AcasăUtileMeteoAlertă de la meteorologi! S-a emis COD PORTOCALIU! Vânt puternic și ninsori...

Alertă de la meteorologi! S-a emis COD PORTOCALIU! Vânt puternic și ninsori viscolite – zonele vizate/Cum va fi vremea în București

(foto: radioresita.ro)

Vremea se înrăutățește, în perioada imediat următoare, în mai multe zone din țară. Astfel că, pe final de noiembrie, vor apărea în peisaj ninsorile – precipitațiile specifice sezonului de iarnă. Meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN și una de tip COD PORTOCALIU. Se anunță intensificări ale vântului, dar și ninsori viscolite la munte.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut publică în dimineața zilei de joi, 23 noiembrie, o avertizare COD GALBEN și una de tip COD PORTOCALIU. În timp ce Codul galben va intra în vigoare la ora 14, Codul portocaliu va fi valabil din 23 noiembrie, de la ora 22.

Unde sunt anunțate ninsori viscolite

foto: meteoromania.ro

Astfel, prin intermediul avertizării COD GALBEN, emise pentru intervalul 23 noiembrie, ora 14:00 – 24 noiembrie, ora 18:00. Sunt anunțate zonele în care se vor semnala intensificări ale vântului. Meteorologii prognozează ninsori viscolite la munte.

„În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare în Carpații Orientali și în Munții Apuseni cu viteze de 60…80 km/h, iar în zona înaltă, rafalele vor depăși 90…100 km/h. Din a doua parte a nopții de joi spre vineri (23/24 noiembrie), îndeosebi în masivele montane din nordul țării, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă”, anunță ANM.

Conform meteorologilor, temporar vântul va avea intensificări și în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în dealurile subcarpatice ale Moldovei, în general cu viteze de 55…75 km/h. De asemenea, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40…50 km/h, se vor semnala local și în centrul și estul teritoriului.

COD PORTOCALIU, până vineri dimineață. Zonele vizate

Totodată, ANM a emis un COD PORTOCALIU, ce va intra în vigoare joi, 23 noiembrie, la ora 22:00 și va fi valabil până vineri, 24 noiembrie, la ora 10:00.

„În Carpații Orientali (zona de munte a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea), în general la peste 1500 m, vântul va avea intensificări susținute cu rafale de 110…130 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă sub 50 m”, se precizează în textul avertizării COD PORTOCALIU.

Prognoza specială pentru București. Vineri se mai încălzește vremea

Și tot joi dimineață, specialiștii de la ANM au transmis o prognoză specială pentru zona municipiului București. Astfel, aflăm cum va fi vremea în Capitală joi și vineri.
Prognoza specială vizează intervalul 23 noiembrie ora 14:00 – 24 noiembrie ora 18:00.

Pentru ziua de joi, meteorologii anunță că vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.

Veștile despre ziua de vineri sunt, din punct de vedere termic, ceva mai bune. În sensul că vremea se va încălzi, față de joi. Pentru intervalul 24 noiembrie ora 08:00 – 24 noiembrie 18:00, ANM anunță următoarele: „Vremea se va încălzi față de ziua precedentă și va deveni caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârșitul intervalului, când va crește probabilitatea de ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 35…40 km/h”.

742 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger