Simt monstruos nevoia sa repet : nu exista nicio selectie a meritului, a muncii, a valorii, se trimit la posturi si ocupa locul si se pun in functii, se salta si se ardica numai oameni de casa.
Inca de pe la inceputul anilor ’90 un psihiatru ne avertizase cum ca se inmultisera cazurile de paranoia. Paranoia e frumos sa aiba pohetii, artistii in general, artistii, nu actorii, ca astia rareori sunt artisti. Dupa anul de pomina al schimbarii, actorii s-au suit pe tanc iar cine nu a mai apucat a dat in politica. Asa s-au intromisionat la IATC, unde inainte vreme se intra pe pile si pe, pardon de expresie, curvasareala, tot felul de neica-nimeni care si-au dat si doctorate de-astea, de casa, imbrobodite cu husti si cu tarate de imprumut sau gata copiate. Desigur, mai multe teatre ar fi folositoare, dar teatre unde se joaca teatru, nu spectacole pe catalige si pe butoaie, chestii fumate la polonezi inca de prin anii ’60. Un amic, bun actor, chiar mai bun decat Calamitru, strigatorul asta de detergenti si de rufe „impecabil de curate”, ce nu va fi niciodata altceva decat legionar sau secretar de partid, ne povestea cu mult umor cum si-a dat doctoratul. Si-a descris rolul, care intamplator era Hamlet. Foarte frumos. Dar la noii sefi de fabrica de diplome de spectacole de iarmaroc nu le-a mai fost necesar doctoratul, si l-au dat pe loc. Lui Rebengiuc, care nici bacalaureatul se zice ca nu si-l luase cand se inscrisese la teatru direct din productie, ca G. Constantin, Dinica sau Cozorici, mult mai buni decat el, nu i-a mai cerut nimeni titluri si masterate. Sireacul, el nu e in stare nici macar o propozitie simpla sa articuleze, vorbeste si gandeste ca un felinar spart. Recita reclame. Trebuie sa recunoastem, Ciulei a scos din el un fel de baiet speriat de la tara care nu intelege nimic din ce i se intampla, in vreme ce Dan Pita l-a pus sa joace ce stie, rolul mitocanului absolut, adica pe Tanase Scatiu. In teatru, cand era bine strunit, a mai brodit-o. Dupa el in fonctie au venit niste actorasi mediocri iar acum e chiar si mai si. Mai dihai, pe cai, iarasi pe cai, de Mazilu.
Intrai pe ualul unui prieten regizor si vazui ceva de ramasei cu gura cascata. O tipesa de era un fel de huciu-marginea, o actritusa amatoare dar care lovi totusi un rol chinuit dintr-o foarte buna ecranizare, plecata hat, putin dupa ’ 90 si maritata si ea cu un nene cu bani, scuipa pe epoca din care s-a infruptat copios. Am crezut ca numai poetesele si poetii rasfatate/ rasfatati ale/ ai Vechiului Regim se infatoseaza in disidenti – specie inexistenta pe meleagurile noastre mioritice – ,desi erau direct comandati/comanditati de un imbecil cu basc si cu fata porcina, cum il descria insusi Pandrea, intitulat Gogu Nustiumaicum, de-i tragea de vorba si-i turna la Agie. Si care le dadea pasapoarte si pensii inca din tinerete. Fatuca asta dintr-o localitate modesta, cu nume sulfuros – si cu care s-a chinuit regizorul vreo trei ani ca sa o faca sa mearga teapan prin cadru – a fost trasa de par prin casting licean, precum ai din „Ciresarii” si datorita tineretii in vreo sapte filme autohtone, bine platite si intens distribuite. Unele chiar de succes si premiate. Plecata dincolo, nu a mai urcat nicio zi pe vreo scena, nici macar de club de dans de cartier, n-a mai facut absolut nimic. A facut ceva avere, dar nu direct, ci indirect, prin sot. De fapt o ratata, daca stam sa ne gandim, si o complexata. Ca toti actoreii si actoritele noastre plecate in alta limba. Unul dintre preferatii mei, un actor despre care imi spunea si Saucan ca avea chiar idei a esuat ca taximetrist. Un prieten frantuz imi arata casa Elvirei Popescu, la vreo cincizeci de kilometri de Paris, de se zice ca era un fel de amanta a lui Ferdinand si era distribuita in roluri de polaca, datorita accentului ei. Totusi, actrita, vrem, nu vrem.
Dar nu numai despre actori vrem a vorbi. Ci despre paranoia, in general si mai ales ca nod in gat si ca mod de comportament edificator. Numai varteje in capul unor complexati fara masura. Tot cineva inteligent prin anii ’90 spunea ca sistemul de antart lasat descoperit si fara supraveghere a reusit sa ne faca pe toti mici ceausei, acasa, la locul de munca, pe strada, in tramvai. Fara supraveghere a bunului simt, ca supraveghere mai afurisita decat in Hamlet nu cred ca exista! Unora li se transmite boala asta pana si odraslelor. Vorba ceea caragieleasca trebuie revizitata, revazuta, revizuita si „restartata”: „Hairstylist, hairstylist, da’ galant”.
PSSST. Ultima ora, de Sebastian! Cica neste personalitati artisticoase si oameni de cultura si odihna o sustin pe alde Firea. Nu se stie la ce, dar dintre personalitatile alea lipseste Labus, cainele din „Toate panzele sus”. Panzele sus si poale-n brau!
