Exaltarea Comisiei Europene în ce privește înlocuirea tuturor mașinilor clasice cu mașini electrice s-a cam estompat. Pe lângă criza mondială de materii prime indispensabile pentru fabricarea bateriilor, conflictele și mișcările de eliberare de sub neocolonialismul european, britanic și american au dat peste cap toate socotelile green-deal-iștilor. Acum se încearcă amânarea interzicerii mașinilor clasice, dar, în ritmul politicii externe dezastruoase a UE, probleme mari vor fi și la aprovizionarea cu petrol și gaze.
Amenințarea BRICS, convulsiile de pe continentul african și prăbușirea economică ireversibilă a marilor economii din Uniunea Europeană spulberă toate planurile Green-Deal, chiar dacă Ursula von der Leyen continuă să-și recite poezia. Poziționarea aproape ostilă față de China, principalul furnizor de materii prime pentru obiectivul decarbonizării, nu ajută nici ea la ieșirea din colapsul iminent. Primul obiectiv care va sucomba în viitorul apropiat este renunțarea la mașinile clasice și înlocuirea lor cu mașini electrice. Deja termenul a fost împins dincolo de 2035 spre o dată incertă. Stoparea producției de automobile în UE, care era motorul întregii economii a continentului, echivalează cu o închidere a economiei. Pentru că producția de mașini electrice în UE este doar o iluzie, atâta timp cât Uniunea Europeană nu deține materiile prime necesare. Din analiza surselor de aprovizionare ale UE cu materii prime pentru baterii reiese că doar un procent infim poate fi asigurat din statele Uniunii Europene. Astfel, cobaltul vine în principal din Congo – 68%, din Finlanda – 14% și din Franța – 5%. Litiu este importat din Australia – 87% și doar 13% este produs în Portugalia. Manganul provine din Africa de Sud- 41%, Gabon – 39% și Brazilia -8%, iar nichelul din Finlanda – 38%, din Canada – 24% și din Grecia – 19%. Probleme sunt și cu grafitul natural, care este achiziționat din China – 40%, din Brazilia – 13%, din Mozambic – 12% și din Norvegia – 8%.
Previziunea s-a îndeplinit mai repede
Într-un raport publicat în a doua jumătate a lunii iunie din acest an, Curtea de Conturi Europeană atrăgea atenția că mai multe dintre principalele țări furnizoare ale UE sunt țări în curs de dezvoltare, asociate cu indicatori de guvernanță scăzuți, ceea ce dă naștere astfel la preocupări cu privire la condițiile sociale și de mediu în care sunt extrase aceste materii prime. Totodată, pentru alte țări, există riscuri geopolitice care pot duce la restricții comerciale cu impact asupra sustenabilității și a previzibilității aprovizionării. Iată că previziunile s-au îndeplinit mult mai repede decât se aștepta. Statele de pe întreg continentul african sunt cuprinse ori de revolte populare împotriva conducătorilor care mențin neocolonialismul ori bat puternic la ușa BRICS și trec, masiv, de partea Rusiei, punând UE într-o postură imposibilă, având în vedere dependența de materiile prime din Africa. Potrivit unui studiu al situației materiilor prime critice pentru UE, dependența de China este de 100% în cazul a 10 materii prime critice și de peste 50% în cazul a 19 materii prime critice. De asemenea, pe grupuri de materii prime critice, dependența de Africa de Sud este de 75% și dependența de Rusia este de 40%. Pe lista statelor de care UE este dependentă de materii prime rare se mai află Turcia, Guineea, Brazilia, Congo, Qatar, Chile, Mexico, Maroc, Kazakhstan, SUA, Iran și Gabon.
Cine n-are să nu-și dorească
Dacă în UE achizițiile de mașini electrice sunt la un nivel acceptabil, în România, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, numărul total de vehicule electrice este de doar 33.000. Problemele legate de autonomia bateriilor, de timpul îndelungat necesar pentru încărcare, de incendiile din senin care se produc la aceste autovehicule și de transformarea mașinilor în consumabile, dat fiind costul exagerat al înlocuirii bateriei, fac ca apetitul românilor pentru a le cumpăra să fie foarte scăzut. Iar la vremurile care se anunță, cu criza de materii prime pentru fabricarea bateriilor, nu ne rămâne decât să spunem că cine nu are așa ceva să nu-și dorească.