Cel mai teribil război din istorie: Marea Finanță vs. corporațiile din energie!

În actuala bătălie dintre Occidentul consumator de petrol și națiunile producătoare există mai mult decât se vede și e ceva ce se desfășoară mult mai adânc decât mini-războiul din Ucraina.

La 6 octombrie, când UE a impus o plafonare a prețului petrolului rusesc (ultimul pachet de sancțiuni împotriva Moscovei), 23 de „miniștri” ai petrolului din grupul OPEC+ (țările producătoare de țiței) s-au pronunțat în favoarea unei reduceri accentuate a producției, cu două milioane de barili pe zi. Decizia lor a provocat reacții puternice, în special venite din SUA, și s-a vorbit atunci chiar despre „declarații de război” împotriva Statelor Unite. „UE se simte păcălită deoarece reducerea producției OPEC ar putea duce la creșterea prețurilor la combustibili”, s-a spus.

Însă, altul a fost mesajul lumii – în ciuda narațiunii din presa mainstream, că omenirea se îndreaptă spre o eră post-petrolieră, se pare că există încă viață în „the old dog”, cum zic americanii. De ce? Pentru că OPEC+ rămâne „șmecherul” din cartier, iar Europa și America trebuiau să primească o lecție!

Cum au pierdut americanii Arabia Saudită

OPEC și alte 10 țări producătoare, inclusiv Rusia, unul dintre marii jucători din piață, atenție! – își coordonează politicile privind producția începând cu decembrie 2016. La acea vreme, mulți analiști credeau că noul format OPEC+ este destinat eșecului, habarniștii uitându-se în gura ecologiștilor de mediu, în realitate nimic altceva decât niște anarhiști în spatele cărora stau uriașe interese financiare.

Dar înainte de a vorbi despre rolul de azi al OPEC, e bine să facem o scurtă incursiune în istorie pentru a înțelege cum stau lucrurile. Spre deosebire de crizele petrolului din 1973 și 1985, foștii rivali Arabia Saudită și Rusia reușesc în prezent să-și convergă interesele în niște cărți puternice aruncate pe masa de poker a jocurilor politice. Acum 40, 50 de ani, era o practică normală ca Riadul să ia în considerare și să execute fără să crâcnească ordinele venite de la Washington – un singur apel telefonic din SUA era suficient. Însă, când compania petrolieră americană (să nu uităm începuturile!) Aramco – brațul extins al Casei Albe în Arabia Saudită – a fost naționalizată (anii ’70), ca parte a unei tendințe globaler, compensația promisă SUA s-a stipulat printr-o simplă strângere de mână. Atunci s-a pus cruce și „Cartelului celor șapte surori”, un grup de companii petroliere care împărțeau piața țițeiului!

Dar, pentru jucătorii din America, această eră încă persistă, cel puțin la nivel psihologic. „Este petrolul nostru”, poți auzi deseori vorbindu-se despre asta pe holurile de la Capitoliul din DC. Iar aceste voci s-au dovedit suficient de puternice în timpul invaziei americane în Irak.

Când banii nu controlează chiar totul…

Pentru a înțelege cu adevărat nucleul mini-războiului din Ucraina trebuie să descompunem situația în felul următor: SUA și vasalii săi de la Bruxelles (UE, Comisia Europeană, Parlamentul European și toată șleahta de trepăduși de acolo), care reprezintă și susțin Marea Finanță/Big Finn (adică, sectorul financiar-bancar global), sunt, în esență, angajați într-o bătălie teribilă împotriva marilor corporații din energie (sectorul energetic mondial).

De vreo două decenii, tot vedem cât de ușor este pentru unele guverne să tipărească bani. Doar în 2022, America a aruncat pe piață mai mulți bani decât în toată istoria sa la un loc!

Energia, pe de altă parte, nu poate fi tipărită, nu există o tiparniță pentru asta. Și iată o primă mare problemă fundamentală pentru Washington: sectorul mărfurilor poate supralicita industria financiară!

În urmă cu 10 ani, nimeni nu vorbea cu glas tare despre scoaterea dolarului din tranzacțiile cu petrol. Azi, o nouă viziune a evoluat puternic – Riadul analizează atent propunerile primite (din partea Chinei, în special) de a tranzacționa țiței în alte valute. În plus, să nu uităm că saudiții, ca și alte state puternice din Asia (India și China), au continuat să ignore sancțiunile occidentale/americane impuse Moscovei și bat tobele unei lumi multipolare, convenabile tuturor.

