AcasăOldBal mascat cu personaje de poveste, la Opera Nationala din Bucuresti -...

Bal mascat cu personaje de poveste, la Opera Nationala din Bucuresti – FOTO

(foto: Lucian Tudose)

Bal Mascat la Opera Nationala. Regi, regine, ducese, cavaleri, printese si alte personaje de poveste -in viata reala ambasadori, politicieni, oameni de afaceri sau de cultura- au petrecut si au dansat vineri seara pe scena si in foaierele Operei din Bucuresti.

(foto: Lucian Tudose)

Totul intr-o atmosfera plina de culoare, eleganta si, desigur, mister. Evenimentul a fost organizat de Asociatia ”Friends of Opera”, la Opera Nationala Bucuresti si a fost destinat strangerii de fonduri pentru prima scena lirica a tarii.Asadar, Prietenii Operei au reusit sa creeze si in foaierele Operei bucurestene atmosfera caracteristica marilor baluri din Europa.

(foto: Lucian Tudose)

Participantii au fost invitati in lojile Operei, unde au asistat, incepand cu ora 18.00, la spectacolul „Un Ballo in Maschera” de Giuseppe Verdi. La ora 21.00, pe ritmuri de vals, s-a dat semnalul de inceput al primului Bal Mascat, pe care organizatorii vor sa-l transforme intr-o traditie anuala. Invitatii au avut parte de surprize si momente speciale: cockteil, cina, parada costumelor, tombola, dans. Fondul sonor al serii a fost, fireste, muzica clasica.

(foto: Lucian Tudose)

Dupa parada costumelor, juriul, format din Gilda Lazar, Presedinte al Asociatiei „Friends of Opera”, Catalin Ionescu Arbore, Directorul Operei Nationale Bucuresti si Andy Lupu, scriitor, scenarist si regizor,  i-a desemnat pe Regele si Regina Balului: Claudio si Liliana Perez Paladino, Ambasadorul Argentinei la Bucuresti si sotia sa, au intrunit cele mai multe sufragii. Regele a purtat un costum otoman, iar Regina un costum medieval. Alte doua premii speciale au revenit unui costum de marchiza si unui chimono cu o poveste extrem de speciala. Chimonul, purtat de doamna Adriana Celibidache a fost candva oferit chiar de catre imparatul Japoniei marelui nostru dirijor Sergiu Celibidache.

(foto: Lucian Tudose)

Suma stransa prin generozitatea participantilor la eveniment, 65.000 de lei,, va fi folosita pentru sustinerea activitatilor artistice si de promovare ale ONB.

author avatar
National
1.497 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger