Televiziunea, dragii mosului, nu a creat nicio opera viabila, doar cronici si bilete, specia de foileton discret de cateva randuri. Baremi la radio, o arena de praf emancipat si de muzici neprevazute, mai raman niscai tablete rasucite de eroi ai condeiului. Daca aveti curiozitatea sa accesati, ca asa vine verbul, vreun site de jurnalism, singurul exemplu la care se opresc oamenii seriosi este Truman Capote, mester in jurnalism literar. Bun de tot, de altfel. Fireste, chiar uriasul Hemingway este si un soi de gazetar, superior ce-i dreptul. Si, nu stiu daca sunteti la curent, dar omul nost’, inca de prin Primul Razbel Mondial sau de prin Spania plina de clopote avea dosar la FBI.
Noroc ca si-a desfacut panzele talentului, a dat doua capete de opera cu aceste ocazii si i-a acoperit de paragina pe securachii americani ! Securachii romani aduc in prim plan loaze si zombi facuti intensiv la zappingul scoalei de presa pe format nou, care uita replicile si deraiaza mental in registrul fascistoid, imprimat de Deazaxatul National de pe vremea cand era caimacam. Nu vedeti cum, de fiecare data cand apare, Prostul dobrogean, specie de posirca umanoida, aduce vorba ca a fost presedinte ? De bloc, de-asta ai fost si pus cu mana ; ti-ai atins pragul de incompetenta chiar si pe porcaria aia de barca pe care ai bagat-o in bordura de mal ! Nici macar de personaj nu esti bun, Pirgu era un geniu !
Cultura de divertisment, cultura populara, subcultura, televiziunea imprima un mod de gandire destul de caraghios. Uniform si diform, la pragul de jos al saraciei mentale, creeaza stereotipii, induce tentatii consumeriste, invarte lasciv lumea si promite recreatii de gandire. Ea praseste si altoieste un alt raport social, un alt mod de viata. Asta ca teorie, ca in practica altoita politic ea a devenit, mai ales la noi, televuvuziune, un fel de palnie sau de carciuma ponosita de sat adormit. Sunt pusi acolo, in capul trebii, de catre ciocoii Puterii un nor si un noroi de arendasi cu scopul de a tese epiderma realitatii si de a adormi in scaun. De mai bine de douazeci de ani ea este condusa de niminea, cu exceptiile de rigoare, profesorul Razvan Theodorescu si chiar nea Nelu Valeriu, in primii ani, chiar si Aurel Dragos Munteanu, ce era un sortiment de scriitor. Ah, pardon, scriitor si editor a mai fost, oarecum, dupa anii doua mii, Vali Nicolau, gata, sa mai amintim chiar si o ciosvarta de regizorache fara palmares notabil precum numitul S. Gulea. In rest, zero, resturi depersonalizate puse ca decor. Ii numea cineva ratati, pai stai, frate, ratat e ala care se opinteste in ceva si nu reuseste, cum ar fi Sgulea citat mai sus, dar unul care nici nu sapa macar vreun put de aventura cum se cheama el ? Nimic, imparatia gerului posomorat, un robinet din care picura rugina incleiata, o tangenta coclita la cararea infinitului chel ! Chel ca Dezaxatul National !
Loazescu era o umbra de balegar uasecerist de gradul zero virgula zero unu ! Ailalti doi urmatori fiind un ingineras de animalfilm si un reghizor ilegal de filme cu lesbiene, Giulgiu. Ca sa nu mai vorghim despre prostul absolut Pelvis Caftoiu. Fireste ca pestele de la capatana infestata cu matasea broastei si cu matrafox patologic se degradeaza si totul porneste inevitabil si irefutabil de la gestionarul din varful dealului, omusorul schizofrenic care a astupat cu un dop primitiv bunul simt, cu lumina dusmanoasa si ceacara intreaga candela a sperantei ! Din nefericire, bruta impulsiva din bal(c)ansoar ne-a pus in raspar cu toata lumea ! Singura performanta pe care ar fi vrut a o impune Televuvuziunea noastra bastinasa in ambientul evropenesc era obtinerea unei scobitori la balciul impulsiv si telefonat al Eurovizionului. Nu putea sa fie si nu va fi, Lazare, poate niciodata, caci absolut toate juriile si comitiile noastre sunt alcatuite pe coltul mesei si calca pe maldare de carti masluite. Nu conteaza ca ne facem de cucuta intotdeauna de cand vanam recompense care sa ne intituleze – Euroviziune, Guinness, Nobel, organizare de vreun maslu cu loc rezervat, vreo calificare la ceva – ,dar ne condamnam la marcare cu fierul inrosit al scarbei mondiale. Asta incepe de la evitarea deloc spontana din gondolele mai marilor lumii pina la neobservarea mahalalei unde ne pironim existenta. Ravnim la recunoastere, dar nu ne voteaza nici macar vecinii ! Vrem pana la mie, dar nu putem decat pana la sase.
Ma abtin sa innadesc ceva despre Stelica Tanase caruia ii spuneam „Patru clase”, ca sa rimeze. Intr-o vreme eram apropiati, ba chiar la inmormantarea lui Traiante m-a invitat sa-i fac niste projeturi de formaturi, ca asa se cheama, care au ramas nediscutate deloc – stiu de la prietenii din interior. Si-a adus gasca de neprimeniti, pe care i-a infundat cu colaboratiuni indecente, provinciali ca si el cu damfuri de profesionisti si de inteleptuali de camin cultural. Ma abtin, deocamdata.