Fără dolar implicat la fel ca până acum în tranzacțiile petroliere, Washingtonul nu își mai poate menține capacitatea de a exercita o pârghie absolută de control și/sau presiune asupra OPEC, care s-a repoziționat geopolitic prin extinderea din urmă cu câțiva ani (apariția OPEC+).

Reacția SUA, între sfidare și furie

La reuniunea OPEC+ din 6 octombrie s-a văzut cel mai bine poziționarea noilor tabere – Big Finn vs. Big Energy.

Tensiunile inerente dintre două viziuni asupra lumii au apărut încă de la conferința de presă, acolo unde ministrul saudit al petrolului i-a chemat în locul său pe jurnaliștii de la Reuters, iar el a privit cu detașare atacul virulent lansat de presa americană împotriva OPEC, „pentru ținerea otatică a economiei mondiale”. A doua zi, Casa Albă s-a grăbit să anunțe o politică dură împotriva „monopolului” OPEC+, dar din afară a părut o reacție care oscila între îmbufnare și căutarea răzbunării (în special împotriva saudiților care, dintr-o dată, nu se mai conformează ordinelor venite din America). În consecință, SUA amenință că va folosi așa-numitul proiect de lege „NOPEC” (sub pretextul „legal” al interzicerii cartelurilor) pentru a confisca activele guvernelor din statele membre OPEC. Dar, asta ar fi o nucleară, decizie echivalentă cu o declarație de război împotriva tuturor țărilor producătoare/exportatoare de țiței. Greu de crezut că Washingtonul poate face o asemenea greșeală – și politică, și diplomatică, și militară!

Se preconizează că piața energetică va sări în aer începând cu 5 decembrie, când intră în vigoare embargoul asupra petrolului rusesc impus de UE. În cele din urmă, legile fundamentale ale cererii și ofertei vor determina prețurile din toată economia – nicio piață de mărfuri nu va scăpa neatinsă de criza ce urmează!

China, mașina unsă bine. Putin, tactică greșită

Și așa intră în joc China care, de 15 ani și cu o economie extinsă pe repede înainte, s-a transformat în importatorul de petrol numărul unu din lume. Azi, Beijingul joacă un rol crucial pe piața mondială a petrolului. Dacă alde Arabia Saudită, Qatar și Angola sunt furnizori importanți de petrol la nivel global, Rusia are în buzunarul său cel mai râvnit client de pe Terra – China. După cum observa nu demult fostul premier Wen Jiabao, „orice problemă mică înmulțită cu 1,3 miliarde va ajunge să fie o problemă foarte mare”.

Probabil că una dintre cele mai mari greșeli făcute de Vladimir Putin a fost să investească într-o infrastructură și contracte destinate unei piețe europene promițătoare, dar nerecunoscătoare. Decizia UE de anulare a proiectului South Stream (în 2014) ar fi trebuit să servească drept lecție pentru Kremlin (vezi graba cu care s-au demarat lucrările la Nord Stream 2, în 2017, azi un proiect aruncat în aer, la propriu).

Nu a fost niciodată vorba despre Ucraina!

Încă de la începutul mini-războiului din Ucraina s-a putut observa (de către cine a vrut să privească în altă parte) lupta dusă între Marea Finanță din Occident și grupul coloșilor energetic din Est, care domină piața. Aici e bătălia și totul pleacă de la o realitate teribilă – spre deosebire de bani, energia nu poate fi tipărită. Adică, unii au banii, alții au energia, iar cale/mijloc de înțelegere și conviețuire economico-socială nu pare a (mai) exista!

Volumele de petrol și gaze necesare înlocuirii resurselor energice provenite din Rusia nu pot fi desoperite în decurs de un an, asta-i clar! Și nicio marfă nu este mai globală și mai necesară decât țițeiul și produsul său rafinat, petrolul! Toată lumea înțelege că orice schimbare pe piața petrolului va influența întotdeauna și pentru totdeauna economia lumii.

Cândva, Zaki Yamani, un fost ministru saudit al Petrolului, a descris alianțele petroliere ca fiind „mai puternice decât căsătoriile catolice”. Dacă așa stau lucrurile, atunci vechiul mariaj SUA-Arabia Saudită este în curs de rupere, iar Rusia a cerut divorțul de Europa.