Data trecuta m-am chinuit sa gasesc un titlu cat mai hazos, care era la indemana oricui, de s-ar fi gandit nitelus mai mult (multumesc mult, Razvan Boanchis, dar nu am pretentii de mare originalitate, mai ales cand aerul e gravid de cuvinte si de sentimente!) iar acum l-am imprumutat pe acesta de pe sit-ul hu.lala, unguresc si ironic ca ardeiul lor national. Pe care l-am localizat. Ca rapid se macina Realitatea asta, azi scrii una si maine se schimba in alta ! Ei bine, Ungaria a inceput miscarea de strada de iarna, datorata unor derapaje ale actualei Puteri de la ei – constat ca maghiarii, chiar daca sunt mai iuti, ca ardeii lor, cam dau baca, dau in nas, la Versailles, la intalnirile cu Stalin, unde Petru Groza ne-a luat Ardealul inapoi – iar noi am iesit sa protestam in continuare. Noi, caci imi asum acest plural desi nu am iesit si nu voi iesi prea curand in strada ! Vor iesi galeriile, ca in ’89, cu “ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e!”, nu ochelaristii, fricosii, mamele de baieti, profesorii universitari si directorii de institutii publice !
Este absolut normal sa protestezi impotriva imposturii, din orice parte ar veni ea, iar acum vine dinspre neoliberalismul de casino, o imbecilitate ca si bolsevismul, apud Vianu jr. Tind sa-i dau dreptate, desi nu e o lumina, ca tata-sau ! Strada a rabufnit, indiferent ce parere ai dumneata, cititorule. Cele mai bune articole au fost déjà scrise, multe in ziarul aista, si ar insemna sa repetam ca papagalii acelasi sintagme. Nu o vom face ! Vom face distinctii, despartiri, clarificari logice si morale, caci avem dreptul.
Intai de toate, definirea perimetrului, ca la caini. Piata Universitatii este un fel de intersectie, nicidecum o piata in intelesul ei architectural. Nu trebuie absolutizata, dar nici nu trebuie contrapusa aceea din 1990, plina si ea de pegra, cum sugerau atunci alde Roman, Calamitru si Dinescu. Fireste, nu in totalitate. Am vazut acolo toti colegii mei de an si de facultate care erau recunoscuti ca turnatori si care au ajuns la postul de propaganda Free Europe sau au emigrat cu tema, incat mi-e sila sa-mi mai aduc aminte. Ce s-a ales din MeMunteanu ? Dar din lectorul devenit rector, prostanacul Emilog Cotinescu ? Praf si pulbere. Vanare de vant.
Apoi, televiziile, unele discrete din oportunism, altele vehemente si precipitate si incitante din alt oportunism (pline de impostori mediatici sunt si unele si altele, in mare, chiar si TVR-ul obscurului propagandist judetean Loazescu, doar nu se stie cine va veni la carma, Coane Pristanda, nu-i asa ?) adunand, dupa nevoi, tot felul de nevoiasi cu intelectul si sociologi din neglijenta. Care mai de care mai entuziast bezmetic ! De-o pilda, oare ce o fi cautat Dudu Georgescu sau Ionescu, ministru al afacerilor dinlauntru, de interne adeca, in vremile de trista amintire ale regimului lui Constantinescu ? Sau BeChireac, profitor teleast amabil si oarecum incruntat ? Parvulesti, orbani melescani si etcaetera. Oamenii astia nu au fost cineva in regimurile de dinainte, nu au putut face oarece pe vremea aceea ? De ce se mai vaita ?
In sfarsit, aparatorii democratiei, vorbitorii degeaba si vorbitorii de funie in casa spanzuratului. Unii, debusolati si dezamagiti, mare, ca nu le-a iesit pasienta cu fantele Base. Liicheanu, aparand ca un prost si vrand sa se dezica de mentorul lui. Sau alti democrati de profesie, care incep sa se strambe a refuz, dupa ce au amirosit esenta de roze a Puterii ! Mai, sa hie ! Cel mai penibil mi se arata a fi cel mai inconsistent dintre ministrii actualului cabinet sau tabinet, cum ii zice : Bi. Taconschi. Copchilul intamplator si iesit din jacuzzi, se spune, al unui stalinisto-securist (asa ar zice un cunoscatoriu al epocii, ca nu degeaba a fost trimis tatal lui naturel la Berlin, sa scrie Besearica Innegrita !). Nu stiu si nici ca-mi pasa de existenta acestui amarastean, dar iesirea lui si vorbele despre mahala il descalifica pe vecie. Un imbecil, cum ar fi suierat cu pofta Topa cuvantul, si un infantilescu, de si-a permis sa jigneasca oamenii simpli, rebegiti de patima fara frau a contestarii.
