AcasăSfantul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor

Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor

Sfantul Dimitrie Basarabov, ocrotitor al Bucurestilor (foto: napocanews.ro)

La o zi dupa ce l-au sarbatorit pe Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, ortodocsii il praznuiesc, marti, pe Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov).

Sfantul Dimitrie Basarabov, ocrotitor al Bucurestilor (foto: napocanews.ro)

Traditia spune ca Sfantul Dimitrie din Basarabi a fost pastor. Este infatisat mergand mereu descult, iar pentru acest lucru exista si o explicatie. Potrivit Crestin Ortodox, se crede ca la un moment dat, in timp ce mergea printr-un lan de grau, catre o destinatie necunoscuta, Dimitire Basarabov a calcat- fara sa vrea- peste un pui de pasare, aflat intr-un cuib. Iar din acea clipa ar fi ales sa mearga descult tot restul zielor sale, drept un canon autoimpus, in vederea ispasirii pacatului respectiv.

In timp ce Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir este considerat ocrotitorul militarilor, Sfantul Dimitrie cel Nou (Basarabov) este cinstit drept protectorul Capitalei.

De altfel, dupa cum se precizeaza chiar si in calendarul ortodox, moastele sale se afla la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, lacas unde oamenii vin sa se inchine si sa se roage Sfantului, indeosebi in preajma acestei mari sarbatori.

404 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger