Chiar asa, poate nu-i cel mai inspirat titlu cu putinta, dar el exprima situatiunea de fapt si de drept, exploziv de barbara!
Mi-aduc aminte ca Mircea Crisan insusi parca spunea ceva asemanator, o poveste despre unul care mergea prin padure si caruia, iesindu-i rasul, linxul, in carare, a murit de ras! Oricat te-ar distruge vorbele, care deseori sunt mai sfichiuitoare decat palmele – o spun eu, care le si folosesc dar le si incasez, pe aceste vorbe adeca! – ele nu pot fi atat de fatale incat sa te impinga la asasinat! Caci asasinat este ceea ce s-a intamplat la Paris mai zilele trecute. Sigur, o vorba rostita candva, inabusita sau elegant modulata, poate fi de grosimea unei lespezi asezata de-a curmezisul unei intregi cariere. Chiar si vorbele in vant, nesustinute de vreo sarmana unda de veridicitate, pot electrocuta pe moment. Mie insumi mi s-a intamplat recent asta, cand un impostor si un hot ordinar, plus consoarta-i nepotrivnica, au incercat sa umple cu mazga existenta mea de om liber si nedat niciodata furtisagurilor sau turnatoriilor! Sigur, Voltaire insusi se mai oxideaza, ca o statuie de pret insirata de-a lungul unui bulevard de pomenire, carti ascutit anticlericale, precum „Biblia hazlie”, a lui Leo Taxil, par ingreunate de colbul serpuitor al vremii. Dar la condei se raspunde cu tibisirul!
Si cum va spuneam, dupa cum eu nu am cutezat sa dau atentie acestei mizerii a unui neputincios ridicol si lesinat de ratare, desi nu voi uita si voi raspunde pe aceeasi coarda la momentul oportun, tot asa trebuie sa faci si cand te agreseaza cate unul la alimentara sau in intersectie! Am detestat mereu darea in judecata sau protestul de lista si de ulita, pe care le-am considerat un semn al neputintei; la cate o vorba scofalcita, raspunzi cu cate una la fel de mohorata si parfumata cu talent. Vorba lui Ion Barbu, ”el stia sa-njure bine si cantece de rusine”! Sau vorba Mosului nostru, il altoiesti pe cate unul cu o metafora violeta si violenta, dar fa-l sa-ti si multumeasca sau fa astfel incat sa lasi si o portita de impacare! Nu executi marsuri de copil batran, frustrat si retardat, si nici nu topai ca un om-sandvis cu lozinci scrise cu creta sau cu carioca pe spate! Cateodata e mai bine sa te ofileasca unul cu talent baban decat sa te ridice in slavi vreun prost! Desi a facut multe lucruri bune, dupa unii chiar mai multe decat Primul, lui Napoleon Al Treilea ii va ramane in veci de vecii numele de Micul, datorita lui Hugo, Victor Hugo. Pai, e mai bine sa te ponoseasca Hugo decat sa te declare jeniu Pistil Pistilescu! Transcriere libera dupa Nichita Stanescu, care zicea Pistil Pistilovici!
Charlie Hebdo, infiintata printre altii si de Cavanna, pe a carui carte autobiografica, „Les Ritals” (Broscarii, Macaronarii, argotic si usor peiorativ) am savurat-o, este o reminiscenta a laicitatii franceze si a lunii mai a anului vestit saisopt. Este interzis sa interzici, declarau si declamau baietii, iar cel mai frumos si insolent indemn i-a fost adresat lui ditamai Sartre, invitat la cuvant cu suav-poruncitorul „sa fii scurt, Sartre!”. Numai Franta e capabila de asa ceva, si daca Parisul este orasul luminilor si al iubirilor lacuite, Franta este tara revolutiilor in toate domeniile, dar mai ales in gandire si in metehne. Franta este tara libertatii, a fraternitatii active si a egalitatii. Si, mai ales, a Republicii! In Republica poti fi ce vrei, chiar si infocat monarhist, dar in limitele bunului simt ca organ de amusinare si pipaire umana, nu ca prejudecata sau ca fandoseala. Acum, dincolo de talentul incontestabil si de libertatea de expresie inalta a acestor desenatori de Stanga (unii dintre ei, fosti lucratori la L’Humanité si militanti comunisti !), carora presedinti ai Frantei, de Dreapta, le-au infipt in pieptul de arama cate o cocarda a Legiunii de onoare, nu tot ce iese din mana unui scriitor sau caricaturist e foarte bun, nici macar bunut! Am vazut si unele desene de-a dreptul proaste, nu poti fi genial zilnic! Indiferent de acest rezultat al mainii de lucru, nu raspunzi unui desen cu gloante, ci eventual cu un alt desen! Sau il dai in balarii si te intalnesti cu ala la cafine, unde-i tragi palme, picioare gios! Dupa care te imbratosezi cu el. Este inadmisibil si complet lipsit de fair-play sa procedezi pe la spate si exagerat ! Pana si in bataia de maidan exista reguli si demnitate! Cand un ranit striga „pitié”, adica „ai mila”, il ocolesti, nu-l improsti cu o rafala ucigatoare! Una dintre cartile admirabile semnate de Primo Levi se numeste „Mai este acesta oare un om?”. Pai, oameni buni, se mai poate numi asa? Nu-i vom intreba nicicand pe analistii nostri de vitrina mozolita cu muste, caci ale lor raspunsuri obraznice denota lipsa de iod la glanda!
