia adevărați au trei ochi. Unele cercetări pe care le-am făcut la Cracovia s-au soldat cu un insucces lamentabil.
L-am sunat pe un reporter de la GLOBE. Am stat de vorba cam o jumătate de oră. El a fost de părere că toată povestea era cusută cu aţă albă şi că nu putea fi decât o acţiune de intoxicare pusă la cale de ruşi. Am fost nevoit să întrerup convorbirea pentru că cineva a sunat insistent la uşă. M-am dus să deschid fără prea mult chef convins că Bebe urcase până sus să jucăm nişte table, să bem o bere, să stăm la taclale. Miss Univers ar fi pălit alături de femeia care mi-a trecut pragul zâmbindu-mi enigmatic.
Berta Schwartz mi-a dăruit un cozonac aburind pe care abia îl scosese din cuptor. Cozonac de pe Venuuus! Cu migole şi astrozole de pe Titan. Bertha s-a aşezat plină de dezinvoltură într-un fotoliu şi aprinzându-şi o ţigară, mi-a spus, cu o voce dogită, că are să-mi comunice nişte lucruri teribile.
Avea buze senzuale, era planturoasă iar zulufii ei aurii abia-i puteau ascunde ce-l de-al treilea ochi. Așa, deci. O să-ți povestesc astăzi cine controlează PSD-ul, cine l-a creat pe Băse, cine trage sforile în PNL, cine îl manipulează pe Isărescu, cine îl plătea pe Măgureanu și cine l-a dus pe Ceaușescu în mare secret pe Insula Sfânta Elena în 1989. Așa, să le luăm pe rând…