Această poveste, care se petrece undeva în România sau în America sau în Egipt sau în Japonia sau în Anglia sau în Australia, pare să nu fie deloc adevărată. Povestea începe cam așa. Femeia își netezi fusta cu mișcări repezite. Își scutură zulufii. Unde e tramvaiul?
Ar putea fi după colț. Soarele se ridică printre nori. Un afiș electoral, dincolo de stradă, se umflă ca o pânză de corabie. Femeia îl privește mirată. Cine e bărbatul cu ochelari care îi promite că viața ei va fi mai bună? Nu l-a văzut niciodată. Ochelarii au ramă de argint. Bărbatul pare că nu s-a bărbierit de două zile. Nu-i stă rău. Tramvaiul întârzie. Femeia se uită din nou spre afiș. Sigla partidului pare caraghioasă. Puteau să găsească ceva mai haios. De ce nu? Și culorile? Cam spălăcite pentru gustul ei. Își netezește din nou fusta. Trece în trombă o mașină de pompieri. Un polițist traversează în fugă. Un stol de pescăruși planează peste liniile de tramvai. Femeia izbucnește în râs. Își scoate telefonul din geantă. Vrea să sune la Universitate, să le spună că va întârzia. Dar, stai un pic.
Ce dacă o să întârzie? Dar, totuși, cine e bărbatul cu ochelari, care îi promite că viața ei va fi mai bună? E îmbrăcat într-un costum de duminică. Poartă o cămașă albă, călcată impecabil. Spune că vrea să fie Președintele țării în cel mai scurt timp. De ce? De ce vrei tu să fii chiar Președintele țării? Uite, chiar ai pus o întrebare foarte corectă, spune bărbatul care vrea să fie Președintele țării, coborând de pe afișul electoral. Femeia aproape să leșine de emoție. De unde să știe ea că un ciudat fenomen electromagnetic a făcut posibil acest lucru ieșit din comun. Bărbatul care vrea să fie Președintele țării traversează strada, fără să se asigure dacă vine sau nu vine tramvaiul. Femeia își ia pulsul. Încearcă să zâmbească. Zâmbește strâmb. Bărbatul care vrea să fie Președintele țării izbucnește în râs. Uite, vezi, ce fenomen?! Amândoi râd acum în hohote. Femeia, pentru că e amuzant să vezi un personaj electoral ieșind pe nepusă masă dintr-un afiș, bărbatul, pentru că fenomenul electromagnetic l-a aruncat într-o nouă ipostază a vieții sale în care, uite, cineva i-a pus o întrebare lipsită de ipocrizie. Dar, dacă mă oprește poliția chiar acum, ce să le zic? Ești cu mine, spune femeia pe un ton hotărât. Nu le zici nimic. Pur și simplu ești cu mine. Dar nu am acte. Și nici nu știu dacă celălalt a rămas în viață sau dacă eu sunt chiar el, spune bărbatul. Și nici nu cred că mai am vreun chef să fiu Președintele țării. Parcă mai are vreo importanță? Păi, nu mai are nici o importanță.
Atunci, hai să fugim în lume! Și cei doi, pornesc în goană spre capătul străzii. Și fug așa, de nebuni, de nu-i mai ajunge nimeni. Dar chiar că nu-i mai ajunge nimeni. Eu sunt aproape siderat. Am în mână un foarfece. Trebuie să fiu atent, ce naiba! M-o fi văzut careva, o să cheme careva poliția, să mintă poliția cum că aș fi forfecat afișul electoral, ce minciună!
