AcasăEconomieCe opţiuni au românii care vor să plătească sume de peste 2.000...

Ce opţiuni au românii care vor să plătească sume de peste 2.000 lei în magazine, odată cu plafonarea cash-ului

supermarketul

Dacă vrei să plăteşti cash mai mult de 2.000 lei pentru produsele cumpărate din magazin e posibil să n-o mai poţi face în curând. Guvernul vrea să combată evaziunea fiscală, dar nu toată lumea are sau vrea un card bancar.

Cum poate plăti un român cu cash un televizor sau un frigider care costă mai mult de 2.000 lei?

Te duci la bancă şi îţi pui banii pe card

Adrian Negrescu, analist economic, are o soluţie pentru românii care vor să cumpere produse în valoare de mai mult de 2.000 lei, dar preferă banii cash.

Singura șansă în condițiile acestei noi legi a austerității este să-ți iei banii cash, să te duci la bancă, să-i pui pe card și cu cardul să te duci la magazinul cash and carry sau la altă unitate de unde vrei să cumperi, la magazin.

Realitatea arată că vor fi limitate incredibil de mult tranzacţiile cash, iar această decizie, din punctul meu de vedere, va afecta cam jumătate din populația României, mai ales pe cei care stau în mediul rural și nu au acces la bancomate sau la POS-uri.

Apropo, numărul bancomatelor în România a scăzut cu 2000 în ultimii ani, iar POS-urile, adică acele terminale de plată unde plătim cu cardul, sunt numai 370.000 față de vreo 800.000 câte ar fi necesare.

Deci, practic, n-avem decât șansa de a strânge banii, de a face o excursie la bancă, la oraș sau la un automat în care să plasăm banii respectivi și cu cardul să mergem să plătim.

E o chestie absurdă din punct de vedere economic, e o chestie menită să reducă evaziunea fiscală, dar care nu ține cont de realitățile românești. Aceasta este marea problemă”, a spus Adrian Negrescu la Antena 3.

Guvernul încalcă legislaţia europeană

„Dar știți ce e interesant? Că această prevedere pe care Guvernul ne-o propune în această lege a austerității încalcă practic prevederile legislației europene.

Recent, Comisia Europeană a renunțat la ideea de a limita plățile în numerar, considerând că sunt încălcate libertățile fundamente ale omului.

Iar în Statele Unite, sunt o grămadă de state care practic au interzis această reducere semnificativă a nivelului plăților în cash special pentru că ține, până la urma urmei, de dreptul oamenilor de a face cu banii ceea ce își doresc.

Nu e neapărată nevoie să-i ții la bancă și să fii de fiecare dată nevoit să plătești un comision pentru orice serviciu pe care îl faci cu cardul„, a mai zis Adrian Negrescu.

author avatar
Andrei Ștefan