Stimati oameni buni”, asa cum incepea frazele, sper ca n-ati uitat, Ionel Stoica, spicher facut din carator de benzi prin studiourile tembeliziunii, incepe sa se infierbante ranza si sa se incinga tarata in ograda noastra color si absurda.
Incepe retorica zvacninda care acopera, de fapt, un manque de legitimitate si de rezolvare abrupta a conflictelor. Observa un analist ca noi nu avem nici macar mafie, ca si aia are, nenicule, rol regulator, filtreaza, stratifica, selecteaza direct si fara mari chinuri. Am spus-o si o voi repeta – chiar daca un atent critic foarte aspru al meu, fireste, cu ochi de securache din dotare, numeste aceste foiletoane „bombaneli” – neavand toate sertarele Istoriei, noi trebuie s-o luam de la capat, bajbaind. Avem o Istorie intrerupta. Cum zicea Nicolae Velea intr-o admirabila nuvela de-a lui, „familia Cutare era o familie intrerupta”! Nu am avut revolutii, asa ca ni le-au facut altii cadou, nu ne-am consumat perioada interbelica, a trebuit s-o reluam cu partituri istorice si metehne electorale cu tot, nu am prea pomenit presa de scandal, a trebuit sa apara „Somoiogul zilei”, nu am avut literatura de consum si/sau populara, avem de peste doua decenii, nu ne-am autoamagit in telenovele si cu starlete de o stagiune (in sensul corect, de doua luni jumate pe litoral!) a trebuit sa le inventam, nu am avut razboi civil, e musai sa-l faurim macar verbal si verbios!
Mai vine ceva. Francezii, de aproape jumatate de secol, se plang de mediocritatea clasei lor politice. Asta dupa de Gaulle si dupa ce au pasit intr-a cincea republica, desi au mai avut un Francois Mitterrand, chiar si un Chirac, par ci, par la, pe care-l pacalea batranul vulpoi cu coabitarea. Dar acest lucru este general valabil pe toata suprafata incretita a globului pamantesc. De-o pilda, ca am trecut si noi prin bariera din anul doua sute al Revolutiei Franceze, care va s’zica 1989, am vazut clar ca atunci lumea a fost complet nepregatita, incapabila sa gestioneze un asemenea cataclism social. Cred ca atunci, in 1989, toti liderii importanti ai lumii s-au dovedit de-o imbecilitate catastrofala. Pana astazi ei au avut tot timpul sa involueze, sa cada din rau in mai rau si sa ajunga la stadiul de acum, un impas mai ceva decat la jocul de bridge. Ca asta e de fapt toata Istoria, un joc de bridge, si ea nu se face niciodata cu „daca” decat in mintea goala si usoara a unui Cioroianu, istoricel de televizor. La noi, ca asta ne doare cel mai mult, clasa conducatoare, hai, nu cea politica, acolo or mai fi fiind in adormire niscai oameni de buna calitate si de bune moravuri, este de foarte joasa conditie. Si de joasa extractie, dar nu ne intereseaza, desi primii sapte ani trebuie sa ti-i intinda cineva in fiecare dimineata inainte de a pleca la scoala si in fiecare dupa amiaza corectandu-te la teme si supraveghindu-te „la copii”! Noi poate ca am avut, si chiar am avut, parinti exagerati, dar ne-au prins bine. Nu suntem odrasle de soferi, de femei de serviciu,si de vaporeni contrabandisti.
Fanariotismul, un interregn lenevos si un secol care nu a lasat nimic, a insemnat totusi oarece apropiere de cultura franceza, neste palide inceputuri moderniste. Un veac si mai bine in care, per total, nu numai ca nu s-a petrecut mai nimic, dar un veac care a impiedicat si dezvoltarea noastra normala si la timp. Cel putin astfel il resimte istoria nationala si, pe plan cultural, el nu inseamna chiar nimic. Ne-a secat si ne-a obisnuit cu smecheria simpla, bacsisul, hotia, coruptia, acumularea flasca de averi, kitschul opulentei. Ei bine, acestui secol pierdut i se adauga acum, dupa anul de cotitura 1990, un alt sfert de veac in care nu s-a intamplat absolut nimic. Tot un interregn a fost cu adevarat si perioada comunista, deloc analizata din lipsa de specialisti adevarati, care pe langa o modernizare fortata si in asalt, a nascut in subsidiar si subreptice adevarati monstri fanarioti. Din aceasta categorie se extrage majoritatea nesatioasa a oamenilor nostri publici. Oameni care nu au nicio meserie, nicio pasiune, niciun ideal. Nu stiu decat sa minta prin omisiune, sa pacaleasca, sa insele si sa se invarteasca. Ciupeli, doar asa, ciupeli! Nu stiu decat sa-si pastreze averile si pozitia de conjunctura. Contrabandisti si bisnitari marunti. Si nu stiu decat sa papagaliceasca. Sunt plini de hachite si chichite, o fac pe istetii de-o seara. Nu pronunta, nu se pronunta, rancheaza mazarat si dau din cap condescendent. Ba mai si plangacesc, sa se vaza ca-si zbat sufletul. Secreta glandele lacrimale sau latrinale? Vin cu moftologii, cu economii, cu tabele, cu sotietati, cu scamatorii moralicesti. Dar daca te duci intr-un colt si spui „dobitocule!”, imediat tresar si se uita intrebator la tine. Poftim de, complexul, tot complex!
