Banca Mondială și studiul care anunță APOCALIPSA ENERGETICĂ în Europa

Ofensiva Israelului în Fâșia Gaza nu are un impact doar asupra Orientului Mijlociu, ci se extinde și mai la Vest, peste Europa întreagă. O contraofensivă a lumii arabe împotriva Tel Avivului poate echivala cu aruncarea „Bătrânului continent” în beznă energetică. De altfel, despre asta se și discută acum în cancelariile occidentale, acolo unde a apărut teama că UE va pierde un nou furnizor de țiței și gaze, după ce importurile din Rusia au fost interzise prin ordin de la Casa Albă.

Scriam în numărul de miercuri, 22 noiembrie, din Național, că Strâmtoarea Ormuz este punctul-cheie spre care se îndreaptă atenția lumii.

Pe aici se desfășoară mare parte din traficul cu țiței al comerțului global.

Scenariile Băncii Mondiale

În urma declanșării operațiunii de răzbunare a Israelului pentru atacul Hamas din 7 octombrie, Banca Mondială a efectuat un studiu de analiză a riscurilor geopolitice pentru a evalua impactul acestui conflict armate asupra prețurilor globale ale petrolului.

Studiul a clasificat escaladarea tensiunii Israel – Palestina pe trei niveluri: mic, mediu și mare.

Astfel, într-un scenariu de „tensiune mică”, ceva similar cu războiul din Libia, din 2011, Banca Mondială proiectează o reducere globală a aprovizionării cu petrol de 500.000 până la 2 milioane de barili pe zi. Asta ar însemna o creștere inițială a prețului petrolului de 3% până la 13%, adică undeva între 93 și 102 dolari pe baril.

În scenariul de „tensiune medie”, asemănător cu războiul din Irak, varianta 2003, Banca Mondială anticipează o contracție globală a aprovizionării cu petrol de 3 până la 5 milioane de barili pe zi. În consecință, acest scenariu ar declanșa o creștere inițială a prețului petrolului de 21% până la 35% (costuri între 109 și 121 dolari pe baril).

În fine, într-un scenariu de „tensiune maximă”, care poate fi comparat, de exemplu, cu embargoul arab pus asupra petrolului în anul 1973, Banca Mondială prevede o reducere globală a aprovizionării cu petrol de 6 până la 8 milioane de barili pe zi. Aici vorbim despre o adevărată Apocalipsă energetică, căci creșterea prețului țițeiului va fi undeva între 56% și 75%, cu un cost de vânzare care pur și simplu va exploda la 157 dolari barilul de petrol!

Pentru Europa, oricare dintre cele trei scenarii înseamnă un dezastru, iar nivelul se măsoară în funcție de intensitatea conflictului israeliano-palestinian. În orice caz, e de rău, căci UE deja se confruntă cu povara achiziționării unor resurse energetice la prețuri umflate, ca să poată compesa pierderea importurilor din Federația Rusă.

Chiar dacă studiul Băncii Mondiale nu a aprofundat și impactul tensiunilor crescânde asupra prețurilor gazelor naturale din regiune, a subliniat, totuși, natura interconectată a surselor de energie. Pe măsură ce aprovizionarea cu petrol scade, efectul de undă se extinde și la alte surse de energie, asta-i clar!

Europa, subjugată energetic

Europa este continentul cel mai probabil să fie lovit puternic de o creștere semnificativă a prețurilor la gaze datorită ruperii sale de sursa principală de apropivizionare din ultimul secol și mai bine. Azi, UE este dependentă de gazul natural lichefiat (GNL) transportat de SUA și vândut la suprapreț vasalilor, pardon, partenerilor europeni.

Dar, dincolo de repercusiunile imediate ale escaladării războiului regional Israel – Palestina, care determină creșterea prețurilor la petrol și gaze, Europa se confruntă cu o multitudine de alți factori care pot influența profund exporturile de energie din lumea arabă.

Implicarea țărilor din „Axa rezistenței”, cum ar fi Iran, Yemen, Irak, Siria și Liban, în apărarea cauzei palestiniene, ar putea avea consecințe grave. Aceste state, toate cu acces pe mare și la strâmtori, sunt capabile să perturbe rutele comerciale către Europa, inclusiv circulația petrolului și a gazelor lichefiate.

Strâmtoarea Hormuz, despre care am spus, este situată între Oman și Iran și are o importanță imensă ca rută principală a transportului global de țiței. Principalele țări exportatoare de petrol – Arabia Saudită, Iran, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak – se bazează pe acest culoar. Mai mult, Qatar, cel mai mare exportator mondial de GNL, își transportă gazul lichefiat prin Strâmtoarea Hormuz; de altfel, ultimele date arată că 20% din fluxurile globale de GNL traversează această strâmtoare.

Așadar, lesne de intuit că o închidere a Strâmtorii Hormuz de către Iran și/sau aliații săi ar arunca în aer aprovizionarea cu petrol și gaze a Europei.

Europa este subjugată energetic, iar pe măsură ce Palestina sângerează, va plăti prețul atitudinii duplicitare.

Pe lângă Hormuz, în joc mai este și securitatea Strâmtorii Bab El-Mandeb, pasajul strategic din largul coastelor yemenite, care acționează ca un element de bază în ruta comercială maritimă ce leagă Marea Mediterană și Oceanul Indian prin Marea Roșie și Canalul Suez. Multe dintre exporturile de GNL din Golful Persic navighează pe această rută, plus cam 10% din totalul petrolului și produselor rafinate transportate pe mare; peste jumătate din această cantitate este destinată Europei!

O închidere a Strâmtorii Bab el-Mandeb va forța navele petroliere din Golful Persic să devieze spre sudul Africii, ceea ce înseamnă creșterea timpului de tranzit și a costurilor de transport.

Europa, în fața unei decizii capitale

Europa este obligată să ia o decizie. Fie acceptă să plătească prețuri exorbitante pentru un flux continuu de petrol și gaze, cu riscul unor presiuni economice severe, fie își reconsideră poziția față de importurile din Rusia și se așează din nou la masa negocierilor cu Moscova. În acest ultim scenariu, UE va stârni furia Unchiului Sam, dacă nu și mai mult de atât!

Pe harta jocurilor geopolitice, iată cum OPEC+, cu sprijinul Chinei și al Rusiei (prin primirea Arabiei Saudite și a Emiratelor Arabe Unite în BRICS+), arată lumii că are capacitățile și opțiunile care pot provoca frisoane întregului Occident, de la Washington la Bruxelles, remodelând fundamental piața globală a energiei așa cum o cunoaștem noi acum.