Fireste, nu avem nici exercitiul iesirii in strada, nici societate civila si mi-l amintesc aici pe nea Mihai Carciog, in anii ’90, cu care m-am intalnit la sosea si care imi spusese, “batrane, am fost la mitingul meu, am strigat, acum merg acasa ca mi-e frig si mi-e foame !”. Dupa program, frumos, ca nemtii, ca cehii, care sunt tot un fel de. Ordonat, dar continuu si in masa ! Si cu solutii, bre, in contra intregii clase superpuse, a neamului prost avantat, dat in clocot si impletit in cozi grele de bogatie, instalat peste grumazul nostru de aproape douazeci si doi de ani ! Eleftheria i thanatos !
Maestre, regretele dumitale aproape rostite si mai mult ascunse le inteleg si le respect. S-a dus vremea cand „Conu'” Mihai Carciog se oprea la o adunare, o privea de pe deasupra desi nu era mai inalt ca altii (el era mai sus cu totul), tacea minute in sir si zamislea doar un „Mmda” pe care, de nu erai atent, nu il mai traduceai veci pururi. Cu trei de alde „m” sau chiar mai multi, asa, ca un marait, era semn clar ca nu-i de bine. Cu unica vocala prelungita si un „h” final ca o rabufnire, te linisteai, adica a inteles tot si-i place.
Vremea, zic, s-a dus. Nu a mai avenit alta. Au venit doar vremuri care n-au apucat sa se aseze, temeinic, nici la casa lor, dar nici pe la ale noastre. La casa lor vor fi adus ceva averi, maretie temporara si atemporala, trairi false de inteligenta si doar parerea ca sederea vremelnica pe jiltuile puterii e vreun semn suprem. „Conu’ Mihai” ar fi marait insa indelung. La casele noastre, vremurile astea becisnice au adus doar un dor nebun de haiducie, pe care abia ne-o mai stapanim. Strachinile lor sunt pline cu de toate, in ale noastre bahnesc promisiunile si imbarbatarile. Atat de flamandului incat intre doua portii egale o vede mereu mai mare pe a celuilalt e bine sa nu-i spui „pofta buna”, caci nu ai a sti la ce-l racaie foamea mai tare.
Marele rau ni-l pricinuiesc, insa, cimpanzeii democratici strecurati pe scara de serviciu a „televizuinelor”, as fi zis si eu „televizii”, dar nu-mi vine a lua vreun cuvant de la Razvan Boanchis fara a-i cere de voie intru folosinta. Neinvitatii din viata mea au ajuns invitatii lor in casa mea, de imi vine sa plec de acasa cand dau drumul televizorului. Aseara, bunaoara, la cea mai vehementa dintre Antene, un baietas plin de trufie si neintarcat la pericolul maret al cuvintelor se excita frenetic cum ca o doamna facatoare de teme sarguincioase la scoala lui Obama l-ar fi tras de guler pe presedinte, al nostru, nu al lor, in limbajul edulcorat al diplomatiei. De unde, imediat, domnisorul popit si raspopit nu atat de la, cat in cultul lui neortodox, aidoma premierului Boc, a tras concluzia ca e bine sa dam cuminte ascultare sfaturile americane. E bine de ce? Mizarea asta oarba pe un ajutor care-ti face mai rau in casa si mult mai rau in suflet mi se pare desantata. Cand vecinul vine si-ti ia tarnul din mana pentru a-ti matura curtea, ma gandesc, chiar impotriva vrerii mele, ca bietul Nea Iancu n-o fi strigat nici el, chiar degeaba, „Sariti popor, natiunea se scufunda!”