AcasăEditorialStop cadruPana de somn adanc

Pana de somn adanc

Televidenia este principala  activitate umana  imediat dupa munca si dupa somn, boulot, dodo… tele! Nu cititul, nu preumblatul prin natura, nu sportifierea organismului, nu transportul in comun.

Chioratul la televizor. Inca din anii ’60, ca tot ne ducem spre dansii cu marile retrospective mincinoase, un nene intitulat Thomas Mulhollande a dovedit cu ajutorul unei encefalograme ca atunci cand se holbeaza pe micul ecran, creierasul  emite unde alfa, caracteristice pentru stadiul inactiv si letargic, in loc sa emane unde beta, de-astea de ies la iveala in cazul cand suntem constienti, alerti si aflati sub tensiune. Sub inalta tensiune. “Sub cea mai inalta tensiune”, de Nagy Istvan. Somnambulimie, mobila-totem, ca asa ceva este micul ecran, manipulare. Telecratie, ce tehnocratie, neamule?!  Telecomanda este bagheta magica pe care ai impresia ca te asculta si o schimbi in bine cand vrei si vezi ceea ce vrei tu. Aiurea! Tot in drogheria continatoare de drog te afli, ca asta este tembeliziunea, un somnifer si / sau un drog.

Spunem cu totii, astia de mai deschidem si cate vreo carte, ca toti ai de se perinda pe stecla sunt neste umbre, neste contururi palide, nu au nicio consistenta. Ce programe politice, coerenta, viziune, viitor, macar anterior; doar atitudini si zbierete! Atat. Astea in domeniul cetatenesc, unde nu este nimic definit, nici Stanga, nici Dreapta. De fapt ele nu sunt imuabile, se mai schimba, se intersecteaza, mai colaboreaza. La noi doar se improasca gros cu vorbe morocanoase si cu imbranceli din priviri. Si alaturi de trei, patru insi si inse care se calatoresc de la un canal la altul, se itesc o droaie de laturi gazetaresti scoase din vanturatoarea serviciilor discrete si secrete de presa pe stil nou, care se apleaca pe geam inca din timpul mersului si care bajbaie vorbe alunecoase doar pentru solda.

Caci despre Ziua Nationala nu mai este nimic de adaugat. Cel mai straniu lucru de roman sau macar de nuvela s-a intamplat la Alba-Iulia, oraselul unde s-au adunat cu proces-verbal cei de dincolo de munti pentru Unirea cu Tara Muma. Au vrut sa repete schema, dar nu au venit decat reprezentantii a …doua judete, si alea din Basarabia! Interes mare! Cum stim sa facem noi praf tot ce atingem. Ca si recitarea unui zevzec dintr-o distributie de sit-com cavernos si tavernos. Ideea nu e rea, daca o faci precum groparii din Shakespeare ori pui un analfabet si un retardat, ca Lenny din  oamenii si soricimea lui Steinbeck, sa zica adevaruri esentiale. Dar aici atat textul cat si interpretarea sunt mizerabile, dupa mine. Chiar si cetateanul turmentat are o aparitie episodica, in cazul nostru daca ai talent stii sa dozezi, infasori totul in blegeala voita, insa nu cu toptanul. Cel mai important episod poate din istoria romanului universal, lupta cu morile de vant, mai tineti minte cat spatiu ocupa? O pagina. Una singura!

Se umbla copios la falsificarea Istoriei. Se scrie si se rescrie, nu numai in penitenciare. Mai grave decat cartile alea sunt  ong-urile care apar conduse de penali in curs de judecare sau de izbavire. S-a infiintat astfel un ceva care se numeste “Om intre oameni”, camilpetrescian, sustinut de sulfurosul personaj Huontanu, dulgher ajuns general. Penibilul absolut, chiar mai rau decat masteratul si candidatura Udrei! Astia vor sa arate ca au facut bine pe pasuni si prin cranguri si vor sa arate cu ce lume fina si faina se oblojesc. Aceeasi faina, din pacate, niste strambi de sale si cu fata ciupita de varsat ca a lui Bacterian Cioclos, avizi de stat in picere desi sunt nascuti ca taratoare de internat !

Dar apar si filmulete false, ca al despre crainicele televiziunii de dinainte de ’89. Ma mir ca n-au aparut moldovencele latratoare trimise de studioul teritorial Iasi, De acolo reiese ca D. Budeanu era cea mai cea. Sau hais? Fals! Ziceai TVR, ziceai Sanda Taranu, niciodata Budeanu, care era frumusica, ce-i drept, venea de la tara, din Dambovita – doar a fost colega cu o verisoara de-a noastra de la Ploiesti – avea dictie, voce joasa, de “noapte buna” si ceva farmec. Dar nu era Sanda Taranu, adevarata emblema a TVR! Cum astazi nu mai exista, emblem zic, nimic. Ce cauta acolo Zeicarescu sau Gainusa zapacita ala? Ca n-au umor n-ar fi o asa nenorocire, in schimb nu au nici toate tiglele pe casa si nici minte.

Fratilor si cumnatilor, televiziunea creeaza dependenta, dupa cum s-a vazut, si tampeste, daca o folosesti intensiv. Feriti-va de ea cumsecade.

author avatar
Nicolae Iliescu Editorialist
colecţionar de cuvinte / sincretist / navetist / corector / aranjor şi degustător de texte / doctor docent în ştiinţe umanoide şi boicotangiu vigilent / găsitor de întrebări enervante / foarte responsabil dregător de salate / utopist relativist nonactivist / soţ şi fiu afon dar fin ascultător
304 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger