AcasăEditorialStop cadruTelevuvuziunea rationala

Televuvuziunea rationala

Nu de la ratio, -onis, nici de la Ratiu, ci de la ratie, aia de pe cartela ! Am citit undeva si am si postat candva o vorba esentiala a lui Borges, cum ca democratia este o superstitie larg raspandita, un abuz al statisticii. „Demo-crah-tie”, imi sopteste un amic. Cum stim ca omul normal apare doar in statistici, pe cale naturala el fiind gasibil intr-o gramada neordonata de farame neidentice, ne dam cu parerea ca ar fi ceva artificial. Chiar de tot de tot artificiala nu cred ca ar fi, dar nici naturala nu pare aceasta democratie cu niste reguli aberante. Cel putin la noi. Una dintre ele fiind taman asta rearanjare a cartilor si distribuire a unor roluri de conducere din conducta TVR. Pare o impacare a caprei cu varza. Mai frumos ar fi fost ca in Grecia aia „da damult, mai da damult”, cum ar zice insusi grecoteiul de Caragiale: sa tragem la sorti, ce-o vrea hazardul!

Ne impaunam prosteste de la vladica pornind si ajungand si dejugand pana la ciubote cu marea executie in direct a vamilor pustiei si incatusarea aerului emanat de dealtiunile aburinde. Ca si cum n-am sti ca meseria de vames e blestemata si dispretuita inca de pe vremea lui Levi-Matei ! Ca si cum am uita ca exista zisul Blaga trecut prin bransa ! Chiar Base crede ca il baga in seama cineva – ati observatara, neindoios, cum l-au impins mai incolo cu deferenta, ca pe-o scama, Sarko si Berlusca, la cutare intalnire de praf in ochi – si conform ancilarei scheme a ingrasarii porcului in ajun, da in trap ca sa bungheasca Europa cum ca noi facem curatenia de primavara, din  primenita  luna  a  albiturilor si meritam sa nu ramanem repetenti la Schengen. Ar fi, cred serios si onest, o greseala si o rusine sa ne aburcam in acest tren de placere, care tot un fel de moft si de joc este, dar pare efectuat de ruletisti  si de lunetisti putin  mai seriosi. Daca tot ne-au tras de maneca sa ne suim in vagoane de marfa ca sector de servicii si de desfacere, vor sa si tinem macar ritmul, pasul daca nu putem tine spatele la hotare. Hai sa him seriosi, mai mereu am stat cu spatele in poarta si am privit la Inalta Poarta, lipiti de arcul carpatic, de covrigul acela de munti care contine aur, bauxita, vanadiu, wolfram si alte ape minerale, precum si mai toate monumentele noastre Unesco.

Televuvuziunea romana  a ajuns  acum o remorca hodorogita la  harabaua Neantului servit cu lamaie, a adunat o multime de nevoiasi „cu creierul”, de informatoare cu ora de vara, cum este momaia-consoarta a racnitorului de serviciu ( avantaj primire ) de sport de portelan, de publicisti mediocri, un fel de Lache si Mache sau Tanta si Costel, de fatuci insipide ca Stanciuleasca aiasta. Tot astfel, un ins care a plecat de la zero si de la petrol si gaze lampante ca sa ajunga  nicaieri, Orbete parca, gestioneaza goarna rahitica a menajeriei de imagini pe banii nostri, ca si cum ar fi pravalia ma-sii !

Totusi, cade in derizoriu numirea pe fonctii, chiar fata asta trebuia pusa acolo ? Apasarea pe Dreapta interbelica e o snobeala si o prosteala. Nimeni nu cere sa nu vorbesti despre ea, asta-i alta prosteala, dar cu masura si cu note explicative, ca la scoala. Iar faptul ca toata Dreapta romaneasca, nu numai aia interbelica, este legionara sau cu discurs pornit de-acolo, este totusi destul de limpede. Uitati-va la ce au scris chiar acum, de curand, arendasii si randasii mintii !

Splendida si ideea aia mai veche a lui alde Ponta de a scoate prin lege contributia silnica la asemenea propaganda vizuala ! Nu inteleg de ce trebuie sa platesc de doua ori, cu lumina si cu cablul, o tembeliziune care nu reprezinta nimic si care nu se destainuie decat la trei procente din neamul aista ! Ce a produs memorabil sau macar notabil tevereul in ultimii ani, in afara de batranele „telecioclopedii” si „orare ale satului” ? Cu ce se poate mandri productia de celuloid bastinasa exceptand antologica lansare in  direct si direct in freza a galgaitorului eunuc Bocciu ? Ce repede se macina rivolutiile, caracterele, vedetele… Si-o mai aminteste cineva pe Gamaliescu sau Gomulescu, toanta aia care prezenta telejurnalul pe cand se numea actualitati, imediat dupa ’90 ? Ce repede se macina celebritatile de-o seara sau de-un sezon ! Dar ce mai stiti de Cosarca, de imposibila Sanda Visan, o tata, Nedelea, Nagatz, NeaGoe unul, Radu Nicolau si multi altii, gafaiti, peltici, cepelegi, saltimbanci ? Asa va fi si cu Timpul ruginit si macinat din jurul nostru si cu astia de acum, inclusiv cu Base… Duca-se pe pustii !

author avatar
Nicolae Iliescu Editorialist
colecţionar de cuvinte / sincretist / navetist / corector / aranjor şi degustător de texte / doctor docent în ştiinţe umanoide şi boicotangiu vigilent / găsitor de întrebări enervante / foarte responsabil dregător de salate / utopist relativist nonactivist / soţ şi fiu afon dar fin ascultător
472 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger