Ursula von der Leyen a fost nominalizată de partidul ei conservator Uniunea Creștin Democrată din Germania pentru un al doilea mandat ca președinte al Comisiei Europene. Fostul ministru german al apărării, a fost/este un apărător ferm al Ucrainei, pledând în mod constant pentru mai mult sprijin politic, financiar și militar pentru Kiev. După spusele ei într-un nou mandat intenționează să creeze un portofoliu de apărare în cadrul comisiei. Ce joc diplomatic furtunos va urma pentru poziție.
După cum transmite publicația Euractiv, ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski este un posibil candidat cu mari șanse la noul portofoliu de comisar al UE pentru apărare. De asemenea numele Kajei Kallas, prim ministrul Estonie, este legat de postul de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate (de fapt, șeful politicii externe al UE, post ocupat în prezent de Josep Borell a fost deținut anterior de Federica Mogherini/Italia și înaintea ei, Catherine Ashton/ Marea Britanie).
O sursă anonimă din corpul diplomatic a numit formația Ursula von der Leyen-Metsola(Malta)-Frederiksen(Danemarca)-Kallas (Estonia) o „echipă de vis”, care ar „trimite un mesaj puternic”. Din păcate eu nu cred în materializarea ei dar atât timp cât se vorbește pe culoarele Berlaymont (sediul UE din Bruxelles) despre această formulă eu trebuie să scriu despre ea.
Dar dacă suveraniștii câștigă teren în alegerile din iunie? Cum se vor schimba propunerile? Ceea ce nu este atât de departe este marele summit NATO (70 ani) care va avea loc la Washington D.C. în luna iulie 2024. În acel moment, Statele Unite vor fi în ”chinurile” unei campanii electorale prezidențiale acerbe. Lăsând deoparte tiradele lui Donald Trump împotriva acelor membri NATO care nu au atins ținta de cheltuieli pentru apărare de 2% din PIB, spunând chiar că Rusia poate face ce vrea pentru că Statele Unite nu se vor grăbi să-i apere, coeziune Alianței ar trebui să rămână de neclintit. O Rusie revanșardă se află la granița de Est a Europei gata să ”muște”. Accentul Alianței trebuie să rămână în continuare țintit pe Ucraina. Rezultatul războiului pe scară largă al Rusiei declanșat în februarie 2022 și ocuparea de către aceasta a unor teritorii ale Ucrainei care a început în urmă cu zece ani, se referă la credibilitatea și angajamentul sprijinului occidental și al aliaților.
Finalul războiului va determina stabilitatea Europei de Est și securitatea continentului european. Până acum, toate țările NATO recunosc cu siguranță amenințarea colectivă cu care se confruntă alianța transatlantică. Acesta este motivul pentru care succesorul lui Jens Stoltenberg, norvegianul care se află la cârma NATO din 2014 și care este așteptat să se retragă după summit, este crucial. Stoltenberg, care a acceptat să rămână anul trecut, după ce membrii NATO nu s-au putut pune de acord cu privire la cine ar trebui să-l înlocuiască, a devenit profund angajat în Ucraina. Și, ca orice șef al NATO, a petrecut mult timp lucrând cu Washingtonul – cel care a plătit furniturile militare pentru Kiev.
Lobby-ul pentru înlocuirea lui este în faza finală. Discuția, deocamdată, este că Mark Rutte, prim-ministrul olandez în funcție, este în fruntea listei cu acordul SUA, Angliei, Franței și al Germaniei și a altor 16 state. Sentimentul general este că el nu va deveni mai dur cu Rusia și, având în vedere perspectiva lui atlantistă, s-ar înțelege cu oricine se află la Casa Albă. De asemenea, mașinațiunile politicii olandeze și formarea de guverne au arătat cât de priceput este Rutte în găsirea de compromisuri și atingerea consensului. Deci, este el un shoo-in (”câștigător sigur”)? De ce ar trebui să fie? Au fost deja trei secretari generali olandezi ai NATO. Și toți ceilalți șefi erau din țările Europei de Vest. Nu este timpul ca alianța să opteze pentru cineva din țările baltice, din Polonia sau din Europa Centrală?
Discuțiile împotriva acestei idei sunt puțin deprimante. În conversații private, oficialii vest-europeni spun că un lider NATO din această regiune ar fi prea anti-rus, prea antagonist și chiar ar pune NATO pe un curs de coliziune cu Rusia. Ce îl califică pe Rutte? Era iulie 2018 și Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a scos pe toți din sala de la sediul alianței militare, cu excepția liderilor, ambasadorilor și a câțiva membri ai personalului. Cu câteva minute mai devreme, Donald Trump a deraiat o discuție despre Georgia și Ucraina cu o tiradă în care avertiza că Statele Unite „va merge pe drumul lor” dacă alte țări nu încep să cheltuiască mai mult pentru armatele lor.
Starea de spirit era, ca să spunem diplomatic, ușor tensionată. Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german de atunci, Angela Merkel, au încercat să argumenteze cu președintele SUA, plângându-se că bugetele apărării nu pot fi pur și simplu mărite peste noapte. Dar, potrivit lui Timo Koster, un fost director al politicii de apărare la NATO care se afla în sală, Rutte, prim-ministrul Olandei, a „salvat” situația, asigurându-l pe președintele SUA că cheltuielile au crescut – și, mai important, Trump a fost cel care a meritat meritul.
Astăzi, se pare că abilitățile lui Rutte vor fi puse din nou la încercare. Și încă un fapt: fostul purtător de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a confirmat că SUA „l-a întrebat de două ori pe Rutte” dacă este interesat de job. Rutte nu era disponibil la momentul respectiv din cauza situației interne din Țările de Jos, a adăugat Lungescu, pentru Royal United Services Institute din Londra. Fiind unul dintre cei mai longevivi prim-miniștri din Europa, Rutte a experimentat ascensiunea și căderea lui Trump 1 și este bine plasat pentru a face față unui posibil Trump 2.
