AcasăCalendar ortodox, 26 octombrie: Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Traditii si obiceiuri

Calendar ortodox, 26 octombrie: Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Traditii si obiceiuri

Romanii crestin-ortodocsi praznuiesc, sambata si duminica, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie si Sfantul Dimitrie cel Nou, doua sarbatori foarte importante pentru credincosi.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie s-a nascut in cetatea Solun (Tesalonic), din parinti de neam bun si dreptcredinciosi, tatal lui fiind voievod in cetatea Solunului, crezand in taina in Dumnezeu  si slujind Lui. Temandu-se de groaznica prigonire a nelegiuitilor, tinea ascunsa credinta lui. In aceasta familie, dupa indelungi rugaciuni, s-a nascut Sf. Dimitrie, care a facut multe minuni in numele Domnului Iisus Hristos.

In credinta populara, anul se imparte in vara si iarna, astfel se spune ca Sf. Gheorghe “alunga” iarna si renaste natura, in timp ce Sf. Dimitrie desfrunzeste codrul si usuca plantele. In ziua de Sf. Dumitru, 26 octombrie, caldura intra in pamant si gerul incepe sa-si faca simtita prezenta.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este considerat patronul ciobanilor, care, in aceasta zi, prezic cum va fi iarna asezand in mijlocul oilor un cojoc. Daca pe el se aseaza oaia neagra, iarna va fi blanda, iar daca se va pune o oaia alba, va fi iarna aspra.

Tot de Sfantul Dumitru se mai spune ca daca este frig iarna va fi grea, dar daca vremea este buna, toamna va fi lunga si frumoasa, iar daca in aceasta seara va fi luna plina si cerul acoperit de nori, iarna va fi aspra, cu zapezi grele.

In popor se spune ca de Sf. Dimitrie oamenii nu se piaptana, iar gospodinile fac pomana cu grau fiert cu unt, lapte sau branza.

In Bucovina, cine seamana usturoiul dupa Sf. Dumitru va avea parte numai de ghinion in anul urmator. In ziua aceasta, taranii taie coama cailor tineri pentru ca aceasta sa creasca frumos.

Cine are imprumuturi trebuie sa le achite in aceasta zi, dar si sa faca alte socoteli noi.

Sfantul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor, se pranuieste duminica, la 27 octombrie.

author avatar
Alina Costache
1.428 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger